Au trecut multi ani de cand am mers prima oara la un spectacol de licenta al absolventilor de teatru. La piesa ”Cele doua orfeline” jucata pe scena Studioului Casandra am ajuns intr-o seara impreuna cu o prietena. Ne doream sa mergem la teatru, nu aveam bani pentru asta iar aici intrarea era gratuita. Am asteptat iar atunci cand s-au deschis usile ne-am inghesuit si noi sa prindem un loc in sala. Si bine am facut! A fost o seara atat de placuta incat nu dupa mult timp am revenit pentru a vedea alta piesa.
Astazi Studioul Casandra nu mai exista. Puteti urmari insa spectacolele de licenta in alte locuri. Palatul National al Copiilor este doar unul dintre ele. Aici am vazut, cu mai bine de o luna in urma, Servieta de doc. Piesa scrisa de Mihail Zoscenko a fost jucata de elevii prof. univ. dr. Florin Zamfirescu pe scena Salii Octavian Cotescu, o sala micuta cu gradenele asezate pe trei din cele patru laturi.
Dupa ce o voce severa a unui personaj invizibil ni s-a adresat: “Tovarasi, va rugam sa va ocupati locurile in sala”, ”Tovarasi, va rugam sa va inchideti telefoanele mobile”, smulgand deja primele zambete celor prezenti in sala, piesa a inceput.
Despre actiune o sa va spun numai ca, dupa un mic dejun tensionat alaturi de sotie, fiica si soacra, Alexei ajunge la serviciu. In timp ce sotia sa, Zoia, ramasa singura acasa, primeste vizita neasteptata a unui tanar, Alexei se confrunta cu tot felul de probleme care fac ca incordarea sa sa atinga punctul maxim. Vazand aceasta, subalternii ii propun sa iasa in seara aceea la teatru insotit de una dintre secretare, propunere pe care Alexei o accepta. Aceasta decizie schimba neasteptat cursul actiunii care incepe sa se desfasoare din ce in ce mai rapid, incurcarea repetata a servietelor facand ca starea de tensiune sa se transmita curand celorlalte personaje, fiecare escaladand-o in propriul sau mod. Finalul fericit vine ca un mult asteptat moment de destindere atat pentru personaje cat si pentru spectatorii care, timp de cateva zeci de minute, au fost prinsi in vartejul evenimentelor.
Ce mi-a placut la aceasta piesa? Povestea si jocul actorilor. Costumele. Spatiul de joc. Totul.
Povestea si jocul actorilor: De mult nu mi s-a mai intamplat ca o piesa sa ma prinda atat de tare. Actorii si-au asumat foarte bine rolurile si au transmis, nuantat, starile personajelor. Au fost dinamici, expresivi si au reusit sa se adapteze foarte usor situatiilor neprevazute improvizand. Imi amintesc ca, la reprezentatia la care am asistat, cei care au rearanjat, la un moment dat, scena au uitat sa inlature unul dintre obiecte. Confruntati cu aceasta situatie, actorii nu au ales sa il ignore ci l-au reintegrat firesc in piesa.
Costumele: Marca Lo Spaccio, costumele au contribuit la sublinierea caracterului distinct al fiecarui personaj oferindu-le, in acelsi timp, o nota unitara.
Spatiul de joc: Destul de mica, scena a fost atent impartita pentru a permite desfasurarea fireasca a actiuni. Cadrul metalic al unei usi – situat in mijlocul ei – a delimitat doua incaperi mobilate sumar care, prin rearanjarea obiectelor, s-au transformat pe parcursul piesei din camerele unui apartament in birouri apoi in camerele altui apartament. Jocul actorilor a reusit atat sa confere note particulare acestor spatii cat si sa permita spectatorului sa insoteasca imaginar personajele in locurile inaccesibile privirii.
Totul: Ca spectator am avut senzatia ca in aceasta interpretare a piesei toate se imbina foarte armonios, nelasand loc niciunei note stridente.
Daca vreti sa petreceti o seara foarte placuta la teatru nu ezitati sa mergeti sa vedeti spectacolul de licenta Servieta de doc!
