Sa tot vina barbatul la femeie…
Nu stiu daca stiti genul acela de comedii la care actorii se dau peste cap, fac cu ochiul publicului prin fiecare gest scenic, da de, da de vor fi reusind sa smulga publicului un zîmbet, un rîset, un chicotit, genul acela de comedii cu afise urâte în care actorii sunt expusi ca marfa pe galantar numai sa vina publicul, genul acela de comedii care au umplut orasul si de care ni se spune mereu ca e nevoie, ei bine Si veni barbatul la femeie de Semion Zlotnikov NU este unul din spectacolele acelea, slava lui Dumnezeu! si desigur lui Semion Zlotnikov însusi, lui Bogdan Budes care semneaza regia, Mihaelei Sîrbu si lui Lucian Pavel, care joaca si se joaca unul cu altul si amandoi cu publicul. Pe scurt, e de bine. De foarte bine.
Acum pe lung, pentru cei care n-au trecut deja la o alta pagina. I-am numit aici desiguri pe hateri, care nu citesc nimic daca e de bine si pe grabiti, care nu citesc nimic ce trece de 100 de semne.
Acum, ca am ramas intimi, va pot spune asa.
E teatru.
Textul este bine articulat, curge, are ritm, creeaza personaje, serveste regia din toate punctele de vedere. Motiv pentru care si regia lui Bogdan Budes îl serveste. E un text despre o relatie dintre un barbat si o femeie, relatie care intervine la o vîrsta cînd niciunul dintre ei nu mai crede prea tare ca viata va mai putea scoate din joben pentru ei un iepure alb dar si-ar dori sa se însele. Motiv pentru care se lasa “aranjati” de niste prieteni si ajung sa se întîlneasca. Odata cu trecerea timpului întâlnirea pare a fi cel mai greu lucru posibil, dar cunoasterea e si mai si! Fiecare are propriile preconceptii, propriile rani de lins si este prizonierul propriilor conditionari mentale. (Asa cum si eu sunt propriul meu inamic si daca mai folosec o data cuvântul propriu, ma propriu zis ridic de la birou si o las balta de cronica, sau ce o mai fi fiind chestia asta la care scriu…) dar pentru ca am stabilit deja ca suntem intimi, trec mai departe.
Regia.
Regia este facuta si ea “the old fashion way” adicatelea nu îmbatrânita si prafuita (aici a fost capcana pentru ultimul hater, sa plece! sa ne lase sa ne bucuram), ci serioasa, discreta si foarte dornica sa sustina textul si prin el, actorii. Nu vom asista la elucubratiile dementoide ale regizorului, nu fiindca nu le-ar avea (cine stie… voie de la mine ca de la banul Ghika), dar elucubratiile dementoide necesita spatii mari de desfasurare si scenografii la care lumea sa lesine, ori Teatrul de Arta este gîndit de asemenea maniera încît spectatorul este intim cu actul artistic. Din orice punct al salii vezi totul foarte bine. Fiecare muschi de pe fata actorului, fiecare expresie a lui, inclusiv intermediare, de trecere de la o stare la alta, sunt acolo si le vezi! Am avut senzatia ciudata ca sunt deopotriva la teatru si la cinema. Minunat.
Asta desigur si fiindca Mihaela Sîrbu si Lucian Pavel joaca magistral. Ei joaca si se joaca într-un ludism care genereaza o bucurie careia nu poti sa i te sustragi. Esti acolo, cu ei, în ei, pe lînga ei. Acum am sa va fac o marturisire. Groaznica pentru un om care a facut o facultate de profil. Ma plictisesc înfiorator de usor la teatru. Fiecare fals, fiecare nesinceritate artistica, fie a regizorului, a textului sau a actorilor, ma trimite direct în camara cu monstri si nu mai ies de acolo. Îmi aduc aminte de diverse lucruri pe care le-am învatat si nu se aplica, desi legile teatrului nu s-au schimbat în ultimii ani fiindca nu trebuie sa se schimbe, spre deosebire de leagea teatrului din România care ar trebui sa se schimbe si nu o mai face. Dar asta e alta discutie.
Ce voiam sa spun este ca acest spectacol nu are cum s-ar zice “burti”. E un iures în care intri si iesi doar aplaudînd si anume îndelung, asa cum a fost si aseara (7 februarie 2016 pentru conformitate si posteritate) asa ca recomandarea mea e sa puneti mîna pe telefon si sa va rezervati bilete la 0737 904 932, 0727 094 612 sau, daca nu vreti sa sunati, faceti rezervare online. Sala e mica, sunt doar 75 de locuri si ieri era plina ochi asa ca nu mai stati pe gînduri.
PS Acest spectacol, din punctul meu de vedere are un singur mare cusur. Nu l-am facut eu.
