Terry Gilliam – scenarist, regizor, animator, actor si membru al trupei de comedie Monty Python.
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]P[/mkdf_dropcaps]e drumul spre intalnirea cu noi de la cinema Studio, miercuri, 11 decembrie, Terry Gilliam s-a privit in vitrine si a inceput sa se mire. Cine era acel bosorog (“an old fart”, a glumit el) pe care il vedea in reflexie? In launtrul lui, ne-a marturisit, cel care privea avea 27 de ani.
Numarul anilor nu e ales la intamplare. E legat de povestea vietii lui. La 27 de ani, Gilliam trece printr-o experienta bulversanta. Tanar cu plete, angajat in advertising, se intersecteaza intr-o zi cu un mars impotriva presedintelui Johnson si a razboiului din Vietnam. Pasnici, protestatarii imparteau flori politistilor.
Din senin, politisti pe motociclete Harley Davidson intra in forta peste ei. Gilliam e apucat de plete si izbit cu capul de caldaram. Cand isi revine, vede peste tot corpuri doborate, pantofi, genti, politisti dezlantuiti care lovesc oameni in scaune pe rotile. “A fost pentru mine prima experienta a iadului pe pamant”.
In urma acestei intamplari s-a simtit la o raspantie: ori ramane in tara lui si se implica total impotriva acelei nebunii, ori pleaca in Europa sa fie caricaturist si sa faca toate lucrurile la care era cu adevarat priceput.
Restul e istorie. A grupului Monty Python, in Marea Britanie si in lume; apoi a filmelor speciale in regia lui Terry Gilliam.
Toate filmele lui pastreaza undeva revolta acelor ani, revelatia unei minti altfel, neprinsa in niciun fel de conformism. N-a putut niciodata, ne-a spus, sa urce treptele in vreun sistem. “Smecheria este sa nu ai o cariera, ca sa nu fie nevoie sa te apuci sa o construiesti”.
S-a izbit de-atatea ori cu capul de zid, pana s-a desteptat si a inceput sa mearga de-a lungul lui. Pentru ca n-a fost lasat sa faca lucrurile exact cum vroia el sa le faca, a venit cu solutii surprinzatoare. Limitarile si restrictiile, crede el, l-au ajutat sa se concentreze, altfel ar fi luat-o “in zece milioane de directii”.
Din tot procesul realizarii unui film, cel mai mult ii place scrisul si cautarea locurilor de filmare. Pentru ca sunt pline de posibilitati. Filmarea, procesul in sine, nu-l prea atrage. De aceea se inconjoara atunci, pe cat poate, de oameni cu simtul umorului. Atmosfera pe platou trebuie sa fie relaxata si amuzanta. Actorilor, pe care ii alege cu mare grija, incearca sa le ofere un public bun in propria persoana. Plange cand e de plans si rade cand e de ras.
Intotdeauna a crezut ca un film trebuie sa te nelinisteasca cumva, sa te faca sa gandesti. “Asta a facut cinema-ul pentru mine”. I-au placut “Pinocchio”, “8 1/2”, “Paths of Glory”, “Seven Samurai”.
Filmele lui Gilliam sunt speciale pentru ca au in ele ceva organic, germinativ. Iti patrund in zone secrete si acolo cresc si te innoiesc intr-un fel sau altul. Credinta lui Terry Gilliam, pe care o urmeaza in munca sa, este ca un film trebuie sa vina cu o idee noua, capabila sa-ti schimbe felul de a vedea lumea. O idee “fresh”, cum spune el.
Ceea ce vrea este sa deschida usi, ferestre care sa arate noi perspective pentru public. Pentru ca Terry Gilliam isi iubeste publicul, iar vorbele lui o dovedesc: “Filmele sunt, asa vreau sa sper, inceputul unor aventuri pentru alti oameni”.
Insa filmele sunt secundare, ne-a zis el. “Mai important este sa citesti carti”. Pentru ca o carte inseamna un punct personal de vedere, o voce unica, fara de care viziunea proprie si unicitatea cuiva nu se pot forma. Filmele sunt doar un mijloc de exprimare, un mediu. Ce ii place lui este ca in ele pot fi de toate: literatura, pictura, teatru, dans.
Miercuri, in Bucuresti, Gilliam n-a vrut sa tina un masterclass, a purtat o conversatie. Ca orice om cu o gandire vie, Terry Gilliam gesticuleaza expresiv. Mana lui stanga n-a contenit sa se miste in voia gandurilor pe care le exprima si in cuvinte.
“Recomand cititul cartilor”, le-a spus Terry Gilliam tinerilor cineasti care il ascultau si ii puneau intrebari. “Umpleti-va capul cu idei despre lume. Formati-va o atitudine fata de ea!“
In esenta, Terry Gilliam ii aminteste oricarui cineast ca de la raftul cu carti se ajunge la Raftul cu Idei. Doar acele idei sunt indeajuns de valoroase pentru a face filme care sa-si castige un raft in casele oamenilor, asa cum, nu ma indoiesc, Terry Gilliam si-a castigat deja.
