Copiii cosmarului

Poate ca ar fi minunat daca indivizii maturi ar incerca sa impuna propria realitate asupra copiilor din ce in ce mai putin. Cei din urma o vor descoperi oricum pe masura ce cresc, asa ca, de cele mai multe ori nu are rost sa cautam sau sa atribuim logica lumeasca in povestile lor aduse din alta dimensiune. Stim cu totii ca majoritatea copiilor calatoresc in taramuri imaginare cu foarte mare usurinta si ca naivitatea nu inseamna intotdeauna ceva care necesita a fi corectat. Aceste calatorii ale copiilor se pot defini uneori ca simple experiente dictate de instinct si de nimic altceva, atat timp cat acestora nu li se dicteaza in permanenta seturi rigide de conduita.

Faptele devin si mai demne de interes atunci cand adultii incearca sa inteleaga cum vad copii visele, iar acest subiect a patruns demult si in lumea academica. Anumite premise s-au construit in jurul dualismelor identificate in perspectiva copiilor asupra viselor, precum fizic si non-fizic, public ?i privat, sau individual ?i comun. Fotograful american, Arthur Tress, practicant al suprarealismului pus in scena pare sa bifeze dualismul fizic versus non-fizic in doua serii de fotografii, ambele cu un caracter izbitor, numite „The Dream Collector” si „Theatre of Mind”. Mai exact, artistul aduce entitatile si creaturile din vise, adica niste aparitii non-fizice ale mintii in lumea fizica, pentru a ilustra astfel forta viselor.

Dupa ce s-a saturat de fotografia de strada, Tress s-a ocupat intre anii 1968-1977 de proiecte in care accentul cadea pe domeniul horror-ului, iar seriile mai sus amintite figureaza diverse fenomene si lumi stranii, in care copiii ocupa locul central. In urma cu ceva vreme, Muzeul J. Paul Getty din Los Angeles a intrat in posesia a 66 de fotografii realizate de Arthur Tress pe care le-a facut publice, iar cu acest prilej putem avea si noi o parte din ele in „rafturile” noastre pentru a vi le arata, fiindca acestea merita toata atentia. Argumentul directorului muzeului Getty, Timothy Potts este ca „imaginile lui Arthur Tress cu copii in scene ca de vis sunt captivante, nelinistitoare si cu totul originale”.

Deoarece spaima si confuzia sunt starile care caracterizeaza cele mai multe dintre imaginile lui Tress din aceste doua proiecte, devine evident ca cei care ocupa rolurile principale, copiii sunt portretizati intr-un univers al cosmarului, nefiind vorba de vise oarecare, ci de experiente colosale care tind sa ramana intiparite pentru un timp lung in mintea celui care le viseaza. Mai intai, artistul ii punea pe copii sa ii povesteasca despre cosmarurile pe care le au in detaliu si de-abia apoi se apuca de treaba. Despre aceste ipostaze ale copiilor, fotograful spunea ca „scopul acestor fotografii cu vise este de a arata cum imaginatia creativa a unui copil ii transforma in mod constant existenta in simboluri magice ale sentimentelor sau prezentelor care sunt inexprimabile”.

Este cert ca majoritatea copiilor percep natura fictionala a viselor altfel decat adultii, iar ideea ca acestia confunda fictiunea cu realitatea este doar o aparenta. Modul in care ei isi amintesc visele sau se gandesc la ele poate fi destul de elaborat avand in vedere rezultatele studiilor facute pe acest subiect. Bineinteles ca aici intervin si factorii culturali. De exemplu, o cercetare infaptuita in 1975 de catre Richard A. Shweder si Robert A. Levine aducea concluzia ca, in cazul unor triburi din Nigeria, copiii cred ca visele sunt fantezii experimentate in grup de catre cei care dorm impreuna. Si mai interesant este ca in cadrul unor alte studii, multi copii au tratat entitatile din visele lor asemeni unor persoane care au aparut in fotografii privite de ei. Asadar, Arthur Tress a facut ca aceasta tendinta a perceptiei copiilor sa capete materialitate, dar ce este cel mai sigur e ca fotograful a demonstrat faptul ca visele lor reprezinta baze foarte solide in plasmuirea unor opere de arta.