Originea cuvântului “stigma” provine din limba greaca; reprezenta un semn, asemanator tatuajului, care era aplicat pe pielea indivizilor criminali, tradatori sau hoti, in scopul de a-i diferentia pe acestia de oamenii liberi. Stigma evidentia social faptul ca acestia erau indivizi rai, periculosi, iar ceilalti indivizi puteau fi pusi in tema cu caracterul moral deficitar al celor “stigmatizati”, astfel putând sa-i evite, sa se distanteze social.
Conceptul de “stigma” în ceea ce priveşte stiintele sociale a fost dezvoltat de Ervin Goffman. In opinia acestuia, stigmatul reprezinta “un atribut care discrediteaza in mod profund‘’, (1963,13) si o chestiune care afecteaza indivizii vizati intr-un mod total negativ, atat la nivel psihologic; acestia de multe ori auto-izolandu-se, având sentimente de vinovatie si rusine deoarece sunt bolnavi, cat si la nivel social, fiind marginalizati de catre comunitate si catalogati ca fiind inadaptati social, imprevizibili si periculosi.
Goffman (1963, 14) face distinctia intre indivizi discreditabili si indivizi discreditati. Cei discreditabili reusesc sa-si ascunda foarte bine boala (de exemplu depresia sau tulburarea bipolară) in fata celorlalti indizivi care in acest caz ii considera normali. Indivizii discreditati manifesta o tulburare care nu poate fi tinuta ascunsa in fata celorlati indivizi, avand manifestari evidente (ca de exemplu dementa).
Clasificarea sociologului Ervin Goffman cuprinde 3 tipuri de stigma:
- Diformitati fizice (persoanele cu deficiente de auz, nevazatori, indivizi cu chipul desfigurat)
- Defectele de caracter (tulburarile psihice, tulburari ale comportamentului sexual, tentativele de suicid, vointa slaba etc)
- Stigmatul tribal ( referitor la rasa, religie, grupuri etnice).
O alta tipologie a stigmei imparte acest concept in stigma interna si stigma externa:
- Stigma interna sau auto-stigmatizarea care se refera la sentimentele individului in cauza: rusine, teama, vinovatie. Diagnosticul dat de medicul psihiatru este prima si cea mai importanta eticheta pusa persoanelor cu tulburari psihice si are efecte negative atat la nivel personal, cat si familial, relational, profesional si economic.
- Stigma externa cuprinde atitudinea pe care ceilalti indivizi o au fată de persoanele cu tulburari psihice. O atitudine defavorabila care are ca efecte distanţarea sociala de aceste persoane si chiar excluziunea socială a acestora.
Bibliografie:
Goffman, Erving. 1963. Stigma. Notes on the Management of Spoiled Identity. London: Publisher Penguin Books.
STIGMATUL ASUPRA PERSOANELOR CU TULBURARI PSIHICE
Problematica tulburarilor mentale este una actuala; Organizatia Mondiala a Sanatatii estimeaza existenta a 450 de milioane de oameni care se confrunta cu o tulburare psihica sau de comportament.
Psihologii sustin că depresia este o tulburare extrem de frecventă si că toti indivizii vor trece prin cel putin un episod depresiv în decursul vietii, din cauza stresului si a experientelor negative prezente în viata lor. Prin psihoterapie, aceasta tulburare poate fi vindecata.
Psihiatrii localizeaza sursa tulburărilor psihice la nivelul creierului, unii dintre ei afirma ca ar exista o dereglare a neurotransmitatorilor (dopamina, serotonina); prin medicamentatie psihiatrii sustin ca astfel de dereglari pot fi ameliorate.
Sociologii cauta raspunsuri la nivelul social; tulburarile psihice intra in sfera deviantei, cu mentiunea ca desi acestea presupun manifestarea unui comportament indezirabil din punct de vedere social, tulburarea psihica este singura forma de devianta acceptata (conform lui Talcott Parsons), deoarece latura involuntara a acesteia este pronuntata.
Astfel tulburarea psihica pare a avea cauze multiple, atat la nivel organic, cat si la nivel psihic si social, fiind greu de estimat procentul care tine de genetica, cel care tine de psihologia individului si cel care tine de nivelul social, de contextele sociale, care practic modeleaza personalitatea individului.
