Exista siluete pe care, datorita celor din jur si lecturilor, le purtam în noi asemenea semintelor. Si, dupa pilda acestora, ele se înalta, dau în pârg. Am descoperit aceasta atunci când, înaintea disputelor din media privind canonizarea uneia sau alteia dintre personalitatile de marca, m-am întrebat care ar fi numele pe care l-as propune spre proslavire. Un demers naiv, desigur. Însa raspunsul , înaltat ca o flama, este cel ce conteaza – Vasile Voiculescu.
Nascut în zorii zilei de 13 octombrie 1884, la Plescoi, zona Buzaului, în familia Sultanei si a lui Costache Voicu. Perioada scolii este croita din lecturi. Ca, de altfel, întreaga viata. De la Eminescu la Upanisade. De la Schopenhauer la Kabala. Toate ca trepte catre credinta. Pentru ca, în cazul sau, temelia vârstei sale de aur, samânta, nu este o carte ci o întâlnire.
Ma vad într-o zi luminoasa, cu sora mea cea mare de mâna, mergând pe un drum afara din sat. Deasupra mea, pe cerul verziu, un înger imens, ca un Hrist Pantocrator pe bolta bisericii. Ma vad iarasi alergând din gradina la mama, care tesea la razboi, ca sa-i spun, cu uimire si oarecum speriat de bucurie, ca mica si zdrentuita cartulie de cinci bani, Epistolia Maicii Domnului , cazuta din cer, pe care o purtam în buzunarul de la sân, s-a zbatut acolo, a pâlpâit ca o vietate, dându-mi semn.
Explicatia experientelor – vietile sfintilor pe care mi le citea mama… Am stiut Vechiul Testament de la un capat la celalalt, ca pe un epos. De aceea, mai târziu, marturiseste simplu : credinta trebuie sa stea la temelia spiritului omului normal.
În 1891 este trimis sa studieze la Buzau. Apoi, la Bucuresti, unde, debuteaza literar , în iulie 1901. Dupa un an de Litere si Filosofie, se înscrie , în 1903,la Facultatea de Medicina. Absolva în 1908, specializându-se în medicina interna si epidemiologie. La 21 februarie 1910 se casatoreste cu Maria Mitescu, studenta la Medicina. Au împreuna cinci copii. Odata cu casatoria încep peregrinarile. Gorj, Ilfov, Dâmbovita. O harta în permanenta miscare. Apoi, în al doilea razboi balcanic, pe front . Cinci ani, în 1918, sef al unui spital mobil, îngrijind suferinzii de icter si febra tifoida retrasi în Moldova. Jertfa, deplina – caci medicina nu este o profesiune, ci o pasiune, îi aduc conferirea distinctiei Steaua României cu spade. Dar, mai ales, un titlu, mai nobil decât oricare decoratie – doctorul fara de arginti. Pentru ca nu doar ca ajuta pe cei bolnavi însa se afla în permanenta cautare a lor. Vindecarea, în viziunea sa, era rod al asumarii suferintei de catre cel afectat. Boala este îndemn de îndreptare. De aceea, gratie radioului, reuseste sa realizeze nu doar educatia medicala dar si morala, igiena trupului neputând fi despartita de cea a sufletului.
Ceea ce izbea în persoana lui Vasile Voiculescu era bunatatea serafica pe care stia sa o arate oricui. (dr. Constantin Daniel). Strabatea periferiile Bucurestilor cu acelasi gând – Haide sa facem o fapta buna! Iar acest prea plin devine limpede prin grija fata de vârstnicii uitati de rude, prin micile daruri puse pe noptiera dar si în creatia literara, de la volumul Poeme cu îngeri din 1927 la Întrezariri în 1939. Credinta este o vie existenta pentru Vasile Voiculescu nota Virgil Ierunca si acest fapt devine vizibil tocmai prin urmarea pildei Dreptului Iov. În 1945 pleaca la cele vesnice unul dintre cei mai buni prieteni ai sai, Ion Pillat. Un an mai târziu, paraseste aceasta lume Maria Mitescu – Voiculescu. De ambii îl leaga acel tip de iubire care se sustrage oricarui cuvânt. Dupa sapte volume, elogiate de critica si public, paraseste cele ale lumii.Îsi blocheaza soba cu carti si viata îi devine întru totul asemenea sihastrilor. Scrie cu febrilitate. Zeci de poeme duhovnicesti, 90 de sonete, povestiri, romanul Zaheu Orbul. Simte ca timpul nu mai are rabdare.
Doreste sa intre în monahism însa, înaintea insistentelor celor dragi, spre a nu-i rani, renunta. Si totusi, acel om a carui înfatisare era însasi bunatatea întruchipata (Vlaicu Bârna) este un isihast (Gabriela Matiu). Întâi, prin viata devenita umbra rugaciunii care, participarea la întâlnirile Rugului Aprins de la Manastirea Antim, devine respiratie. Mentinerea relatiilor cu Parintele Daniil Tudor, cu Alexandru Mironescu si cu Andrei Scrima, dupa ce autoritatile au desfiintat asociatia, îi aduc, în 1958 arestarea sub acuzatia de uneltire contra ordinii sociale. Este retinut , alaturi de alti membrii ai Rugului, în noaptea de 4/5 august. Probele – lirica sa crestina. Consecinta – condamnarea la 5 ani temnita grea ,5 ani degradare civica si confiscarea totala a averii. La Jilava si la Aiud, colegii de celula descopera un batrân cu parul alb, purtând parca aura unui sfânt. Din atitudinea si figura lui iradiau liniste si blândete. Se hranea, parca, din Duh Sfânt si era un crestin desavârsit (Vasile Boroneant). Miezul rezistentei acestui venerabil ascet – postul si rugaciunea. Grija pentru ceilalti. Caci aceasta mi-a fost crucea pe care trebuie sa mi-o duc!
Este eliberat la 2 mai 1962. Grav bolnav, ocolit de fostii confrati, încarcat de suferinte adânci dar si de liniste profunda, trece modest, tacut, discret, aproape neobservat (Ion Ianolide) pragul acestei lumi în noaptea dintre 25 si 26 aprilie 1963. Un an mai târziu, în librarii îi apareau Ultimele sonete închipuite ale lui Shakespeare în traducerea imaginara si alte poezii.
Dincolo de datele biografiei medicului de plasa din Buzau, profesorului de Igiena la Institutul Pompilian din Bucuresti, directorului de programe culturale la Radio România, scriitorului de marca, vii ramân trasaturile un anume portret: De sfânt bizantin era chipul sau prelung, uscativ, adiat de o frunte inteligenta, luminat de barba alba, îngrijita… În mersul sau domol, trupul sau firav era ca un templu pe plaur, purtat pe ape cu sufletul arzând în trestii. (ÎPS Bartolomeu Anania )A cerut sa i se puna Sonata pentru pian si vioara de Cesar Franck … Si-a rezemat capul de mag, cu parul si barba albe pe mâna fina, palida. A ramas nemiscat, cu ochii închisi, pâna la sfârsit. … S-a sculat si a plecat în aceeasi tacere. Atunci l-am vazut pentru ultima oara înaintea dramaticului sfârsit. (Cuvioasa Maica Benedicta Dumitrescu – Busulenga )
Exista siluete pe care, datorita celor din jur si lecturilor, le purtam în noi, asemenea semintelor. Printre ele, cu deplin folos, cea a lui Vasile Voiculescu.
