Un constructor. Este cea mai la îndemână definire a păstoririi sale. Un ierarh ce continuă lucrarea înaintașilor săi și, cu înțelepciune, cultivă aptitudinile celor tineri. Nu în ultimul rînd, unul dintre numele pe care nu puțini dintre noi îl considerăm potrivit adăugării în sinaxar. Deoarece întreaga sa viață este cuprinsă în cercul jertfei. Pentru că, într-o lume a relativizării valorilor, vlădica Veniamin amintește de firesc drept unică cale a împlinirii autentice.
Descendentul unor neamuri ilustre
Provine dintr-un neam de vază al Moldovei. Printre strămoșii paterni din stirpea Costăcheștilor se numără ctitori de sfinte locașuri și ostași, cel mai cunoscut vremii noastre fiind vornicul Boldur, membru al Sfatului Țării sub Sfântul Voievod Ștefan al III -lea Mușat. Mama sa, Maria, este descendentă a neamului Cantacuzino.
Viitorul mitropolit al Moldovei se naște la 20 decembrie 1768, la Roșiești, în ținutul Vasluiului. La Sfîntul Botez primește numele Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. Ajunși după peregrinări îndelungate, datorate vitregiei timpurilor, la Iași, părinții se preocupă de educația celor cinci copii. Cele dintâi cunoștiințe Vasile le capătă de la un monah grec. Este înscris apoi la școala de la Trei Ierarhi. De unde fuge spre a deveni… călugăr. Grigore Costache îl află la mănăstirea Neamț, atras fiind de renumele Sfântului Cuvios Paisie. Și, după aspră mustrare și reamintire a îndatoririlor pentru care se cuvine a se pregăti, se află înaintea aceluiași cuvânt al feciorului său – alta nu are a fi decât monah, căci ce ar putea să-i ofere lumea mai mult decât vane amăgiri iar el ce i-ar putea aduce spre îndreptare și mângăiere de nu rugăciunea. Ținând seama de faptul că patru dintre copiii familiei Costachi vor intra în viața monahală, nu este pe deplin un fapt surprinzător. (Ioanichie Bălan, Patericul românesc, Editura Mănăstirea Sihăstria, Vânători, 2005, p. 365).
Așa se face că, la 15 ani, primește tunderea în monahism. Este, în parte, rod al întâlnirii cu episcopul Hușilor, Iacov Stamati. Ardelean din zona Bistriței, dornic a-și închina viața Bisericii, acesta s-a stabilit în tinerețe în Moldova, a fost primit în obștea Neamțului, iar la 25 de ani, în 1774, chemat la Iași de către mitropolitul Moldovei, Gavriil Calimachi, care îi încredințează, în calitate de protosinghel, administrarea veniturilor mitropolitane. (Algeria Simota, Stamati, Iacov, în Dicționarul literaturii române de la origini pînă la 1900. Editura Academiei R.S.R., București, 1979, p. 806)
Episcop Hușilor și Romanului
Devenit episcop de Huși în 1782, în această calitate, se preocupă de dezvoltarea eparhiei. Cunoscut nu doar ca un bun păstor dar și ca unul dintre cei mai erudiți, nu poate surprinde faptul că vlădica Iacov, remarcând calitățile tânărului Veniamin, veghează la continuarea și aprofundarea studiilor sale și la familiarizarea cu activitatea administrativă. Hirotonit diacon, acesta este adus la Iași la chemarea mitropolitului Leon Gheucă, intrând în slujba Mitropoliei (Mircea Păcurariu, Istoria Bisericii Ortodoxe Române, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2006, p. 347). Ieromonah în 1788, în același an devine mare eclesiarh apoi, anul următor, egumen al mănăstirii Sfântul Spiridon din Iași, unde organizează activitatea unui spital, după modelul vlădicii Anastasie Crimca.
În 1792 este ales episcop al Hușilor, vlădica Iacov urcând în scaunul de mitropolit Moldovei. În această calitate, Sfințitul Veniamin cercetează mănăstirile Secu și Neamț, se ocupă de înțeleapta organizare a eparhiei, participă, în noiembrie 1794, la înmormântarea Sfântului Cuvios Paisie Velicikovski, ca reprezentant al mitropolitului.
