Profesie liberala – adesea admirata, uneori invidiata si nu in cele din urma greu accesibila, da aceeasi batalie ca si alte domenii pe o piata dificila, bantuita de crize si dezechilibre de tot felul.
Arhitectura nu e doar o profesie si atat. Ea insumeaza multa tehnica, imaginatie, un strop de arta, o tona de rabdare si infinita munca. De birou si de teren. La toate acestea se mai adauga lupta cu birocratia, cunoasterea legilor mereu schimbatoare, buna comunicare cu clientii, duelul cu administratiile – ca nici ele nu-s putine! Si abilitatile arhitectului ce-si conduce propriul business nu se termina aici. El trebuie sa fie un bun comunicator, sa relationeze cu succes atat pe santierul de constructii, cat si in amfiteatru, sa ia pulsul mediului social si sa nu-l ignore.
Intr-o carte de succes, Scrisoare catre un tanar architect, Alexandros N. Tambazis spunea despre arhitect: “Sa te comporti precum girafa. Fii cu picioarele infipte bine in pamant, cu capul, mintea si viziunea la inaltime in aer, iar inima sa-ti fie undeva intre ele. Vei avea nevoie de aceste trei precepte pe tot parcursul vietii.”
Intr-o lume in plina expansiune a constructiilor, arhitectul incearca sa pastreze un echilibru intre vechi si nou. Nu-i deloc usor si uneori el este perdant cand lupta pentru o zona cu mare valoare de patrimoniu. In Londra, Venetia, Roma, Florenta si alte sute de orase-istorie exista o armonie in amplasarea constructiilor moderne in preajma celor vechi si cu valoare arhitecturala. Si acest lucru se datoreaza in special arhitectilor, dar si autoritatilor administrative care inteleg importanta armoniei.
Si totusi, de cate ori privind in jur, nu vedem kitsch-uri? O biserica aurita langa o bodega coclita? Un bloc sclipitor printre case din chirpici? Un vapor-epava langa un supermarket? Un club de noapte lipit de o gradinita?…
Arhitectii se opun acestui melanj nu doar din considerente estetice, dar si practice, sociale, de bun simt. Insa opozitia lor paleste cand administratia decide – din interese meschine – o combinatie nefericita, cum vedem atat de multe in jurul nostru.
Acest aspect negativ nu e singurul cu care se intalnesc arhitectii. Si mai frustrant este cand nu se respecta planul architectural. Calcule, dimensiuni, unghiuri, colturi, fatade, linii, luminozitate, umbre sunt elemente esentiale pe care un architect le aseaza cu inteligenta si maiestrie in schitele sale. In practica, pe parcursul lucrarilor, arhitectul constata, sufocat de stupoare, ca s-a renuntat la doua ferestre, s-au mai pus trei trepte de scara, o usa a disparut, iar un perete nu-i tocmai la locul lui. Ca asa a decis constructorul, ori s-a razgandit clientul, sau asa i-a placut primarului.
Discutiile pot fi aprinse si deseori tardive. Iar rezultatele, le vedem cu totii, agresarea retinei doare…
Din pacate, la un produs finit, arhitectul – acel profesionist meticulos, se simte raspunzator pentru tot. Chiar daca altii au intervenit nefericit in planul lui la care a lucrat zile si nopti, acompaniat de o pizza sleita si o cisterna cu cafea.
