Ce faci cand esti un tanar regizor cu un secol de cinematografie in spate si vrei sa spui o poveste intr-o maniera proprie? Simplu. Iei cele mai bune ingrediente si te-apuci de treaba nu dupa vreo reteta anume, ci bazandu-te pe iscusinta si intuitie.
Regizorul Maximon Monihan aduce pe marele ecran o tema actuala si mult explorata, un film care nu prezinta rapoarte si statistici, ci diseca atent lumea interioara a victimelor traficului cu fiinte umane si a strigatelor mute ale acestora.
Vocea celor neauziti, film prezentat la editia de anul acesta in cadrul Festivalului de Film International Transilvania (TIFF), este un documentar care trece dincolo de barierele genului, rezultand un film artistic remarcabil.
Filmul pune in atentia spectatorilor povestea Olgai, o adolescenta de 17 ani din America Centrala care, sub promisiunea ca va merge la o scoala pentru surdo-muti, ajunge prizoniera unui sistem din care nu poate sa scape. Ceea ce este intr-adevar marcant la aceasta productie e aspectul sau de film mut, filmat cu nouasprezece cadre pe secunda, care aminteste de inceputurile cinematografiei. Filmul este aproape in intregime alb-negru, dar fara inserturile dintre secvente tipice filmelor mute. Personajele sunt foarte expresive, gesturile si mimica lor tinand locul dialogului, iar singurele zgomote, asurzitoare, de multe ori, fiind sunete din natura sau din realitatea imediata (fosnetul palmierilor pe timp de furtuna, huruitul rotilor de metrou, tipetele vagi ale unei tinere agresate sexual).
Pe durata a nouazeci de minute camera de filmat ne poarta nu numai intr-o lume aflata la periferia societatii, ci si in interiorul psihicului Olgai care e nevoita sa se adapteze noii realitati. Imaginile noncolore asa cum sunt vazute de spectator, nu sunt altceva decat lumea perceputa prin ochii adolescentei careia i se neaga de la natura unul din cele cinci simturi, iar societatea ii schilodeste un altul, obligand-o sa duca o viata lipsita de culoare. Cu lumea ei tacuta contrasteaza spatiul exterior cu zgomotele halucinante care vin parca sa accentueze dramatismul si absurdul realitatii. Daca numai privirea inlauntrul ei ii garanteaza accesul la o lume in culori vii, care-i amintesc de casa, in lumea inchipuita linistea asurzitoare se transforma in zgomote suparatoare, pentru ca nici macar in vis nu ii este permis sa auda lucruri dintre cele mai banale: sunetul apei, muzica sau fosnetul frunzelor.
Ajunsa in Statele Unite si obligata, alaturi de alte zeci de persoane, sa vanda pachetele de servetele in metrou, Olga duce o lupta de supravietuire apriga fara sa-si piarda, totusi, buna-dispozitie. Monihan, admirator al neorealismului si al realismului magic insereaza in universul funest al fetei surdo-mute elemente fantastice care insa se potrivesc de minune cu scenariul filmului. Intr-o lume in care totul e posibil, de ce nu am putea accepta si ca pinguinul de plus poate vorbi si ii poate oferi solutii Olgai? Desigur, limbajul lui nu e articulat, sunt mai degraba niste zgomote, iar replicile sale sunt doar proiectia mentala a fetei care, in singuratate, isi cauta salvarea tocmai acolo unde nu are acces: acasa si in lumea sunetelor si a limbajului. Cand observa in metrou o formatie care ii pune in pericol castigul (de minimun o suta de dolari pe zi) se adapteaza situatiei si, inventiva, se apuca sa ii distreze pe calatori dansand. Numai ca dansul ei e acompaniat doar de muzica sa interioara si de teama ca nu cumva daca se intoarce cu o suma prea mica, familia ei sa fie ucisa.
Si totusi, viata nu e atat de sumbra, iar daca omului ii sunt date doar contururi, el are posibilitatea de a le umple de culoare. Aflata la o varsta care sta sub pavilionul curiozitatii, Olga se lasa atrasa in minunatiile pe care i le ofera metropola evadand din spatiul intunecat si imund de la metrou. Porneste, clandestin, in descoperirea unui oras care isi descopera treptat mai multe chipuri: de la tortionarii care o umilesc si o desfigureaza, la copiii din metrou care ii zambesc, de la sandviciurile vechi si paharul cu apa la croissantul proaspat si cafeaua calda.
