Festin pe Bulevard in pasi de tango
Cronica de teatru
Suntem deja in cea de-a doua saptamana de Festin pe Bulevard, festival international de teatru, organizat si produs de Teatrul Nottara. Editia din acest an (a IV-a) este dedicata tuturor celor care au ajutat ca Teatrul Nottara sa-si reia activitatea in binecunoscutul spatiu de pe Bulevardul Magheru nr 20.
Festivalul cuprinde doua sectiuni principale: una ne descreteste fruntile prin comedie, cealalta trateaza subiecte mai acute, crize, in acest an fiind abordate cele de familie.
Festin pe Bulevard 2016 cuprinde 31 de reprezentatii desfasurate in 13 zile de festival (apartinand teatrelor partenere sau invitate din Bucuresti, din alte orase ale tarii, dar si din strainatate) dar si un eveniment stradal, lansari de carte si colocvii, despre care gasiti detalii pe site-ul festivalului.
Un adevarat festin intr-adevar!
Si cum muzica si dansul sunt esentiale intr-un asemenea eveniment, mi-am facut si eu intrarea in Festin in pasi pasionali de tango, intrerupti de cate o poticneala de la un hohot de ras.
“Tango, Monsieur?” de Aldo Lo Castro este o comedie bulevardiera, dar spectacolul putea fi incadrat si la sectiunea “crize de familie”. Pana la urma asta-i farmecul comediei, trateaza situatii de criza, prin prisma umorului.
Patru femei foarte diferite ca tipologie si caracter (in urma unor telegrame primite de fiecare in parte, prin care erau invitate la aceeasi zi, ora, in acelasi loc), se intalnesc in casa lui Marco Anselmi, iubitul lor. Iubitul lor, da, al tuturor. Nu, ele nu stiu acest mic “detaliu” atunci cand se intalnesc, dar il descopera intr-un crescendo furios de tango.
Fiecare femeie se considera, la inceputul spectacoului, aleasa lui Marco. Si pe buna dreptate. Marco a trait cu fiecare cate o poveste de dragoste puternica, fiecareia i-a facut promisiuni. Numai ca le-a trait simultan, fara ca aceste femei sa-si dea seama. Ba mai mult, cu doua dintre ele este si casatorit, iar cu o alta este logodit.
Desigur ca sensibilitatea barbatului pentru fiecare femeie in parte este de inteles, dar nu este o scuza pentru minciunile si situatia pe care a creat-o. Fiecare dintre ele este remarcabila, cele patru personaje fiind foarte bine conturate si diferentiate:
- Stefania (Luminita Erga) este “prima sotie” (devenita dna Anselmi in urma cu aproximativ un an), o femeie cu clasa, educata si blanda
- Amanda este a doua Dna Anselmi (Andreea Macelaru Sofron), proaspat casatorita de o saptamana, o femeie inteligenta, care-si stapaneste impulsurile furioase gandind la rece situatiile si solutiile
- logodnica patimasa, Clelia (Raluca Gheorghiu), este tipologia femeii tinere temperamentale, pasionale, care isi da frau liber reactiilor, o “furtuna” greu de oprit odata pornita
- si iubita Marisa (Daniela Minoiu), jucausa, calda, femeia glumeata, mereu copilaroasa, dar in acelasi timp materna cu barbatul iubit
Asadar, fiecare cu latura ei, l-a cucerit pe Marco, insa el, vesnicul barbat copil, rasfatat, iresponsabil si imatur, neputand alege intre ele, s-a lasat purtat de val si le-a dorit pe toate.
In toata nebunia asta, Carlito (Filip Ristovski), majordomul fidel al lui Marco, este cel in capul caruia se sparg toate supararile femeilor tradate, spre amuzamentul spectatorilor.
Momentele in care femeile pun cap la cap povestile sunt savurose, comice si escaladeaza intr-o situatie incinsa, in care, la unison, jura razbunare cu orice pret! Si hotarasc, dupa ce-si calmeaza instinctele brutale, sa-l ucida cu tandrete pe Don Juan-ul care si-a batut joc de ele.
Te astepti in acest moment sa-l cunosti si pe el, deja ti-ai conturat ca spectator un portret al unui barbat sarmant, fermecator, cuceritor. Cu atat mai mult creste doza de ras in momentul in care Marco Anselmi (Mihai Marinescu) isi face intrarea. Este total opus a ceea ce credeai, dar cu totul si cu totul potrivit in acest context: penibil, exagerat, arogant, tipic barbatilor de bani gata opulenti, reprezentanti ai kitch-ului suprem.
Notele ingrosate in care sunt conturate personajele sporesc comicul si efervescenta spectacolului. Desi isi sustin rolurile foarte bine, simti o complicitate jucausa in a rade de penibilul situatiilor in care se arunca curajosi, permitandu-ti sa te amuzi liber.
Femeile, atat de diferite, dar legate prin aceeasi tradare, se unesc in planul razbunarii feminine, se tin de el si raman o echipa pana la capat. Iubirea devine un camp de lupta in care se foloseste tot arsenalul utilizat in seductie, iar Marco va fi invins prin propriile slabiciuni. Dar, inainte de asta, si el va avea grija sa dea o ultima lovitura.
Lasand gluma la o parte, spectacolul (regizat de Anca Maria Colteanu) este plin de subtext, de tipologii in care vrei – nu vrei te regasesti, de situatii reprezentative atat pentru femei cat si pentru barbati, pentru slabiciunile dar si pentru atuurile fiecarei parti. Umorul ajuta pentru a spune lucrurilor pe nume, liber si firesc.
Momentele coregrafice (coregrafia este semnata de Roxana Colceag) si muzica spectacolului (o combinatie intre ritmuri de tango clasic cu ritmuri moderne, puternice, mix ce aduce povestea in prezent si-ti da sentimentul de “aceleasi situatii si probleme indiferent de era” compusa de Ovidiu Savu Ionita) sunt surprinzator de senzuale, antrenante si comice in unele situatii.
Un spectacol de la care am iesit cu foarte multa energie si buna dispozitie, datorita actorilor care joaca in plin, cu energie, cu bucurie si placere, dar si datorita faptului ca nu mi-a fugit nicio clipa gandul la altceva in timpul piesei, fiind un spectacol cu un ritm alert, intens, exact ca un tango. Sala Horia Lovinescu a Teatrului Nottara este foarte primitoare, eleganta, spatioasa si, desi am prins locuri la balcon, am vazut si auzit foarte bine tot ce se intampla in sufrgeria Casei Anselmi (scenografia apartine Ioanei Pashca).
