Dobrogea pare definita precis în imaginarul colectiv. Din punct de vedere geografic, istoric, etnografic, cultural, ofera încredintarea ca cele închipuite sau banuite, ori chiar aflate din surse diverse, sunt suficiente pentru a fi folosite la croirea verdictelor, a cliseelor, câteodata chiar si a unor prejudecati.
Se trece cu vederea ca, mai curând decât Marea cea mare, Delta mirifica, Muntii cei vechi, Dobrogea este expresia vietii locuitorilor ei. Iar existenta, luptele si victoria impresionanta a unui preot din Podisul Dobrogei de Sud este pledoarie în acest sens.
Radacinile
Parintele Dimitrie Chirescu se naste în 1842, la Rasova, cel dintâi din cei cinci copii ai familiei lui Iorga Chirea. Tatal este venit din partile Ialomitei în Dobrogea, pe la 1830 – 1835. Potrivit marturiilor urmasilor, era stiutor de carte si iscusit în cântarea bisericeasca. Exista posibilitatea ca înaintasii lui sa se fi bajenit din Dobrogea iar descendentul lor sa fi revenit la matca. Cu siguranta, la scurt timp dupa stabilirea în Rasova, se impune drept pilda comunitatii. Initial drept psalt al bisericii satului. Apoi ca înaltator al scolii românesti. Conform opiniei învatatorului Vasile Helegiu, era fost elev al uneia dintre scolile întemeiate de vestitul Macarie Ieromonahul în Valahia. (Vasile Helegiu, Scoala româneasca dobrogeana de la înfiintare pâna la 1938, p. 61)
Drept corolar neodihnei, ca semn de apreciere a consatenilor, ale caror gospodarii si familii le apara de atacurile cerchezilor, a pretuirii câstigate din partea autoritatilor otomane, este numit ciorbagiu (primar) al Rasovei. Cel numit, cu admiratie, de catre turci, Deli-Iorga, pentru virtutile morale si îndrazneala afirmarii drepturilor românilor dobrogeni, pentru încapatanarea ce frânge ezitarile orientale si ambiguitatile mai marilor unei provincii de margine a Imperiului Otoman, demonstrând ca loialitatea nu înseamna acceptarea ascunderii identitatii nationale ci asumarea ei în mode deschis, ca mijloc de dezvoltare a comunitatii încredinteaza fiului sau, ca mostenire, continuarea muncii. Pentru aceasta, îi este, alaturi de cumnatul sau, preotul Encica, îndrumator nu lipsit de asprime iar, dupa absolvirea scolii primare, aflat sub îndrumarea mitropolitului Grigore de Silistra, care, potrivit cercetarilor profesorului Gheorghe Dumitrascu, ”îl remarcase în biserica din Rasova, tinându-i isonul la cântarile slujbei” (Gheorghe Dumitrascu, Preotul si Învatatorul Dimitrie Chirescu [1842 – 1890] – lider al miscarii de afirmare si eliberare nationala a românilor din Dobrogea pâna la 1878 , în Tiberiu Birda, op. cit., p. 25), elev al Seminarului din Silistra. Grija parinteasca rodeste, deoarece potrivit Parintelui Niculae M. Popescu, „baiatul întrecea în virtuti pe tatal sau” nu doar în privinta cunostiintelor – stapânind limba fiecarei natii locuitoare Dobrogei, pe lânga latina, elina, engleza, franceza – dar si în viziunea asupra croirii viitorului provinciei.
Înaltarea ramurilor
Primii pasi proiectului sau – contactul cu lumea. Profesorii, colegii – parte dintre ei cei dintâi elevi ai lui Dimitrie în cadrul pregatirii la disciplinele studiate, cunoscutii, bulgarii, evreii, grecii, armenii, turcii, tatarii, cerchezii, negustorii, bijutierii, tîrcovnicii, mica burghezie, nobilii scapatati sunt piesele caleidoscopului care ofera imaginea ingredientelor aflate la dispozitia sa. Întors la Rasova, multora pare doar succesor parintelui sau. Obtinerea calitatii de cântaret al bisericii se constituie, la prima vedere, drept reazem acestei opinii. De asemenea, statutul de învatator la Alimanu, din 1862.
