Napoleon Bonaparte este unul dintre cele mai mari nume din istorie. Toata lumea a auzit despre el, dar mai sunt cateva detalii despre imparatul francez pe care nu le regasesti in cartile de istorie.
Napoleon Bonaparte se afla pe „lista scurta” a personalitatilor care au modelat lumea moderna. Pana la instaurarea sa ca imparat, in luna mai a anului 1804, acest personaj de statura medie s-a ridicat de la ofiter de grad mic in artilerie la inaltimi de putere pe care Europa nu le-a mai experimentat de pe vremea imperiului Roman.
Decadele de conducere ale lui Napoleon au alterat profund politicile europene, de la seturile de legi scrise in Codul Napoleonic pana la stabilirea partii de carosabil pe care se conduce in majoritatea tarilor din Europa. Cand esti asa un om influent, generatii de carturari isi vor petrece carierele studiind fiecare aspect al vietii tale. Este inevitabil ca acei invatati vor descoperii cateva ciudatenii.
Napoleon a scris un roman de dragoste
Cu un an inainte de lovitura de stat care avea sa-l instaureze ca dictator, Napoleon a eliberat din frustrarea sa prin scrierea unui roman de dragoste. Cartea, intitulata Clisson et Eugénie, spune povestea unui ofiter din armata care se indragosteste si se casatoreste cu fata visurilor sale. Datoria il cheama inca o data pe ofiter si acesta revine din rezerva pentru a servi pe front. Cat e plecat, sotia il insala cu un prieten. La aflarea vestilor, ofiterul se expune deznadajduit si are parte de o moarte eroica, in lupta. Cartea a fost publicata in intregime dupa moartea lui Napoleon.
Napoleon era sa-si piarda viata in cautarea Australiei
In 1975, Napoleon s-a inscris intr-o campanie oficiala a Coroanei Franceze, sub comanda lui Jean-François de Galaup, conte de Lapérouse. Cu putin timp inainte ca Revolutia Franceza sa izbucneasca, Lapérouse a echipat doua corabii pentru o calatorie in jurul lumii catre Australia, Insulele Solomon, Alaska si California.
Lapérouse avea nevoie de 220 de oameni pentru acesta calatorie, iar adolescentul Napoleon este inscris in registrul de bord al echipajului ca respins, la mustata. Aceasta respingere probabil ca l-a luat prin surprindere; Napoleon era priceput la matematica si a excelat la trasul cu arma, in orele de la academia militara – ambele aptitudini cruciale pe un vas.
O alta surpriza a venit cativa ani mai tarziu, cand vestile despre expeditie au ajuns in Franta: cele doua corabii au disparut fara urma. Foarte probabil ambele ambarcatiuni s-au izbit de un recif de corali, in 1788. Niciun membru al echipajului lui Lapérouse nu s-a mai intors acasa.
Napoleon era afon
O multime de oameni au greutati in a interpreta note muzicale si melodii asa cum trebuie, dar cand esti conducatorul absolut al Frantei, ajungi sa iriti cu cantatul tau o tara intreaga si nimeni nu va avea curajul sa iti spuna sa te opresti.
Potrivit mai multor surse, Napoleon intrunea „toate calitatile”: era afon si ii placea sa fredoneze mereu. Ori de cate ori devenea nervos sau agitat, incepea sa fredoneze cantece pe care nu le intelegea nimeni. Betsy Balcombe, o apropiata a lui Napoleon pe timpul exilului acestuia in insula Sf. Elena, spune ca „[…] vocea lui Napoleon era foarte nearmonioasa si nici nu cred ca avea ureche muzicala; pentru ca niciodata, in ocaziile in care fredona ceva, n-am reusit nici eu, nici altii, sa ne dam seama ce muzica fredoneaza.”
Trisa la carti
Napoleon Bonaparte era un general priceput, iar reputatia sa il infatiseaza ca un geniu pe campul de lupta. Insa instinctul ascutit dobandid pentru a gasi punctele slabe ale inamicilor si de a exploata orice avantaj i-au fost de putin folos lui Napoleon in timpul exilului sau in Elba. Toate instinctele sale s-au canalizat aici in trisarea cronica in jocurile de carti pe care le avea cu companionii sai.
