Viata e in alta parte, de Milan Kundera
(si povestea unde-i? ca nu-i aici!)
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]A[/mkdf_dropcaps]nosta. Plictisitoare. Inaintand cu cititul constat ca-i proasta rau de tot. Sa ma ierte Milan Kundera, dar scrierea asta a lui e o aiureala cu usoare scame de filozofie. Si, pe ici-pe colo, cu aluzii incestuoase, cateva momente de imoralitate obosita, cateva sclipiri de constiinta pusa la colt si multe vorbe care nu starnesc nici intelectual, nici emotional.
Incerci sa afli despre ce e vorba in povestire si te pierzi intr-un labirint de banalitati. Un baiat dependent de maica-sa, o mama posesiva si cam bleaga, un pictor care se culca cu ea. Dand paginile cartii, pictorul dispare din décor – pana si el s-a plictisit de povestea asta, baiatul creste si maica-sa tot bleaga ramane.
Jaromil e numele baiatului si, in anii dezvoltarii sale, dupa ce rateaza ca pictor/desenator, o da pe poezii. Cu un caracter indoielnic, dar neconvingator conturat de autor, il gasim pe Jaromil uneori timid si angoasat, alteori narcisist si ingamfat; ori e obosit de maica-sa, ori abia asteapta prezenta ei care sa-i confirme calitatile; cateodata e naiv, iar altadata este lucrator cu politia politica unde-si toarna cunoscutii. Si pentru ca tot amalgamul asta de om nu-i suficient ca sa zapacesti cititorul, in vreo doua capitole din sapte Jaromil apare cu a doua sa personalitate – Xavier. Aiuritor! Poate ca Milan Kundera o fi vrut sa contureze un personaj complex, insa mie nu mi-a captat atentia, doar mi-a agitat nervii. Pentru ca n-am gasit nimic interesant nici la personaje, nici la actiune, nici la stilul de a scrie.
Viata e in alta parte este primul roman de Kundera pe care-l citesc – ghinionul meu! Un scriitor laudat, “la moda”, pe val. Poate are alte scrieri remarcabile. Poate si acest roman o fi remarcabil, insa nu pentru mine…
Cartea asta nu e proasta doar ca scriere. E proasta si ca format. Dupa ce am citit primele cinci pagini, aveam cinci pagini dezlipite de cotor. Dupa o suta douazeci de pagini, aveam fix o suta douazeci de pagini dezlipite. La pagina trei sute, ia ghiciti cate pagini erau dezlipite? Cum e posibil ca editura Humanitas sa vanda ceva atat de prost?! Oare functionarii de la Protectia Consumatorului se ocupa si de edituri? N-as reclama calitatea scrierii – asta ar presupune s-o citeasca si ei – un calvar! Dar as reclama calitatea obiectului numit carte. Dupa prima citire s-a transformat in foi volante. Ceea ce ar putea fi un semn: nu merita inca un cititor, gata, e imprastiata; pana si calendarul de perete e mai bine legat…