Se casatoreste cu Gherghina Dragusin, fiica primarului satului. Uciderea, în 1864, a tatalui sau, determina revenirea lui Dimitrie la Rasova, ca învatator.
De fapt, catedra si strana sunt laborator. Ajuns în satele din vecinatate, pâna la Cernavoda, asculta, învata, se straduieste a îndrepta erori prin sporirea renumelui sau ce se desprinde, treptat, de faima tatalui sau. Si, multumita drumurilor parcurse, limpede îi este ca Biserica si Scoala sunt raspuns efervescentei ce la Stambul purta numele proiectelor reformiste ale Tanzimatului iar în vecinatatile Rasovei a rostirii limpezi a drepturilor românilor. (Eugen Dragoi).
Coagularea demersurilor izolate se realizeaza prin constituirea, în 1870, a Societatii Române de Limba si Cultura al carei tel dintâi este cultivarea limbii române. Patronajul mitropolitului Silistrei îngaduie inspectarea de catre Dimitrie a scolilor dintre Silistra si Tulcea.
Cele dintâi roade
Sârguinta este rasplatita de hirotonirea în 1871, ca preot al bisericii din Rasova, ca urmas al unchiului sau. Predica devine noua unealta modelarii constiintelor. Adica, a vremurilor. În 1872, mutat la Cernavoda, construieste casa parohiala, una dintre camere devenind scoala. Reface biserica Sfântul Ierarh Nicolae. Si devine nou Solomon caci, o singura biserica ortodoxa existând în vechiul Axiopolis, fiecare dintre semintiile drept crestine considera ca are dreptul a participa la Sfânta Liturghie savârsita în limba sa. Cunoscator a fiecareia dintre acestea, noul paroh se impune drept slujitorul potrivit.
Eforturile constituirii unei parohii unite prin credinta si prin slujirea unui scop comun se reflecta în numarul sporit de enoriasi. Si – firesc – de elevi. O odaie este insuficienta. Cum si obtinerea de manuale, din România, nu este chiar usoara. Cucernicul Parinte Dimitrie pune temelie unei cladiri corespunzatoare unui spatiu de învatamânt demn de inscriptia strajuind camera – scoala Studiul român 1875. Dupa patru ani, în 1879, noua scoala, construita cu sprijinul noilor autoritati, este inaugurata.
Însa, asa cum mentiona fiul sau, Ion D. Chirescu, nu este doar preot ci si revizor scolar. Multumita râvnei sale, „a împânzit malul drept al Dunarii cu scoli românesti”. (Niculae M. Popescu, Preoti de mir adormiti în Domnul, Basilica, Bucuresti, 2015, p. 177). La Cochirleni si Topalu. La Seimeni si Ivrinezu. Cladiri modeste în care se învata carte româneasca. Cautarea învatatorilor. Convingerea familiilor ce afla în munca celor carora le-au dat nastere folos sporit fata de învatatura. Înfruntarea ostilitatii autoritatilor, tematoare de aparitia focarelor de razvratire fata de stapânirea otomana – organizatiile subversive grecesti si bulgaresti nefiind putine.