Anul 1796. Părintele Veniamin Costachi devine episcop de Roman. Și aici se preocupă de buna funcționare a unui spital și a unei spițerii, ambele susținute de veniturile sale, neprecupețind a se împrumuta, conștient că nu se poate depărta de îndatoririle de păstor spiritual și, mai ales, de cele ale părintelui celor suferinzi și nevoiași. În martie 1803, în urma mutării la cele veșnice a Părintelui Iacov, ucenicul său duhovnicesc este ales în jilțul mitropolitan de la Iași.
Mitropolit
Devenit păstor duhovnicesc al Moldovei, cea dintâi preocupare o reprezintă reorganizarea învățământului. Este practic continuarea și aprofundarea eforturilor de la Huși și Roman. Temelia – o nouă programă. Ziduri – școli românești la Galați, Focșani, Bîrlad. Ușa – seminarul de la Socola, înființat în 1803, devenit instituție de învățământ superior. Ferestrele – bursele acordate tinerilor studioși, în rândul cărora se numără Gheorghe Asachi, viitorul părinte al ”Albinei Române”. Acoperișul – tipografia mitropolitană, reorganizată sub păstorirea sa. Stâlpul – apariția lucrărilor necesare Bisericii și școlii, multe dintre titluri fiind traduceri ale ierarhului. Fundația acestei ”case” – smulgerea sprijinului financiar din partea domnitorului Alexandru Moruzi, a hrisoavelor ce îngăduie înfruntarea dominației culturii grecești în Moldova și întemeierea ”Epitropiei învățăturilor publice”, condusă de mitropolit. Grădina – limba română, apărată și promovată de Veniamin Costachi cu neprecupețită râvnă.
Preocupat este și de viața eparhială. Hirotonește doar absolvenți ai seminarului, iar vizitele în parohii sunt prilej de bună sfat, îndrumare, preocupându-se să fie ocrotite drepturile preoților de către stat. Sub păstorirea sa sunt construite noi lăcașuri. Dar cea mai de seamă calitate a sa rămâne milostenia, căreia Radu Rosetti, în amintirile sale, îi conturează chipul vecinătății cu naivitatea, mulți profitând de dezinteresul ierarhului față de chestiunile financiare și de inepuizabila sa generozitate, dublată de adânca bună credință. (Radu Rosetti, Amintiri. Ce am auzit de la alții. Din copilărie. Din prima tinerețe, Editura Humanitas, București, 2016, p. 184). Ajutorul nu se reducea la spațiul Moldovei, mănăstirea Cocoș din nordul Dobrogei sau monahi greci, chiar Patriarhia constantinopolitană beneficiind de daniile sale (Vasile Vasilache, Mitropolitul Veniamin Costachi, Mănăstirea Neamțu, 1941, p. 265).
Rânduitor al problemelor Bisericii și ale Principatului
La o sumară privire, nimic excepțional. Dacă nu ignorăm contextul politic. Mai precis, frecventele războaie dintre ruși și otomani, dintre cei din urmă și austrieci, desfășurate pe teritoriul românesc. În vremea confruntării ruso-austro-turce din 1787 – 1792, episcopul Iacov Stamani a preferat să rămână loial Înaltei Porți. Iar credința sa a fost răsplătită de aprecierea gestului de către sultanul Selim al III-lea și cu acordarea scaunului mitropolitan de către Alexandru Moruzi, domnul Moldovei.
O răsplată echivalând cu încredințarea unui șantier vast. Iar cea dintâi grijă se îndreaptă către organizarea școlii, respingând învățarea mecanică, lucrând pentru introducerea de noi discipline de studiu în programa Academiei Domnești – matematica și geometria practică -, punând accent pe interpretarea textului în spiritul și nu în litera sa, încurajând traducerile din limba greacă – cea mai relevantă fiind Critil și Andronius de Baltasar Gracian y Morales -, tipărind, alături de Liturghie și Psaltire, de lucrările episcopului Amfilohie Hotineanul, manuale de aritmetică și geometrie. Mai precis, premizele operei succesorului său la cârma Mitropoliei Moldovei.
