Scrisorile de dragoste ale lui Oscar Wilde catre lordul Alfred „Bosie” Douglas

   Ce minunatie sunt buzele tale rosii ca petalele de trandafir, facute pentru nebunia muzicii si a cantecului si pentru nebunia sarutului, deopotriva.

Pe masura ce facem progrese istorice in ceea ce priveste demnitatea si egalitatea dragostei umane, este greu sa uitam jignirile si umilintele pe care le-au trait amorezii trecutului, in istoria de 4000 de ani de persecutie a dorintei. Printre victimele modernitatii trecutului nostru rusinos se afla Oscar Wilde, care a fost inchis de mai multe ori pentru „crima” homosexualitatii, a fost falimentat si obligat sa plece in exil, totul culminand cu o moarte prematura. Insa cea mai „pacatoasa” calitate a lui Wilde – capacitatea sa enorma pentru dragoste pasionala si profunda – a constituit si unul dintre cele mai poetice talente ale vietii sale.

   In iunie 1891, Wilde l-a intalnit pe lordul Alfred „Bosie” Douglas, de 21 de ani, student la Oxford si poet talentat, care avea sa devina propriul Dorian Gray, pentru Wilde – muza sa literara, geniul sau malefic, iubitul sau neobosit. In timpul relatiei lor, Wilde avea sa scrie Salomé si cele patru mari piese de teatru ce pana si in ziua de astazi se mentin ca si pietrele de fundatie pentru mostenirea sa. Corespondenta celor doi, compilata in lucrarea Oscar Wilde: A Life in Letters (public library), reprezinta o aditie inspirationala si unica la istoria minunata a scrisorilor de dragoste schimbate intre cele mai mari cupluri de intelectuali si creativi ai istoriei.

[Citeste si Scrisoarea de dragoste a lui Jean-Paul Sartre catre Simone de Beauvoir]

   Intr-o misiva scrisa intr-o zi friguroasa, in noiembrie 1892, la Oxford, Wilde ii scrie lui Douglas:

 Dragul meu Bosie… Imi doresc cu ardoare sa plec impreuna cu tine undeva unde e cald si colorat.

   Cateva saptamani mai tarziu, in ianuarie 1893, Wilde scrie:

   Baiatul meu,

   Sonetul tau e de-a dreptul minunat si ce minunatie sunt buzele tale rosii ca petalele de trandafir, facute pentru nebunia muzicii si a cantecului si pentru nebunia sarutului, deopotriva. Sufletul tau suav si poleit cu aur calatoreste intre pasiune si poezie. Stiu ca Hyacinthus, pe care Apollo l-a iubit asa de patimas, ai fost tu, in mitologia greaca.

   De ce esti singur in Londra si cand te vei duce la Salisbury? Du-te acolo sa-ti racoresti mainile in zorii cenusii ai lucrurilor gotice si vino aici oricand vrei. E un loc minunat caruia ii lipseste doar prezenta ta; dar du-te la Salisbury mai intai.

   Etern, cu dragoste nemuritoare, al tau,

Oscar

   La inceputul lui martie 1893, Wilde canalizeaza simtul de urgentare exasperant al dragostei:

   Celui mai drag dintre toti baietii – Scrisoarea ta a fost incantatoare – vin rosu si galben pentru mine – dar sunt trist si distras – Bosie – sa nu faci scene cu mine – ma vor ucide – imi distrug farmecul vietii – nu te pot vedea, cu trasaturile tale grecesti, asa de gratios, deformat de pasiune; nu pot asculta buzele tale arcuite spunandu-mi lucruri hidoase – nu o face – imi frangi inima – mai degraba m-as prostitua toata ziua, decat sa te am pe tine amar, nedrept si respingator – respingator.

   Trebuie sa te vad curand – tu esti lucrul divin pe care-l tanjesc – intruchiparea gratiei si a geniului – dar, dar nu stiu cum sa o fac – Sa vin la Salisbury? – Sunt multe greutati – nota mea de plata aici e de 49 de lire pe saptamana! Am luat o noua camera peste Tamisa – dar tu, tu de ce nu esti aici, dragul meu, minunatul meu baiat? – Ma tem ca trebuie sa plec; nu mai am bani, nu mai prezint credit si am inima de plumb –

   Pentru totdeauna al tau,

Oscar

   Legatura amoroasa a celor doi era intensa, plina de scene furtunoase si dramatice, insa nucleul ei il constituia dragostea profunda si veritabila. Intr-o scrisoare din decembrie 1893, dupa o despartire recenta a celor doi, Wilde ii scrie lui Douglas:

   Dragul meu Baiat,

   Multumesc pentru scrisoare. Sunt coplesit de creditori, ca niste vulturi flamazi si nu sunt in apele mele, dar sunt sunt fericit sa stiu ca suntem prieteni din nou si ca dragostea noastra a trecut prin umbra si lumina instrainarii si a tristetii si a iesit la suprafata incoronata de trandafiri, ca intotdeauna. Sa fim la infinit dragi unul altuia, cum intr-adevar am fost mereu.

[…]

   Ma gandesc la tine zilnic si intotdeauna iti voi fi devotat.

