Vanatorii de zmeie: O poveste cu multe coincidente intre datele biografice ale autorului Khaled Hosseini si personajul Amir.
Ambii sunt copiii unor familii afgane privilegiate ce vor emigra in Statele Unite ale Americii o data cu instituirea regimului taliban, ambii sunt orfani de mama, mama ce a fost cadru didactic in ambele cazuri, Amir imprumuta preferintele muzicale si literare declarate ale autorului si lista continua. Insa eu am convingerea ca povestea lui Amir este chiar povestea autorului, pentru faptul ca Hosseini reuseste sa transmita atata emotie prin romanul sau incat simti ca citesti spovedania sa in fata lumii intregi. O spovedanie plina de regrete si de framantari, din care razbat multe talcuri. Isabel Allende a scris despre aceasta carte ca este una dintre acele povesti de neuitat, care te urmaresc ani de zile, careia nu-i lipseste nici una din marile teme ale literaturii: dragostea, onoarea, vina, teama, ispasirea si rascumpararea pacatului.
Razbate intr-adevar multa vina din aceasta spovedanie, insa talcul principal este ca o fapta buna anihileaza o fapta rea, cu principala conditie sa fie direct proportionale ca insemnatate. Dincolo de laitmotivele amintite de Isabel Allende, aceasta poveste aduce in prim plan fragilitatea umana si a relatiilor interumane, precum si fragilitatea prosperitatii sau a tot ceea ce este neanimat, cu alte cuvinte fragilitatea intregii noastre existente, dar si puterea iubirii, a prieteniei si a sacrificiilor. Astfel Hosseini reuseste sa ne faca sa radem si sa plangem la unison cu personajele sale, sa le simtim trairile ca si cum ar fi ale noastre, sa ne transpunem in situatiile critice intampinate de personaje si sa extragem invatamintele pe care Amir le-a invatat tarziu, dar totusi la timp pentru a fi din nou “bun” si pentru a i se ierta lasitatea de care a dat dovada fata de Hassan, cel ce i-a dedicat nu doar prietenia sa, ci si copilaria, ba chiar inocenta sa.
Cum am mai spus si cu alte ocazii, eu nu incerc decat sa va starnesc curiozitatea prin recenziile mele, parindu-mi-se firesc ca dumneavoastra sa descoperiti singuri firul povestii. Tocmai de aceea evit sa vorbesc despre simbolistica zmeielor, pentru ca ar trebui “sa dau din casa”. Si, cu riscul de a ma repeta, obisnuiesc sa citesc si parerile altora. Cititorii acestei carti s-au impartit in doua tabere, una majoritara, din care fac parte, care “propovaduiesc” importanta valorilor ce razbat din aceasta poveste, si o tabara minoritara, carora li s-a parut siropoasa si comerciala. Per a contrario, cei din a doua tabara imi par lipsiti de sensibilitate.
Prefer sa nu extind catalogarea. Asadar, daca va considerati niste firi sensibile, aceasta poveste chiar va va impresiona, iar talcurile sale isi vor pune amprenta adanc in amintirile dumneavoastra.
P.S.: Exista si un film omonim, care respecta firul povestii, chiar daca nu detaliat, insa merita sa-l vizionati doar dupa ce veti fi citit cartea. Astfel, va veti putea bucura pe deplin de plus-urile sale, respectiv jocul actoricesc al celui ce-l interpreteaza pe Hassan intr-o maniera extrem de fireasca si coloana sonora.