În 1806, pe fondul izbucnirii unei înfruntări noi între trupele otomane și ruse, după o scurtă perioadă în care exercită atribuțiile de caimacam, Preasfințitul Veniamin se retrage la mănăstirea Neamț, unde întemeiază tipografia, dedicându-se traducerilor din greacă și tipăririi de noi cărți. ”Exarh” al Bisericii ortodoxe din Principate este numit, în 1808, de către autoritățile de ocupație ruse, Sfântul Ierarh Gavriil Bănulescu-Bodoni. Revenit la Iași, în 1812, pe fondul părăsirii Moldovei de către trupele țarului Alexandru I și de către fostul exarh, o încercare nouă se află înaintea noului-vechi ierarh: ocuparea Basarabiei de către Imperiul rus și organizarea arhiepiscopiei de la Chișinău, subordonată Sinodului din Petersburg. Repus în drepturi, Prea Sfințitul Veniamin reia lucrările începute în urmă cu șase ani. Printre ele, nașterea învățământului politehnic românesc, inaugurat de cursul lui Gheorghe Asachi la Academia Domnească. După înființarea școlii pentru monahii la mănăstirea Agapia, încep cursurile celei de cântări bisericești.
Revoluția lui Tudor Vladimirescu din 1821 determină retragerea în Rusia a domnitorului Moldovei, Mihai Șuțu, favorabil revoltei, pe fondul tulburărilor provocate de Eterie și a presiunilor otomane. Părintele Veniamin devine, din nou, caimacam. Și, potrivit conștiinței și îndatoririlor sale, se străduiește a cârmui Principatul, protejându-și norodul. Apropierea de Iași a turcilor îl silește să se refugieze la Colencăuți, în apropierea Hotinului. La 1 iulie 1822 are loc restabilirea domniilor pământene, Ioniță Sandu Sturza fiind numit de Poartă domnitor al Moldovei pentru șapte ani. Astfel, întors în capitală în 1823, ierarhul moldav se poate dedica proiectelor sale. În 1824 iau ființă școala elementară de la mănăstirea Trei Ierarhi din Iași, o școală normală, un gimnaziu.
Viața socială și politică nu îi îngăduie să se preocupe doar de dezvoltarea învățământului sau de problemele Bisericii. În 1828, sudul Moldovei este lovit de epidemia de ciumă. În septembrie același an, după cinci luni de înfruntări, se încheie un nou război ruso-otoman. Cei dintâi ocupă ambele Principate române. Petersburgul instituie administrație militară. Conducerea ei îi revine generalului Pavel Kiseleff. Între proiectele majore ale noii administrații se numără Regulamentele Organice, cele dintâi documente românești cu valoare constituțională. Printre cei care contribuie la elaborarea acestora, prin care se afirmau principiile separării puterilor în stat, organizării administrative, modernizarea sistemului fiscal, reinstituirea armatei, se numără, în calitate de membru al Adunării Obștești Extraordinare de la Iași, și vlădica Veniamin. Care folosește, în slujba promovării limbii române în școală, prevederea Regulamentului Organic privind organizarea învățământului pe baze naționale. Expresia acestei libertăți transformă anul 1834 în reper semnificativ al păstoririi lui Veniamin Costachi. În primul rând, prin deschiderea cursurilor Academiei Mihăilene. Două facultăți – de filosofie și drept, cursuri de arte frumoase, inginerie, economie și litere, două internate, bibliotecă, muzeu de științe naturale compun această instituție de învățământ superior aflată sub patronajul domnitorului Mihail Sturdza. Demersul este continuat prin crearea celei dintâi școli publice pentru ”fetele orășenilor”, și debutul funcționării școlilor de ținut, a celor sătești, încununat fiind de începutul cursurilor în întâia școală de arte și meserii din Moldova, la Iași. De asemenea, prin prefața la Dumnezeieștile Liturghii, în care pledează pentru reducerea numărului neologismelor din traduceri, argumentând în favoarea sinonimelor din cronici și limba populară, căutând, de asemenea, să descurajeze excesul de arhaisme și regionalisme, scopul fiind edificarea unei limbi române literare. Propune el însuși echivalente și este drept a-i alătura numele celor ale Sfinților Ierarhi Varlaam și Dosoftei, fie și pentru că mare parte dintre termenii liturgici propuși de Părintele Veniamin Costachi sunt folosiți astăzi în Biserică.