Potrivit unei prietene de familie, „cand Napoleon incepea sa piarda la carti, trisa fara scrupule si toti de la masa se lasau pacaliti cat mai gratios cu putinta, in afara mamei sale, care ii spunea pe un ton ferm <<Napoleon, trisezi!>>”
Cand lururile incepeau sa se incinga, Napoleaon matura cu mana banii de pe masa, direct in buzunarele sale. De obicei i-i dadea a doua zi valetului sau, sa ii returneze fiecaruia si pregrama un alt joc pentru seara.
Motivul real pentru care mainile sale erau mereu in buzunare
Nicio ilustrare a lui Napoleon nu pare completa fara pozitia consacrata. Este atat de cunoscuta, incat oricine stie deja cum sa o faca: pui un picior in fata, intorci corpul trei sferturi intr-o parte si bagi mana dreapta in buzunar.
Aceasta pozitie nu este doar o conventie a artistilor – Napoleon chiar statea asa tot timpul. Era neobisnuit de vanitos in ceea ce priveste mainile sale si le tinea mereu in buzunare din obisnuinta de a le tine calde si in siguranta.
Potrivit lui Balcombe (aceeasi tanara care-i suporta cantatul), „mana sa era cea mai grasuta si frumoasa din lume; monturile pumnului faceau gropite precum la bebelusi, degetele sale erau suave ca o lumanare si frumos formate, iar unghiile-i erau perfecte.”
Ii placea sa ciupeasca lumea
Cand nu-si tinea mainile in buzunare, asa cum il cunoastem din portretele celebre, Napoleon obisnuia sa ciupeasca lumea din jurul lui. Potrivit memoriilor lui Louis Constant Wairy – care a petrecut mult timp in cercul intim al lui Napoleon – imparatul „in momentele sale de amuzament, obisnuia sa ciupeasca apropiatii de varfurile urechilor; Am trait pe propria piele experienta de a-mi fi ciupite urechile. Cateodata chiar amandoua deodata; si asta cu o mana priceputa.”
Altii au scris despre Napoleon ca obisnuia sa ciupeasca nasul doamnelor, in gluma, sa ciupeasca obrajii prietenilor pana acestora aproape ca le dadeau lacrimile si chiar barbiile copilasilor pana cand mamele acestora il temperau.
A trecut peste doua incercari de sinucidere
Barbatii de seama adesea vin si cu un strop de instabilitate, iar Napoleon nu facea exceptie.
Acesta ceda adesea acceselor de furie, cateodata azvarlind obiecte grele catre ministri sai si asupra altor subordonati. Accesele sare de furie au devenit mult mai intense dupa ce averile sale au inceput sa scada si natiunile Europei incepeau sa aiba victorii impotriva sa. Frica infrangerii pare sa-l fi apasat greu.
In tot timpul in care a fost la putere, Napoleon era pregatit mereu pentru sinucidere: purta o fiola cu doza mortala de opiu in jurul gatului. Se pare ca a inceput sa poarte fiola in 1812, dupa ce aproape ca a fost capturat de cazaci in timpul campaniei din Rusia.
Dupa infrangerea dezastruoasa din Rusia si cea la fel de nimicitoare care a urmat, Batalia Natiunilor [Batalia de la Leipzig] – unde toti inamicii pe care si i-a facut s-au coalizat si au lovit cu putere in armata sa aflata in retragere – Napoleon a decis ca este timpul sa isi curme suferinta si a baut opiul. Totusi, taria otravii se diminuase de-a lungul anilor si doar l-a imbolnavit foarte puternic.
Mai tarziu, pe Elba, Napoleon a vrut sa se impuste, insa unul dintre servitorii sai ii golise praful de pusca din pistol. Reincarcarea armelor in acele vremuri era destul de anevoioasa si laborioasa, timp destul in care Napoleon sa apuce sa se razgandeasca si sa renunte definitiv la ideea de a se mai sinucide.
