Parcimonie
La inceput a fost cuvantul.
PARCIMONÍE, parcimonii, s. f. (Livr.) Avaritie, zgarcenie, calicie. ? Fig. Masura, pondere, retinere (in manifestari). Vorbeste cu parcimonie din lat.parcimonia, fr. parcimonie.
Sursa: DEX ’98 (1998)
Acest cuvant l-am descoperit pe coperta de final a uneia dintre cartile lui J. M. Coeetze – autor exotic, sud african, premiat cu Nobel – folosit pentru a-i descrie stilul si mi-am dat seama ca acesta e cuvantul pe care il cautam de ceva vreme pentru a vorbi despre cartile lui Coeetze.
Si m-am oprit, aici, la Viata si vremurile lui Michael K, pentru ca e cel mai slefuit dintre diamantele Coeetze, deci cel mai acesibil si mai vulgar daca ar fi sa te iei dupa normele din industria diamentelor, dar cui ii pasa de lumea lor perfecta. As fi putut, la fel de bine alege oricare alta dintre cartile semnate Coeetze, traduse in romana si citite de mine (n-am citit chiar tot ce s-a tradus din el) pentru ca toate ilustreaza exemplar miunata filozofie a parcimoniei ( iata, bucuroasa, am gasit cuvantul!): sa ai o sanatoasa masura a lucrurilor, fara sa te feresti a lua lumea in piept, cu toate provocarile ei.
Matricea si filozofia lui Coeetze mi se par intimidante si fascinante in egala masura. Scrisul e doar tubul prin care omul Coeetze respira in aceasta lume. Matematicianul si filozoful s-au unit in cuvant. Indraznesc, cu frica de Dumnezeu, sa spun ca e singura cale dumnezeiasca accesibila omului.
Nu poti spune despre el ca un scriitor talentat, daca talentul ar fi definit ca savoarea limbajului si a lumilor create. Limbajul lui Coeetze e ca un vant uscat. Ireal. Lumile lui sunt ca uriasele gheme de ciulini purtate de vanturi prin baragan. Fantome. Sensurile lui sunt ca autostrazile de viteza. Fulgurante.
Am observat ca majoritatea cititorilor de Coeetze ii apreciaza cerebralitatea povestii si a discursului. Il reduc la matrici, scheme si conjuncturile exotice in care isi are radacinile. Un fel de cheie speciala pentru a intelege apartheidul din interior, prin mintea unui intelept si a unui scriitor.
Eu una il apreciez pentru poezia lui cu femei transpirate, caini si afrikaaneri violenti, cu sange inchegat, violuri si borte sapate in pamant, cu dovleci uriasi portocalii si arme automate, cu mame obeze tarate pe autostrazi in carucioare cu rotile improvizate. Il iubesc pentru esec, pentru disperare, pentru resemnare, pentru asumarea vietii si, mai ales, il iubesc pentru masura cu care gaseste curajul sa infrunte lumea cu inima sus. Chiar si daca face asta numai in lumea inventata pe hartie, desi as fi gata sa pariez ca nu.
Parcimonia lui Coeetze nu e zgarcenie. E sanatoasa masura, intr-o lume dependenta maladiv de exces, consum, risipa. E picatura de roua de care are nevoie Michael K si noi toti, ca sa traim.
