[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]A[/mkdf_dropcaps]m terminat de mult timp aceasta cartulie numita Spovedanie si pe cuvant daca stiu sa spun despre ea ceva ce sa-mi asum, suta la suta sub semnatura.
Spovedanie este o radiografie a unui om care pare ca si-a trait viata pe o cumpana, sau un Hopa Mitica daca vreti, care nu stie ce inseamna sa simti pamantul sub picioare. Ale carui verbe constante sunt cele dubitative. Optativul conditional pare sa fie starea mintii lui. Stiu ca spun asta despre „corifeul” literaturii ruse, dar orice altceva as spune, as gresi. Precizez ca ma refer strict la aceasta lucrare numita „Spovedanie”.
De fapt, ca sa fiu sincera, daca in loc de spovedanie i-ar fi pus titlul „Cautari” sau „Marturisiri” sau oricum altcumva, ar fi fost mai usor de abordat. Dar cand tu numesti cartea „Spovedanie”, deci un titlu cu o conotatie religioasa puternica, e imposibil sa nu o citesti in acest registru. Spovedania presupune un spoveditor, adica preotul, unul care se spovedeste fiindca se caieste de cele facute si se pocaieste, adica doreste sa isi schimbe mintea si sa nu mai repete greselile si, cel mai important, un Dumnezeu, in cazul de fata Iisus Hristos, (spovedania fiind exclusiv in spatiul crestin), Iisus fiind cel singurul care are puterea sa ierte si El o deleaga preotilor.
Ei bine, in cazul lui Tolstoi nu avem nimic din toate acestea. Preotul si Biserica sunt scoase din start: „Si minciuna si adevarul erau transmise de ceea ce numim Biserica. Si minciuna si adevarul sunt incluse in traditie, in asa numita traditie sacra si in Scriptura”. S-a dus traditia, s-a dus Scriptura, ce spovedanie citim noi aici?
Scriitorul nu pare deloc sa regrete ceva, din contra, pare dispus sa judece pe toata lumea si sa se justifice pe sine. Iar eu ca cititor ma intreb, ce rol imi revine. Cel de preot, fiindca ascult? Dar eu nu am puterea sa absolv pe nimeni de nimic, nici sa decid nimic. Nu mai stiu la cine, cred ca la Antonie de Suroj am citit ca preotul este in taina spovedaniei cel care sta la usa camerei unde spoveditul se inchide cu Iisus Hristos, si ca preotul are doar rolul de a sta strajer la usa, sa nu vina cineva sa intrerupa discutia dintre spovedit si Hristos. Dar eu cititor, nu pot face asta. Eu pot doar sa urmaresc aceste baleieri si deraieri in cautarea lui Dumnezeu. Dar pare mai degraba un soi de v-ati ascunselea, de-a soarecele si pisica, hotii si vardistii, numiti voi ce jocuri din copilarie va vin in minte, si puneti-i in ecuatie pe Tolstoi si Dumnezeu. Toate aceste framantari ar putea deveni hilare daca nu ti-ai da seama cat dezechilibru, cata ruptura interioara tradeaza.
E o carte dureroasa. Este din punctul meu de vedere de trecut la rubrica „asa nu”. Practic e un ghid cu ce trebuie sa faci ca sa fii anxios, nemultumit, frustrat, obosit, tensionat, din cauza, sau poate tocmai datorita faptului ca esti unul dintre cei mai bogati oameni ai timpurilor tale, ai o opera impresionanta, talent cu nemiluita si o familie care te iubeste.
E de remarcat ca Tolstoi a murit intr-o gara. Si in cazul in care colegu’ Shakespeare are dreptate, ca felul in care moare personajul arunca adevarata lumina asupra vietii lui, atunci putem spune ca Tolstoi a murit asa cum a trait, a deraiat intre doua gari. Una fiind el, cealalta Dumnezeu.
„De cat ori i-am invidiat pe mujici fiindca erau analfabeti si neinvatati! Din acele principii ale credintei din care pentru mine rezultau absurditati clare, pentru ei nu reiesea nimic fals, ei puteau sa le accepte si sa creada in adevar, in acelasi adevar in care credeam si eu. Numai ca pentru tine, nefericitu, era clar ca de fapt sunt intretesute fire subtiri de minciuna si nu puteam sa-l accept in acest fel” scrie la pagina 141, dupa ce la pagina 133 scrisese „Savarsind ritualurile Bisericii, imi infrangeam ratiunea si ma supuneam traditiei pe care o respecta intreaga omenire. Ma uneam cu stramosii mei, cu cei dragi mie, cu tata, cu mama, cu bunicii si bunicile. Toti inaintasii crezusera si traisera si ma adusesera pe mine pe lume.”
Daca vreti un moutain rousse pe teme religioase, Spovedanie de Lev Tolstoi e cartea voastra. Doar ca la sfarsit s-ar putea sa fiti doar tristi, obositi si cu o vaga senzatie de ameteala. Cred insa ca datorita acestei carti Tolstoi poate deveni din nou iconic pentru cei care se lupta sa scoata religia din scoli, si Biserica din cetate. El spune mestesugit si prin cuvinte frumoase ceea ce societatea civila doar articuleaza vulgar si violent.
Cand un mestesugar al cuvantului se pune impotriva Cuvantului ramai fara cuvinte. Un lucru e clar. Intre el si Dostoievski, eu personal, raman la Dostoievski. Pentru ca nu pot avea amandoi dreptate.
__________________________________________________________________
Lectura a fost oferita de editura Herald. Cartea poate fi comandata cu reducere aici.