De altfel, credința sa este aceea că supraviețuirea națională depinde pe deplin de cultivarea limbii, a cărei origine latină nu ezită să o afirme. (Manuela Tănăsescu, Costachi, Veniamin, în Dicționarul scriitorilor români, A-C, vol. I, Editura Fundației Culturale Române, București, 1995, p. 673). De aceea, restaurarea limbii, a purității sale este o prioritate absolută pentru el. (Antonie Plămădeală, Dascăli de cuget și simțire românească, Editura Institutului Biblic și de Misiune a Bisericii Ortodoxe Române, București, 1981, p. 105)
Lucrarea editorială se realizează la Iași, în tipografia Mitropoliei, și la mănăstirea Neamț. Ca și în cazul părintelui său duhovnicesc, promovarea cărții teologice și a manualelor constituie una dintre preocupările de seamă. Nu doar școlile, tot mai numeroase, sunt preocuparea Preasfințitului Veniamin, ci toate aspectele vieții culturale. Bunăoară, oferă, la 27 decembrie 1816, binecuvântarea pentru prima reprezentație teatrală în limba română la Iași. Piesa este ”Mirtil și Hloe”, jucată de Gheorghe Asachi. ”Albina română”, cea dintâi gazetă din Moldova, condusă de același colaborator al mitropolitului, se bucură de deplinul său sprijin. (www.seminariasi.ro/istoric/viata-si-activitatea-mitropolitului-veniamin-costachi)
În chilia Slatinei
Încheierea păstoririi sale are loc în ianuarie 1842, ca o consecință a conflictului cu domnitorul Mihail Sturdza. Domnitorul dorește subordonarea veniturilor Mitropoliei, a episcopiilor, mănăstirilor ce nu au fost închinate, statului. Vrerea aceasta este pe deplin inacceptabilă pentru Preasfinția Sa. Își prezintă demisia, solicitând îngăduința retragerii la mănăstirea Slatina ”ca să mă liniștesc în puține zile ce-mi va ierta Dumnezău a fi între cei vii pe pământ”. Insistențele domnului sunt fără de folos. Astfel, Adunarea Obștească ia act de decizie și, la 29 ianuarie 1842, fostul păstor al Mitropoliei Moldovei intră pe poarta ctitoriei lui Vodă Alexandru Lăpușneanu. (www.doxologia.ro/viata-bisericii/biografii-luminoase/retragerea-mitropolitului-veniamin-costachi-din-scaunul//). Anii săi cei din urmă sunt închinați traducerilor și nevoinței monahale. Se mută din această lume cu două zile înainte de a împlini 78 de ani, la 18 decembrie 1846. Locul mormântului, vizibil și astăzi, se află în vecinătatea zidului bisericii. În 1886 îi sunt aduse osemintele la Iași și depuse în catedrala mitropolitană a cărei piatră de temelie a pus-o în 1833 și a cărei finalizare, în 1881 a avut loc sub păstorirea unuia dintre ucecenicii săi, Mitropolitul Iosif Naniescu.
Moștenirea ”starețului Moldovei”
Moștenirea Părintelui Veniamin Costachi ar putea să fie definită de cele 150 de lucrări pe care le-a tipărit, câteva sute, rămase în manuscris, și, mai cu seamă, de cele 30 de prefațe-predici, elaborate ca program național, de șirul credincioșilor pe care i-a sprijinit sau de ucenicii săi, între cei din urmă, numele mitropoliților Moldovei, Calinic Miclescu și Iosif Naniescu sau al lui Gheorghe Asachi impunîndu-se. El însuși, cel definit de vrednicul de bună pomenire Mitropolit Antonie Plămădeală drept ”ultimul mare luptător pentru limba română” iar de Cuviosul Vasile Vasilache ca fiind ”…nu numai Mitropolitul Moldovei, ci și Starețul Moldovei”, omagiat de Nicolae Iorga, nu a încetat a se considera doar călugăr. Parte a unei Biserici în slujba interesului națiunii, asemenea contemporanului săi, Chesarie Căpățînă, episcopul Buzăului sau a purtătorilor mesajului Școlii Ardelene, parte dintre ei aduși la Iași pentru a preda la Academia Mihăileană. De aceea, de folos are a ne fi la împlinirea a 170 de ani de la adormirea sa cuvântul diatei ce ne-a lăsat-o: ”Totul ce mi-a stat prin putință am făcut, și cu sfatul și cu fapta, ca să sporesc și sufletește și materialicește, înflorirea sfintei Biserici și a Patriei”.
______
sursa cover photo: vechi.semmnt.ro
