Soareci si oameni a lui John Steinbeck expune povestea prieteniei dintre doi barbati pe fundalul Marii Crize Economice americane de la 1930. Cu subtilitate, acesta concentreaza marile visuri si sperante ce insufletesc clasa muncitoare, cautand intrucatva sa studieze mecanismele de la baza comportamentului omului simplu a carui existenta rudimentara este uneori marcata de aspiratii contrare structurii sale. Romanul poarta valente povatuitoare cu privire la natura umana, indiferent de epoca.
Am sa neglijez nuanta, asadar, n-am sa-l povestesc in detaliu, ci am sa ma limitez la analiza temelor edificatoare si a simbolisticii care onoreaza un cititor intuitiv.
Pe langa ravna pentru pamant ce constituie Visul American al epocii, un alt motiv ce pecetluieste actiunea este singuratatea, izolarea, o adevarata tortura pentru fiecare personaj in parte; acestia cauta s-o anihileze inadecvat, prin mijloace nepotrivite, prezenta la fiecare fiind prelungirea maladiva a unui vis ratat sau abandonat din pricina ignorantei, ori a carei materializare este impiedicata de hartoapele sociale, altfel spus, de vicisitudinile vietii al carui stadiu actual nu mai corespunde premiselor acestuia; astfel, frustrarile nereusitei isi gasesc refugiul in dialogul lamentarii. Cu exceptia lui Crooks, singurul personaj lucid, toti sunt bantuiti de reminiscentele unui vis ce se vrea restaurat si care aduce a teorie a formelor fara fond.
Ca sa incep cu sfarsitul, George il achita pe Lennie, constient fiind de traiul indoielnic ce se traduce printr-un adevarat ravagiu social, idee ce se desprinde timpuriu din reflectiile sale reluate obsesiv pe care Lennie le asimileaza deopotriva unei poezii, in ciuda memoriei sale extrem de reduse. Omorul, zugravit ca virtute, este laitmotivul ce pare sa defineasca esenta epica a romanului, calauzind din subsidiar intregul fir narativ; acesta marcheaza inceputul (inlesnirea visului american) si sfarsitul (indice al batranetii ca neputinta ce poarta pecetea ratarii ireversibile) in acelasi timp:
- In cazul lui Lennie, ratarea ia chipul incapacitatii de a-si constientiza propria forta fizica pe care altii o vaneaza cu orice pret (Curley), constientizare prin care ar putea sa dobandeasca un control mai mare asupra existentei sale;
- In ceea ce-l priveste pe batranul Candy, eutanasierea propriului caine simbolizeaza soarta universala a fiintei care si-a indeplinit menirea. Afectiunea pe care o nutreste fata de cainele sau, de care le aminteste tuturor in repetate randuri ca-l leaga multi ani de tovarasie, il impiedica sa crute animalul, gestul cu pricina revenind in sarcina insistentului Carlson care priveste cu indolenta nostalgia lui Candy, pregatindu-si arma in pripa, in vreme ce-i ofera acestuia alternativa alegerii unui catelandru dintre cei pe care Slim ii tinea in grajd. Toata aceasta obscura succesiune de intamplari nu face decat sa reitereze proverbiala expresie «cel puternic invinge» premergatoare unei anxietati crescande a lui Candy care isi identifica destinul cu cel al cainelui sau, pe care nu are puterea sa si-l asume, idee ce anticipeaza moartea lui Lennie.
- Moartea lui Lennie, identica cu cea a cainelui, isi are echivalentul intr-o crutare la puterea a 3-a:
Apasand tragaciul, George se cruta pe sine de la un trai impovarat, stigmatizat si condamnat la ratare, il cruta pe Lennie de la blestemul unui surogat existential si, «din prea multa afectiune», cruta viitoarele victime ale lui Lennie prin contrast cu acesta, a carui «prea multa afectiune» avea putinta si, deseori, menirea de-a deveni fatala.
Departe de-a fi un roman cliseistic, sprijinit pe dogme, acesta pune totusi sub lupa unele prejudecati ale vremii, care inca mai subzista si astazi, cum ar fi cele rasiale si discriminari precum cea sexuala si a persoanelor cu handicap.
Steinbeck analizeaza aceste prejudecati dintr-o perspectiva pur omeneasca, in termenii catastrofei, ai dramei individuale, creand niste personaje care lupta sa le combata nereusind insa decat sa le intretina.
Visul cuceririi libertatii paradiziace si, implicit, a independentei, infatisat inca din debut, prefigureaza suprimarea iluziei idealului realizat, prin reprezentarea raportului antagonic dintre societate si nazuintele celor ce o alcatuiesc. Asadar, prietenia ideala dintre George si Lennie si modelul lor ideal de trai coincid, insa nu pot coexista.