Aceste preocupari sunt completate de dobândirea de însarcinari noi de catre fostul paroh din Rasova, devenit, în 1875, protopop al judetului Silistra Noua, subprotoiereu al judetului Constanta, în 1879. Ultima ascultare transcende conotatiile administrative reflectând pretuirea stradaniei unui bun român de catre autoritatile instalate, în noiembrie 1878, în Dobrogea, dupa revenirea provinciei la România. O revenire la care contributia Parintelui Dimitrie Chirescu este nepretuita. Pentru ca, înfruntând adversitati, riscându-si -nu în rare ocazii- viata, sfidând cutume si sensibilitati, pastreaza vie românitatea între Dunare si Mare, sfidând credinta unora dintre cercurile bucurestene care defineau Dobrogea drept ilustrarea unei terra deserta, încredintând prefectului Ion Banescu scolile îndrumate. Deoarece, pe durata razboiului ruso-româno-turc din 1877 – 1878, se preocupa de protejarea turmei sale, facilitând trecerea pe malul stâng al Dunarii, iar, pe perioada administratiei ruse în Dobrogea, intermediind între autoritati si populatie.
Dupa 1878, multumit de înaltarea celor doua scoli din Cernavoda, se dedica misiunii duhovnicesti. În 1882 este pusa piatra de temelie unei noi biserici. Ca în situatiile similare, implicarea este deplina.
La slujba Sfântului Maslu participa, ca si în anii interiori, musulmani, siguri ca ar putea datora tamaduire suferintelor prin rugaciunea preotului. Ca si înainte, este prezent la manastirea de la Celic Dere de hramul sfântului locas.
Predicile, odinioara în româna, turca ,bulgara, rusa, continua sa tâlcuiasca universalitatea mesajului Sfintei Scripturi si folosul nefrângerii credintei. Strabaterea localitatilor dobrogene odrasleste culegerea de folclor. Cunoasterea pamânturilor fostei Scitii Minor îl transforma în consilier masuratorilor topografice si cercetarilor arheologice. Viata de familie completeaza, prin cei doisprezece copii, imaginea unuia dintre preotii ce au devenit model de împlinire.
Amurgul
Toate au pret. Pasii, luptele, jertfa aflata la temelia ctitoriilor rodesc întetirea slabiciunii. Însa rasplata este si ea pe masura. La 9 octombrie 1890, la Cernavoda, este pusa piatra de temelie a podului peste Dunare proiectat de Anghel Saligny. Slujitorul serviciului religios – Parintele Dimitrie Chirescu. Cel felicitat, la sfârsitul cuvântului duhovnicesc, de însusi suveranul tarii, Carol I.
Sanatatea îi devine tot mai fragila. Este internat la Spitalul Brâncovenesc din Bucuresti. Paraseste aceasta viata la 13 decembrie 1890.
Regele pune la dispozitie un vagon pentru aducerea trupului vrednicului preot la Cernavoda. Este înmormântat în cimitirul ortodox. O cruce alba. O lespede amintind de cea de la Curtea de Arges a lui Radu de la Afumati. Asemenea aceleia, si cea a Parintelui Dimitrie cuprinde fiecare dintre luptele purtate. Biruinta cea mai de seama nu difera de cea a lui Deli-Iorga. Cinci dintre copii au continuat slujirea la catedra. Unul a urmat cariera armelor. Altul a devenit avocat. Cât despre faima înaintasilor, aceasta pare a fi revenit compozitorului I. D. Chirescu, compozitor de muzica corala de prima marime, cel care, în memoriul din noiembrie 1972, prin care solicita acordarea numelui parintelui sau uneia dintre strazile orasului Cernavoda, mentiona –„nu este alta persoana care sa fi activat ca Preotul Învatator Dimitrie Chirescu pe teren cultural, national si religios în Dobrogea, în timpul stapânirii turcesti. […] Preotul Dimitrie Chirescu are pentru Dobrogea aceleasi merite pentru învatamânt, credinta si românism, pe care le-a avut Gheorghe Lazar în Muntenia (…)” (Memoriu relativ la redarea numelui tatalui nostru Preot – Învatator Dimitrie Chirescu, 1842 – 1890 unei strazi în orasul Cernavoda- asa cum a existat înainte de 1945, în Tiberiu Birda, 125 de ani de scoala cernovodeana, Editura Mondograf, Constanta, 2001)
