O plimbare intr-un muzeu de arta care expune piese liturgice (icoane, fresce, potire, evanghelii, broderii liturgice) naste adeseori in mintea si pe buzele vizitatorilor, avizati sau nu, o serie de intrebari: Oare aceste obiecte au fost luate abuziv din biserici? De cine si mai ales de ce?
Voi incerca sa lamuresc aceste intrebari punand in discutie legea secularizarii averilor manastiresti publicata in Jurnalul Oficial al Principatelor Unite nr.249/ 14.dec.1863, lege care continua inca sa starneasca polemici, votarea ei insemnand trecerea tuturor pieselor valoroase din manastiri in posesia statului, in schimbul unor despagubiri materiale. Promulgarea legii secularizarii a adus o contributie importanta la cresterea patrimoniului muzeal care pana atunci s-a constituit din donatii particulare sau ca urmare a unor descoperiri arheologice.
Sa nu uitam ca aceasta lege controversata apare in contextul istoric al dezvoltarii constiintei nationale ce a stimulat interesul pentru monumentele vechi si pastrarea lor, incurajand totodata colectionarea sistematica a operelor de arta. Muzeul ca expresie a identitatii nationale apare in secolul XIX mai intai in tarile scandinave (Muzeul National al Danemarcei – 1807; Muzeul de Antichitati Nationale, Stockholm-1847-1866), apoi in Imperiul Habsburgic (Muzeul National de la Budapesta -1848; Muzeul National de la Praga-1849)[1].
La noi, primele institutii muzeale s-au infiintat in 1834 – Muzeul de Istorie Naturala din Iasi, impreuna cu primul muzeu bucurestean care adapostea colectia banului Mihalache Ghica. Urmand acest exemplu, generalul N. Mavros, maiorul D. Pappasoglu si ulterior C.Bolliac, D.A.Sturdza si Scarlat Rosetti isi vor dona colectiile muzeului national. Initiativa de a lua masurile ce se impun pentru a opri instrainarea bunurilor noastre culturaleii apartine marelui colectionar D.Pappasoglu ce s-a adresat inca din 1859 Ministerului Cultelor si Instructiunii Publice. Luand in considerare acest aspect, Al. I. Cuza va dispune, in 1864, formarea unei comisii pentru a inventaria obiectele de valoare istorica si artistica aflate la bisericile si manastirile din tara[2]. D. Pappasoglu se numara printre cei desemnati, revenindu-i spre cercetare manastirile din judetele Prahova, Olt, Dambovita si Muscel[3].Istoricul si arheologul Alexandru Odobescu cerceteaza obiectele existente in judetul Arges si Valcea, semnaland necesitatea adunarii acestora intr-un muzeu. Personalitati marcante ca Ion Ghica, Mihail Kogalniceanu, George Beldiman, Dimitrie Sturdza, D. Berindei au participat, alaturi de D. Pappasoglu si Al. Odobescu, la inventarierea tezaurului artistic constituit ca urmare a legii secularizarii, contribuind deopotriva la luarea unor masuri adecvate de conservare.
Asadar, legea referitoare la secularizarea averilor manastiresti nu trebuie privita ca un act abuziv exercitat din initiativa politica asupra bisericii, cu atat mai mult cu cat, in fruntea adunarii legiuitoare era insusi Mitropolitul Nifon, in calitatea sa de Arhipastor al Bisericii Ortodoxe Romane. A fost, dimpotriva, o dovada de mare deschidere si modernitate din partea lui Cuza si a celor pe care i-a insarcinat cu aceasta dificila misiune ce a avut drept scop definirea si pastrarea identitatii noastre nationale, valorificata muzeal si accesibila astfel publicului larg.
[1] Radu Florescu, Bazele muzeologiei, cap. Istoric, ed. a-II-a, Bucuresti, 1998.
[2] Alexandru Paunescu, Istoricul Muzeului de Istorie Nationala si Antichitati (www.cimec.ro).
[3] Lizica Papoiu, Dimitrie Pappasoglu – comisar pentru conservarea monumentelor antice, arheologice si istorice in Revista Muzeelor nr.2/1973, p.188.
