Witold Gombrowicz – refugiul in Pornografie

   Scriitorul polonez Witold Gombrowicz, cunoscut pentru indraznelile sale literare si dorinta de a impune ca norma lipsa oricarei obligatii referitoare la scris, creeaza in Pornografie un melanj de proza romantica si roman psihologic, la care se adauga pasaje de pe taramul dramaturgiei si insertii de succesiuni postmoderne.

   Traind mult timp in exil, in Argentina, Gombrowicz scrie despre o Polonie pe care doar si-o aminteste, despre lucruri care s-au intamplat la o distanta de mii de kilometri de perceptiile sale senzoriale, dar pe care imaginatia sa le recompune si le recreeaza, dand impresia unui univers real.

   In Pornografie, dupa cum autorul insusi noteaza in prefata, este descrisa o perioada in care el a lipsit din tara sa natala, dar intuitia si creativitatea l-au ajutat sa isi inchipuie transformarile pe care aceasta le-a suferit. “Prin urmare, este o Polonie imaginata si nu va faceti probleme daca uneori este aberanta, alteori fantastica, fiindca nu despre asta-i vorba si este cu totul lipsit de importanta pentru ceea ce se intampla aici.”[1]

   Naratorul omniscient care are aceleasi date ca autorul, invitat fiind la o mosie alaturi de un grup de prieteni, ne face cunoscuta o aventura, “probabil una dintre cele mai dezastruoase.”[2] Cartea abunda in descrieri minutioase ale peisajului, ale membrilor familiei la care sunt gazduiti, ale propriilor ganduri. Momentul care declanseaza “aventura dezastruoasa” il constituie vederea unor adolescenti in timpul unei slujbe. In biserica, in timp ce se afunda in meditatiile-i caracteristice, privirea i se opreste asupra unui baiat care ii taie respiratia. De acum, tonul povestirii se precipita, uimirea si intrebarile se intrepatrund, iar nedumerirea creste odata ce imaginea baiatului e completata de cea a unei fete la fel de tinere si imbietoare. Karol si Henia devin subiectul imaginatiei naratorului, Witold, care ii urmareste fara incetare, naturaletea comportamentului lor, tineretea si gesturile firesti fiind pentru acesta o sursa care ii provoaca simturile. Pentru el devine evidenta atractia dintre cei doi tineri si incepe sa le studieze purtarile in speranta ca se vor trada insa nu reuseste decat sa-si intretina “pornografia”.

   Nepasarea adolescentilor il zapaceste pe Witold, dar prezenta celuilalt musafir, Fryderyk, cel care observa, la randul sau, atractia sexuala vadita dintre Karol si Henia, il incurajeaza. Cei doi voyeuri carora le este teama sa marturiseasca descoperirea facuta, incep un joc intre ei si asa-zisul cuplu, joc destinat sa ii aduca pe adolescenti intr-un punct de unde sa nu mai poata da inapoi.

   Cele cateva incercari de a pune la incercare indiferenta tinerilor dau gres, iar cititorul ajunge in impas insa deznodamantul aduce o turnura neasteptata, care nu face decat sa confirme banuielile lui Witold si ale lui Fryderyk. Accentele de roman politist si complicarea intrigii vin sa aduca dinamism si sa completeze amalgamul de stiluri al carui scop este de a atrage atentia asupra nevoii de redesteptare a valorilor literaturii.

   Pe langa trasarea unor coordonate romanesti care definesc opera polonezului cum ar fi dialogurile precipitate, indicatiile regizorale, meditatiile prolixe, autoanaliza si pasajele formate din propzitii scurte care se imbina cu descrieri detaliate ale spatiului exterior, dar si ale personajelor, cartea este si o reflectie asupra iubirii si a imbatranirii, asupra identitatii si definirii imaginarului masculin.

  Intalnirea “perechii” dezlantuie o intreaga succesiune de intrebari si indoieli legate de propria persoana, la care Witold incearca sa gaseasca raspunsuri. Flirtul dintre Karol si Henia, abia sesizabil pentru un ochi strain, dar atat de vadit pentru cei doi oaspeti, se transforma intr-un flirt pervers intre cupulul adolescentin pe de o parte si Witold si Fryderyk pe de cealalta parte.

   Tineretea actantilor din piesa pusa in scena de Fryderyk desteapta simturile amortite ale celor doi barbati care sunt deja in a doua jumatate a vietii, oferindu-le o alternativa la singuratate si senectute. Placerea spirituala (si poate si fizica) provine din simpla privire a trupurilor tinere si jucause, pornografia, inchipuita numai, fiind un loc de refugiu pentru un om care nu-si gaseste locul nici in lumea sa, dar nici nu poate patrunde in universul unor indragostiti.

[1] Gombrovicz, W., Pornografie, Ed. Univers, Bucuresti, 1999, p. 5;

[2] Idem.¹, p. 7.