[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]N[/mkdf_dropcaps]u stiu cum se face ca, in ultima vreme, imi tot apare în cale clasicul scriitor rus de origine ucraineana, Nikolai Gogol. Fie ca sunt adaptari cinematografice ale povestilor sale, fragmente pierdute si gasite sau compozitii muzicale semnate de Tchaikovsky, figura lui Gogol isi face loc printre diverse aventuri cotidiene, in mod neasteptat daca ne uitam in calendar, motiv pentru care m-am gandit sa scriu cateva randuri despre autor. Si cum altfel decat prin concentrarea pe o carte ce-i poarta semnatura, iar cum Suflete moarte (Dead Souls) a fost cea mai recenta opera citita, iata de fapt subiectul acestui text.
Ce se intampla cu sufletele moarte? Cred ca daca nu esti familiarizat cu literatura lui Gogol, un astfel de titlu ar putea trimite la o dezbatere de tip metafizic, sau la un scenariu horror bazat pe ideea de bantuire, dar in realitate lucrurile sunt mai simple, dar si mai complicate in acelasi timp. E vorba despre Rusia inainte de emanciparea sclavilor, cand fiecare mosier avea dreptul sa aiba slugi care sa-i lucreze pamantul si toate cele necesare, slugi pe care le putea cumpara, vinde sau amaneta. In limba rusa, cuvantul „suflet” intervenea atunci cand se ajungea la numaratul lor, folosindu-se expresii de genul „detin optzeci de suflete de sclavi”. In acest decor al anilor 1840 intervine Pavel Ivanovich Chichikov, eroul romanului, un personaj apartinand clasei mijlocii care apare intr-un mic oras si, imediat se face cunoscut oficialilor, prezentandu-se ca un adevarat domn. Scopul lui ascuns este sa achizitioneze cat mai multe „suflete moarte”, mai precis, sa aiba in posesiune cat mai multe nume de slugi care au murit, dar care inca mai figureaza pe listele de recensamant si necesita in continuare plata taxelor din partea proprietarilor. Chichikov abordeaza astfel diferiti proprietari, oferindu-se sa-i ajute in a scapa de beleaua impozitelor, dar intentia malefica sta in planul acestuia de a reusi ipotecarea acestor „suflete” fictive, pentru a-si cumpara o mosie si a deveni o persoana influenta. Aventura se naste cand scopul lui Chichikov este aflat, dar in acelasi timp practica lui devine de-a dreptul oculta din pricina barfelor si inventiilor celor din jur, ale caror atitudini nu fac decat sa izoleze toate personajele intr-un taram al confuziei.
Pe firul acestei intrigi, Gogol portretizeaza cu lux de amanunte o societate degradata si pierduta totalmente in imensa groapa a materialismului si falsitatii, in care cea mai mare fericire se leaga de activitatea de a manca, bineinteles alaturi de satisfactia de a vedea o masa cat mai bogata in alimente, despre care trebuie sa afle cat mai multa lume, iar aceasta satisfactie este foarte des asociata cu valorile nationale. O alta preocupare importanta este data de jocurile de carti, activitati prielnice pentru impartasirea parerilor despre oameni cu diverse statuturi sociale. Insa aspectul si mai interesant al acestei critici indreptate catre anumite grupuri din Rusia sta in metoda pe care autorul o desfasoara, un mod sistematic de observare a detaliilor inconjuratoare, transpus intr-un accent umoristic. Autorul isi urmareste eroul, dar nu va lasa vreun personaj nedescoperit, asa ca nu ezita sa descrie prin numeroase detalii viata oricarui caracter care interfereaza mai mult sau mai putin cu Pavel Chichikov. Felul in care detaliaza orice configuratie, fie ca tine de personalitatea personajelor, de infatisarea lor, sau de habitatul acestora este cu siguranta o valoare de care nu multi autori se bucura, chiar daca aceasta tehnica descriptiva este foarte raspandita in literatura artistica. Dar Nikolai Gogol impune o diferenta gigantica intre descrierea ca mijloc de a contura o atmosfera care sa sustina actiunea si descrierea ca intermediere a unei realitati socio-culturale. Tot aici se adauga si transparenta de care scriitorul da dovada in ilustrarea personajelor, sa nu mai mentionam rasturnarile de situatii pe care le creeaza intr-un mod demn de spectacol.
Nikolai Gogol este fascinat de contraste, de ordine si dezordine sau dreptate si nedreptate. Eroul pe care acesta l-a creat se zbate intre doua extreme plasmuite de propria existenta. Pe de-o parte Pavel Ivanovich este infatisat ca un gentleman disciplinat, care acorda o deosebita atentie aspectului fizic si gesturilor care fac impresii pozitive in societate, dar pe de alta parte, personalitatea lui este predispusa la indisciplina totala, fapt care-l trimite dintr-o incurcatura in alta. Daca in copilare si in primii ani ai maturitatii, Chichikov este nevoit sa se abtina de la orice moft lumesc, ulterior el se va rasfata pe sine prin mici capricii materiale, trasand-se astfel o evolutie comica a acestui personaj, care isi transforma insusirile de persoana cumpatata in caracteristici prostesti. Unul dintre cele mai amuzante episoade ale romanului Suflete moarte (Dead Souls) se petrece in contextul in care Pavel Chichikov era deja pe lista neagra a autoritatilor din cauza metodei de a procura suflete, dar grija lui primara era sa-si cumpere un nemaipomenit costum, cu care s-a pozat apoi in oglinda pentru un timp considerabil, intrebandu-se oare cine va fi prima persoana care ii va admira infatisarea nobila. Intamplarea a facut ca acea persoana sa fie tocmai jandarmul care l-a condus pe drumul catre inchisoare, moment care a marcat cea mai mare tragedie din viata eroului.
Chichikov reprezinta stereotipul celui care, odata supus unor nedreptati inlantuite, va gasi ca remediu abordarea injustitiei la randul sau. Dar in acest taram al contrastelor, Gogol portretizeaza nu numai personaje care raman blocate in viziuni ordinare, ci si frumoase exemple de oameni care parcurg o cale descoperita prin propriile instincte, o cale care ii duce catre un scop ce nu implica nici pe departe vreun factor negativ, dar este de specificat ca aceste ipostaze apar doar ca simple exceptii ale societatii respective.
In acest roman, Nikolai Gogol ne plimba printr-o buna parte a Rusiei, in timp ce-si urmareste personajul in calatoriile realizate in interesul de a cumpara suflete moarte. Expunerea cadrelor naturale si a formelor de relief din aceste tinuturi sunt fragmentele care semnifica insusirile magice ale acestei opere. Eu am citit editia in limba engleza, publicata sub Wordsworth Classics, editie pe care o recomand tuturor, deoarece traducerea lui Isabel F. Hapgood reuseste sa mentina retorica rusa intr-un fel magistral, de aceea nu e de mirare ca sunt pastrate atatea cuvinte din limba rusa in corpul textului si explicate in notele de subsol, iar astfel, calitatile poetice ale operei raman nealterate. Finalul romanului Dead Souls nu a fost niciodata pus la dispozitia cititorilor, fiindca autorul a distrus continuarea acestuia, asa ca nu a ajuns niciodata in tipar. In editia pe care am prezentat-o exista o continuare a povestii, care ii apartine lui Vaschenko Zakharchenko si care a fost publicata in 1857, insa daca nu doriti sa fiti martorii unei perspective artificiale, sugerez ca acest capitol sa fie ignorat, fiindca plaseaza actiunea intr-o dimensiune total opusa naratiunii lui Gogol.
