Ființa umană experimentează întunecarea și pierzania în moduri diferite. De cele mai multe ori felul în care alunecă în locurile neștiute ale conștiinței îi depășește puterea de înțelegere. Uneori chiar și abilitatea de a înțelege a epocii pe care oamenii o trăiesc pare depășita, iar în aceste momente se naște superstiția.
Despre oameni și superstiții vorbește și The Witch, unul din cele mai bune filme independente ale anului 2015. Pornit de la curiozitatea regizorului Robert Eggers pentru cultul vrăjitoarei, filmul introduce această temă în conștiința spectatorului urmând un fir narativ plasat în Lumea Nouă, printre coloniștii britanici care viețuiau pe coasta Atlanticului. Acțiunea începe în mijlocul unei mici comunități rurale din mijlocul căreia William și Katherine sunt alungați datorită unui conflict cu liderii locali, conflict despre care filmul nu vorbește foarte mult. Ceea ce urmează este călătoria celor doi părinți, alături de copiii lor, în sălbăticie unde pun bazele noii lor vieți. Așezată la marginea unei păduri, familia trăiește din agricultură și din ceea ce consideră ei că ar fi mila lui Dumnezeu. Ceea ce descoperă dincolo de marginile pădurii care le străjuiește casa este o formă de întuneric greu de înțeles pentru umanitatea secolului XVII.
Dincolo de imaginea de film horror, The Witch vorbește mult mai mult despre natura ființei umane și a fricilor care ne domină pe fiecare dintre noi. Încet, într-un ritm deloc grăbit, descoperim că personajele încep să se răzvrătească unele împotriva celorlalte, prinse într-un joc în care prezența supranaturalului este mereu pusă sub semnul întrebării. Aici stă de fapt cheia tensiunii pe care filmul reușește să o creeze și să o mențină timp de 90 de minute. La fel ca puritanii erei respective, spectatorul este constant pus în fața unei întrebări: care este natura răului? Este vorba de absența divinității din viața omului? Poate răul a intrat deja în lume sub forma Diavolului? Sau poate oamenii își proiectează frica de necunoscut în superstiție și supranatural? The Witch nu răspunde cu adevărat la niciuna din aceste întrebări, dar nici nu își propune asta. Filmul reușește foarte bine să creeze un sentiment straniu de ”acolo”. Tensiunea pe care o simt personajele este palpabilă și frica lor merge dincolo de ecran. Cumva și privitorul este prins în Noua Anglie, terorizat de o forță pe care nu o înțelege, ascunsă de copacii prea înalți ai propriei imaginații.
Filmul funcționează atât de bine și datorită deciziilor artistice care îi dau și o valoare documentaristică. Regia de imagine este superbă și contribuie la atmosfera stranie a locurilor și timpului. Numeroasele cadre filmate în lumina naturală potențează efectul de ”acolo” despre care vorbeam anterior. Acestui element i se adaugă un scenariu bazat în mare parte pe izvoare istorice din perioada respectivă, izvoare care dau naștere unor dialoguri ușor ciudate pe alocuri, dar care înglobează bine spiritul timpului lor și care dau o notă de realism personajelor.
The Witch nu este un film pentru amatorul de horror în sensul său comercial. Filmul nu își propune să nască frică, ci să meargă dincolo de ea. Este o explorare a temerilor unei rase umane cu 400 de ani mai tânără ca a noastră, o rasă care vede și înțelege atât de puțin din
