Teoreticienii au manifestat un interes sporit fata de factorii care declanseaza protestul si conditiile in care se produce. Deoarece este o activitate neconventionala, consideratiile cu privire la activitatile de protest nu sunt la fel de disponibile ca cele legate de participarea la evenimente politice conventionale. Poate intrebarea care i-a preocupat cel mai mult pe teoreticieni a fost de ce protesteaza oamenii. Nu exista o singura explicatie in literatura de specialitate, ci de-a lungul timpului s-au conturat mai multe teorii.
Teoria nemultumirilor sociale (Grievance theory)
Sustine ca insatisfactia stimuleaza protestul. In cartea sa Why men rebel, Ted Gurr ofera o perspectiva moderna asupra acestei teorii. El sustine ca atunci cand conditiile sociale se schimba, oamenii pot experimenta deprivarea relativa iar probabilitatea ca protestul sa apara creste semnificativ. Gurr a identificat mai multi factori care pot produce sentimente de deprivare relativa si care pot duce, implicit, la rebeliuni politice: schimbari in economia nationala, ratele inflatiei, deprivarea sociala si economica pe termen lung. Megan Metzger precizeaza, insa, ca desi aceasta teorie ofera o explicatie rezonabila asupra motivelor care stau la baza protestelor si a miscarilor de rebeliune, ea nu explica de ce exista atat de multe cazuri de deprivare relativa in care nu se actioneaza.
Teoria mobilizarii resurselor
Arata ca declansarea protestelor necesita mai mult decat experienta colectiva a deprivarii. McCarthy si Zald, unii dintre primii teoreticieni in domeniu, sustin ca resursele faciliteaza aparitia protestelor prin crearea unor miscari sociale.
Dezvoltarea socio-economica a unei tari creeaza un mediu al resurselor ce stimuleaza aparitia protestelor. Astfel, structurile de comunicare, educatia in masa, urbanizarea, sunt factori care determina o crestere a resurselor necesare pentru desfasurarea protestelor. Sa luam, spre exemplu, importanta mass-media si a tehnologiilor de comunicare. Aceste tehnologii le permit grupurilor sa comunice cu alti indivizi. Cu resurse limitate, miscarilor sociale vor fi incapabile sa desfasoare in mod eficient proteste si vor fi mai vulnerabile in fata opresiunilor venite din partea statului.
Teoria deprivarii relative si a mobilizarii resurselor sunt ambele deterministe. Exista exemple in istorie de deprivare (miscarea muncitoreasca, miscarea anti-sclavagism, miscarea sindicala) si de mobilizarea a resurselor, la fel ca o combinatie a celor doua (miscarile drepturilor civile, miscarea studenteasca) ce au dus la proteste. Protestul, in societatea moderna, se bazeaza mereu pe problemele sociale si pe succesul mobilizarii resurselor.
Cel de-al treilea model sugereaza ca exista cauze structurale pentru proteste si revolutii, iar acest lucru include teoriile structurilor oportunitatii politice. Aceste teorii sustin ca resursele, structurile institutionale, deschiderea catre participare etc. creeaza oportunitati politice diferite si configuratia acestor oportunitati este cea care influenteaza cand si cum se desfasoara protestele. Teoreticienii vorbesc despre trei variabile care pot influenta probabilitatea ca protestul sa se desfasoare:
- Procesul politic inchis sau deschis. Unele studii sustin ca sistemele inchise au o frecventa mai mare a actiunilor colective neconventionale. Alte studii releva ca sistemele politice deschise determina aparitia protestelor. Deschiderea politica exista atunci cand indivizii isi pot exprima opiniile fara a intampina masurile de reprimare ale statului. Aceasta deschidere determina aparitia protestelor intrucat costul participarii este mai mic, iar oportunitatile mai numeroase.
- Potentialele restrictii asupra protestului.
- Eficienta/ineficienta guvernului. Pe de o parte, cetatenii pot protesta din cauza ineficientei guvernamentale. Pe de alta parte, ei pot protesta in conditiile competentei guvernamentale, din dorinta de a angaja institutii care le pot raspunde mai bine nevoilor.
Teoria noilor miscari sociale
Miscarile sociale sunt o expresie a sentimentelor de teama si insatisfactie fata de societate si un apel pentru schimbare si solutionarea problemelor. Fiecare miscare sociala este reactiva, in sensul in care protesteaza impotriva anumitor structuri sociale existente, dar este si proactiva intrucat are ca obiectiv transformarea societatii in functie de anumite valori . Pippa Norris defineste noile miscari sociale, alaturi de retelele transnationale de advocacy (transnational advocacy networks), ca mecanisme alternative pentru activismul politic. Noile miscari sociale combina actiunile traditionale ca votul sau lobby-ul, cu alte modele alternative ca internetul sau protestele in strada.
Modelul alegerii rationale
Sustine ca decizia de a lua parte la un protest este determinata de analiza in termeni de beneficii si costuri. Cu cat participa mai multi indivizi, cu atat riscurile asociate participarii scad, iar sansele de succes cresc. Goldstone merge si mai departe si afirma ca modelul alegerii rationale demonstreaza de ce mobilizarea revolutionara se desfasoara uneori intr-un ritm surprinzator de alert si ia proportii atat de ample. Evenimentele singulare sau crizele duc la o schimbare de perceptie si produc efectul de regrupare in jurul invingatorului (bandwagon effect). Grupurile actioneaza intr-un moment considerat favorabil si ajung sa creada ca schimbarile lor pot face diferenta. Strans legata de teoria actorului rational este cea a mobilizarii resurselor intrucat pune in prim plan castigurile si pierderile.
Un aspect important in intelegerea modului in care se aplica aceste teorii este acela ca nu exista o conditie singulara (ca deprivarea sau mobilizarea resurselor) ce poate duce la protest. Protestul este un rezultat complex al crizei, mobilizarii resurselor si contextului social.
Bibliografie
Dalton, R. J., & Sickle, A. v. (2005). The Resource, Structural, and Cultural Bases of Protest. Center for the Study of Democracy .
Fuchs, C. (2006). The Self-Organization of Social Movements. Systemic Practice and Action Research, 19 (1).
Goldstone, J. A. (2001). Toward a Fourth Generation of Revolutionary Theory. Annual Review of Political Science, 4, 139-187.
McCarthy, J. D., & Zald, M. N. (1977). Resource Mobilization and Social Movements: A Partial Theory. The American Journal of Sociology, 82 (6), 1212-1241.
Metzger, M. (2014). Dynamics of Influence in Online Protest Networks: Evidence from the 2013 Turkish Protests. MPSA Conference.
Norris, P. (2002). Democratic Phoenix: Agencies, Repertoires, & Targets of Political Activism. John F. Kennedy School of Government.
___________________________________________________________
Sursa cover foto: www.creativereview.co.uk/subjects/illustration/page/57/
