Cronica teatru
Cel mai mult ma bucura in festivaluri faptul ca am ocazia sa iau contact cu productii apartinand teatrelor din alte orase ale tarii, sau chiar ale unor productii venite din strainatate. Este un sentiment aparte si sa joci in alte orase sau tari, dar si sa ai posibilitatea sa vezi spectacole venite „in vizita” in festivaluri sau turnee.
Cu totii incercam sa cream spectacole cu mesaj, cu impact, sa facem ceva care sa ne reprezinte. Sa poti „trai” ce produc colegii tai de breasla, oameni cu care te simti aproape prin prisma activitatii, in ciuda distantei fizice, este o experienta de neratat, mai ales ca nu stii cand si daca vei mai avea sansa sa vizionezi acelasi spectacol in viitor.
La Fest(in) pe Bulevard 2016, primul spectacol de acest gen pe care l-am vizionat, in cadrul sectiunii „crize de familie”, a venit de la Teatrul National Cluj-Napoca la Bucuresti, pe scena salii George Constantin a Teatrului Nottara.
Moartea si reincarnare intr-un cowboy de Rodrigo Garcia, in regia lui Andrei Majeri, a avut premiera la Cluj in ianuarie, anul acesta. Este cel de-al treilea spectacol al regizorului montat la Teatrul National Cluj-Napoca (precedentele fiind Cutia pandorei de Katalin Thuróczy-2014 si Agamemnon, de acelasi Rogrigo Garcia, in 2015). Regizorul nu se dezice nici de aceasta data de dorinta de experiment, isi asuma din nou riscul de a monta un spectacol dupa un text controversat.
Cand am intrat in sala Teatrului Nottara, deja personajele erau pe scena: jucau biliard. Imi place senzatia pe care o incerci ca spectator in astfel de momente, esti luat prin suprindere, te asezi cuminte la locul tau si deja esti fascinat, incerci sa descifrezi, sa intri in poveste. Pentru o fractiune de secunda am avut o stare de confuzie, ca prima impresie, nu stiam daca personajele sunt femei, sunt barbati interpretati de femei (travesti), pana m-am dumirit ca sunt patru personaje feminine, dar imbracate intr-o nota masculina, androgina, in costume formate din sacouri si pantaloni, office. Pantofii cu tocuri inalte mi-au clarificat cel mai mult, recunosc, situatia.
Deci patru femei imbracate office, care joaca biliard si dezbat „ca baietii” diverse subiecte contemporane, completandu-se sau contrazicandu-se, intrerupandu-se uneori cu cate un moment muzical country, sustinut live de catre actrite (Willie: Elena Ivanca, Dolly: Adriana Băilescu, Loretta: Sanziana Tarta, Kenny: Irina Wintze).
Mi-a creat senzaia unui spectacol manifest, in care personajele invita la reflexie asupra acestor timpuri, prin teme sustinute cu multa forta si implicare, intr-un ritm alert (piesa dureaza doar 65 de minute) similar celui in care ne traim vietile in aceasta era consumerista. Nu se pune accent pe construirea unor personaje (nu avem parte de povesti care sa le incadreze intr-o anumita tipologie), dar prin pareri si reactii le diferentiezi. Cu toate ca dau si impresia unui personaj colectiv reprezentand femeia de succes din societatea de azi.
Simti ca asisti la un fel de intalnire care poate avea loc la intervale reguate de timp intre patru prietene, acesta fiind modul lor de a petrece dupa vreo zi infernala de munca.
Femei puternice, femei care stiu sa fie si senzuale, femei care nu pun mare pret pe sensibilitate (fiind considerata slabiciune si sursa de umor). Intr-o lume dura trebuie sa te adaptezi. Subiectele de discutie care compun intalnirea curg dintr-unul in altul, de la ipocrizia cu care se rade in ziua de azi, dar care ascunde de fapt goluri si dureri interioare, pana la nelipsitele discutii despre barbati, iubire si copii. Fiecare personaj isi sustine parerile cu argumente, puternic, uneori prin melodiile interpretate live, prin momente coregrafice, prin atitudine si prezenta.
Atmosfera de bar este creata si de elementele scenografice (gandite tot de catre regizor): scaune inalte de bar care devin sezlonguri in final, masa de biliard, prin muzica, prin ritmul piesei vibrant, agitat, galagios uneori, agresiv (sustinut de sunetul tocurilor sau lovirea scuturilor de plastic inscriptionate sugestiv „mummy”).
Am plecat cu senzatia ca nu am asistat la o piesa de teatru obisnuita, ci mai degraba la un performance feminist (prin modul de sustinere) cu efect invers, parca simtind un gol de feminitate in aceast univers al puterii, ratiunii, al frumusetii feminine care tinde sa-si piarda din caldura si sensibilitate.
Am ramas marcata de mesajul puternic al spectacolului, care a nascut multe intrebari in mine si astfel consider ca spectacolul isi atinge scopul, acela de a modifica starea spectatorului, de a-l intriga, emotiona si a-i da de gandit. Plus ca momentele in care actritele au intepretat melodiile country (apartinand lui Dolly Parton, Lynn Anderson, Loretta Lynn, Tammy Wynette), mi-au daruit un mini concert live, fapt care m-a bucurat si mi-a crescut admiratia fata de aceste femei intr-adevar puternice, talentate, sensibile si generoase, care si-au meritat pe deplin aplauzele unei sali pline, pline.
