Psihologii si sociologii medicali au realizat ca, deşi psihoterapia si tratamentul medicamentos dau roade în vindecarea tulburarilor psihice sau in tinerea lor sub control, oamenii inca se tem, eticheteaza si în ultima instanta evita si se distantează social de persoanele cu tulburari psihice. (Corrigan, Patrick et all, 2005, 179)
Indivizii in general nu recunosc faptul ca stigmatizeaza persoanele cu tulburari psihice; si desi s-au realizat studii care atesta faptul ca persoanele cu tulburari psihice nu reprezinta un pericol iminent pentru societate, acestia le considera ca fiind violente si periculoase.
Un aspect demn de luat in considerare este imaginea negativa pe care mass media o promoveaza in ceea ce priveşte persoanele cu tulburari psihice. Astfel, in reviste, ziare, la televizor se accentueaza ideea ca persoanele cu tulburari psihice sunt periculoase, imprevizibile, irationale, iar tulburarea lor este una irecuperabila. (Pescosolido et all, 2008, 435).
Totusi, s-a constatat ca indivizii care au interactionat cu persoanele cu tulburari psihice au un nivel al tolerantei mai ridicat fata de acestea din urma, spre deosebire de indivizii care nu au cunoscut si nu au interactionat cu persoane cu tulburari psihice. (Boyd, 2008,1064).
Sherman (2007) evidentiază 4 componente ale stigmei:
- Etichetarea persoanelor cu tulburari psihice
- Incadrarea persoanelor cu tulburari psihice in aceeasi categorie (stereotipizarea)
- Crearea unei separatii, delimitari între noi (cei consideraţi normali, sanatosi) si ei (persoanele cu tulburari psihice)
- Discriminarea, respingerea persoanelor cu tulburari psihice
Tulburarea mentala este stigmatizanta, spre deosebire de alte tipuri de boli, deoarece in primul rand indivizii ”normali” realizeaza ca nu este vorba despre o tulburare fizica, si cred că este o problema ’’din capul’’ persoanelor cu tulburari psihice, care are ca si cauze alegerile si actiunile gresite ale acestora; multi considera ca persoanele cu tulburari psihice sunt lenese si ca nu doresc sa iasa din starea în care se afla.
Aceasta perceptie este una gresita, deoarece cauzele tulburarilor mentale par a fi o combinaţie între factori genetici, biologici si psiho-sociali, care nu pot fi controlate de către individ. Sunt anumite tulburări mentale care sunt mai stigmatizante decat altele, ca de exemplu, schizofrenia fată de depresie, deoarece depresia este o tulburare mai cunoscuta si acceptata, mai ales in contextul in care psihologii sustin ca fiecare individ trece prin cel putin un episod depresiv de-a lungul vieţii.
Stigmatul public (Public stigma) sau stigma externa cuprinde atitudinile pe care indivizii le au în general cu privire la persoanele cu tulburari psihice; initial, acestia observa persoana cu tulburari psihice in funcţie de felul in care arata, apoi cum se manifesta in grupurile sociale din care face parte, daca are aptitudinile sociale bine sau prost dezvoltate. Apoi urmeaza generalizarea, stereotipia, catalogarea indivizilor suferind de tulburări psihice ca fiind la fel, (indiferent că este vorba despre doua tulburari total distincte sau chiar si în cadrul aceluiasi diagnostic, indivizii tot se manifesta diferit).
Ceea ce este mai grav sunt stereotipurile negative ca de exemplu gradul de periculozitate ridicat al persoanelor cu tulburari psihice, desi studiile de specialitate au dovedit ca în general, acestea nu sunt violente, caracterul slab pentru ca nu reusesc sa-si tină in frau boala si incompetenta deoarece nu pot sa-si mentină un loc de muncă stabil si sa iasa din starea de apatie. Aceste stereotipuri negative sunt incluse in sfera prejudiciilor, care la randul lor duc la discriminare, la evitarea sau chiar respingerea persoanelor cu tulburari psihice. (Zeev Ben-Dror et all, 2010, 319-320).
O constatare la care au ajuns cercetatorii a fost faptul ca persoanele cu tulburari psihice, mai ales cele care au fost institutionalizate (inchise in spitalele de psihiatrie) pot sa fie mai stigmatizate chiar si decat indivizii închisi pentru acte delincvente, care au avut un grad de discernamant ridicat atunci cand au acomis acele acte. ( Emily Sachs, 6)
O modalitate prin care stigmatizarea persoanelor cu tulburari psihice poate fi redusa este contactul interpersonal cu acestia, fiind cunoscut faptul că cei care cunosc persoane cu tulburari psihice sunt mult mai toleranti fată de ele. (Couture M. Shannon et all, 2003, 292)
_______________________________
Bibliografie:
- Boyd, E. Jennifer, Katz, P. Emerald & Link, G. Bruce***. 2010. Relationship of Multiple Aspects of Stigma and Personal Contact with Someone Hospitalised for Mental Illness, in a Nationally Representative Sample. In Social Psychiatry and Psychiatric Epideomiology. Vol. 45, p. 1063-1070.
- Corrigan, Patrick, Kerr, Amy & Knudsen, Amy. 2005. The Stigma of Mental Illness: Explanatory Models and Methods of Change. In Applied and Preventive Psychology. Vol. 11, p. 179-190.
- Couture, M. Shannon and Penn, L. David. 2003. Interpersonal Contact and the Stigma of Mental Illness. A Review of the Literature. In Journal of Mental Health. Vol 12 (3), p. 291-305.
- Pescosolido, A. Bernice, Martin, K. Jack & Annie Lang ***. 2008. Rethinking Theoretical Approaches to Stigma: A Framework Integrating Normative Influences of Stigma. (FINIS). In Social Science and Medicin. Vol 67, p. 431-440.
- Sachs, Emily. 2002. Mental Illness and Social Stigma. Chicago: Publisher De Paul University.
- Zeev-Ben Dror, Young A. Michael & Corrigan W. Patrick. 2010. DSM-V and the Stigma of Mental Illness. In Journal of Mental Health. Vol 19(4), p. 318-327.
