Un regal spiritual semnat de Eric-Emmanuel Schmitt.
Daca n-as fi citit cartile lui Schmitt la foc automat, poate nu mi-as fi dat seama de subtila “compozitie” spirituala etalata in trei scrieri ale sale.
Cel mai adesea, oamenii confunda spiritualitatea cu religia si cred ca din acest motiv Schmitt s-a folosit de apartenentele religioase pentru a ne arata ca spiritualitatea este una, aceeasi, indiferent de religie. Conceptele de viata urmate cu scopul de “mai bine” sunt aceleasi, indiferent cum botezam entitatea la care ne inchinam. Ne inchinam cu convingerea ca o forta superioara noua este raspunzatoare pentru binele si raul din univers, de la pisica neagra ce-ti iese in cale si pana la ciocnirea cometelor.
Mi-a placut trilogia lui Eric-Emmanuel Schmitt formata din: Oscar si Tanti Roz, Domnul Ibrahim si florile din Coran si Milarepa. Cu toate ca imi plac mai mult romanele voluminoase, pentru placerea lecturii, scrierile lui Schmitt sunt scurte dar superbe! Se spune ca esentele tari sunt tinute in recipiente mici – cam asa sunt si povestile acestui autor. In pagini putine iti transmite multe, lasandu-ti gandurile sa ti se inmulteasca.
Oscar si tanti roz te face sa plangi si sa razi. Simultan. Sa plangi pentru copilul Oscar bolnav de cancer la 10 ani si sa razi de umorul inocent cu care el relationeaza cu Dumnezeu. O relatie proaspata si scurtata de faza terminala a bolii, dar incarcata de speranta si incredere. Oscar este innocent, dar deloc naiv. Nu viseaza ca noul sau prieten, Dumnezeu, il va insanatosi, dar spera ca in scurtul timp ramas pe-aici sa i se intample lucruri bune si frumoase.
Initial, Oscar nu crede in Dumnezeu. Dar pentru ca Tanti Roz este prietena lui cea mai buna, si pentru ca Dumnezeu este bun prieten cu Tanti Roz, accepta – la sfatul ei – sa-i scrie zilnic cateva randuri. Ei bine, scrisorile lui Oscar catre Doamne-Doamne dau toata savoarea acestei lecturi.
Oscar si Tanti Roz – un mic roman cu gust dulce-amarui, pe care, odata citit, nu-l mai poti uita.
Domnul Ibrahim si florile din Coran ne duce la melanjul (deseori conflictul) dintre musulmani si evrei. Intr-un Paris crestin, musulmanul Ibrahim si micul evreu Moise (Momo) sunt vecini si devin prieteni. Nu intr-o clipita, ci in timp, timid, cu rezervele impuse de preconceptiile socialului. Domnul Ibrahim asista si contribuie la maturizarea lui Moise – copil singur, parasit, lipsit de iubirea unui camin. Vorbesc putin, dar simt mult. Daca maturizarea fizica se intampla rapid, prin descoperirea erotismului, maturizarea spirituala a lui Moise e mai lenta si e marcata de blandul si inteleptul Ibrahim.
Domnul Ibrahim si florile din Coran este un roman pe cat de profund ca filozofie de viata, pe atat de amuzant in comicul de situatie si de limbaj.
Redau un pasaj din multe altele minunate: Cand, cu ocazia unei filmari, Bridgitte Bardot intra în bacania lui Ibrahim sa cumpere o sticla de apa, el ii cere 50 de franci în loc de 2 franci: „Nu stiam ca apa este atat de rara pe la dumneavoastra. – Nu apa este rara pe la noi, domnisoara, ci starurile”.
In Milarepa, prin personajul crestin-european Simon, suntem propulsati in zona indepartata a budismului. Idei dintr-o religie indepartata de stilul nostru de viata si care par cu atat mai dificil de aplicat: daca renunti la implinirile marunte ?i te concentrezi pe transcenderea materialului, vei reusi sa scapi de eterna reintoarcere, de reincarnarea in lumea materiala, considerata a fi inferioara la nivel spiritual. Cine crede in reincarnare, ar putea invata ceva din aceasta carte. Cine nu crede in reincarnare, ar incepe sa creada, dupa Milarepa.
“O poveste tulburatoare in spiritul budismului tibetan, despre iluminare prin suferita si dragoste” – spune Humanitas. Pe bun? dreptate!
Comments 1