Oscar

   In iulie, anul urmator, Wilde scrie:

   Dragul meu Baiat,

   Sper ca tigarile au ajuns cu bine. Am luat pranzul cu Gladys de Grey, Reggie si Aleck York. Vor sa plec la Paris cu ei joi: spun ca acolo se poarta flanele si palarii de paie si se cineaza la Bois, dar, bineinteles, nu am bani, ca de obicei si nu pot merge. In plus, vreau sa te vad. Este cu adevarat absurd. Nu pot trai fara tine. Esti asa de drag, asa de minunat. Ma gandesc la tine cat e ziua de lunga si imi e dor de gratia ta, frumusetea ta de june, de jocul sabiilor ascutite ale intelectului tau, de geniul tau delicat, ce zbora asa de surprinzator, ca intotdeauna, intre nord si sud, inspre soare si inspre luna  – si mai presus de toate, imi lipsesti tu. Singurul lucru ce ma consoleaza este ceea ce mi-a spus Sybil de pe strada Mortimer (pe care muritorii o numesc Domnisoara Robinson)*. Daca as putea sa o contrazic, as face-o, dar nu pot. [Mi-a spus] ca la inceputul lui ianuarie tu si eu vom pleca impreuna intr-o calatorie lunga si ca viata ta minunata se va tine mereu de mana cu a mea. Dragul meu baiat minunat, sper ca esti luminos si fericit.

   Am fost la Bertie, astazi am scris acasa, apoi am fost si am stat putin cu mama. Moartea si Dragostea par sa mearga la pas cu mine, prin viata: sunt singurele lucruri la care ma gandesc, aripile lor isi arunca umbra asupra mea.

   Londra e un desert fara picioarele-ti dragalase… Scrie-mi un rand si ia-mi toata dragostea – acum si pentru totdeauna.

   Mereu, cu devotament – dar nu am cuvinte pentru cat de mult te iubesc.

Oscar

* Profetia ghicitoarei se pare ca s-a implinit — Wilde si Douglas au calatorit impreuna la Algiers, in ianuarie.

   In 1895, cand se afla pe culmile succesului, capodopera sa Importanta de a fi onest (The Importance of Being Earnest) primind aclamatii continue pe scenele Londrei, Wilde l-a dat in judecata pe tatal lui Douglas – Marchizul de Queensberry – pentru calomnie. Insa dovezile scoase la iveala pe durata procesului au dus la arestarea lui Wilde, in schimb, cu acuzatia de „indecenta obscena” cu membri de acelasi sex. Au urmat inca doua procese, dupa care Wilde a fost condamnat la doi ani de munca silnica in inchisoare. In 29 aprilie, dupa ce a ajuns la limita de jos din punct de vedere emotional si fizic, cu reputatia distrusa si cu sanatatea deteriorata, Wilde ii scrie lui Douglas in ajunul procesului final:

   Dragul meu baiat,

   Aceasta scrisoare e menita sa te asigure de dragostea mea nemuritoare si eterna pentru tine. Maine totul se va termina. Daca inchisoarea si dezonorarea sunt destinul meu, gandeste-te ca dragostea mea pentru tine si aceasta idee, aceasta credinta divina, ca si tu ma iubesti, ma va face sa rezist in nefericirea mea si ma va face capabil, sper, in a purta pe umeri osanda cu rabdare. Speranta, certitudinea ca te voi intalni din nou intr-o lume reprezinta acum telul si incurajarea vietii mele din prezent. Ah! Trebuie sa continuu sa traiesc in aceasta lumea numai din acest motiv.

   Alta scrisoare, redactata in 31 august 1879, la scurt timp dupa eliberarea lui Wilde din inchisoare, spune:

Café Suisse, Dieppe
Marti, 7:30

   Dragul meu Baiat,

   Ti-am primit telegrama acum o jumatate de ora si vreau doar sa-ti spun ca simt ca singura mea speranta de a mai crea arta frumoasa este vie daca sunt cu tine. Nu a fost asa in trecut, insa de data aceasta este diferit si tu poti cu adevarat regenera in mine acea energie si simt de fericire si putere de care depinde arta. Toti sunt furiosi pe mine pentru ca ma intorc la tine, dar ei nu ne inteleg. Simt ca numai cu tine pot face ceva, orice ar fi. Refa-mi viata ruinata si apoi prietenia si dragostea noastra va avea un inteles diferit pentru intreaga lume.

   Imi doresc ca atunci cand ne-am intalnit la Rouen sa nu ne fi despartit. Intre noi sunt prapastii asa de largi, de spatiu si pamant. Dar ne iubim unul pe altul. Noapte buna, draga. Pentru totdeauna al tau,

Oscar

   Dar, probabil cea mai elocventa articulare a relatiei celor doi vine dintr-o scrisoare pe care Wilde i-a scris-o lui Leonard Smithers – un juriconsult cu o afacere secundara in printuri erotice, care a devenit singurul publisher interesat de cartile lui Wilde dupa perioada inchisorii – la 1 octombrie 1879:

   Cum de poti continua sa intrebi daca lordul Alfred Douglas e in Napoli? Stii foarte bine ca e – suntem impreuna. Ma intelege si imi intelege arta si le iubeste pe amandoua. Sper sa nu fiu niciodata despartit de el. Este un cel mai delicat si splendid poet, pe departe cel mai stralucit dintre toti poetii tineri ai Angliei. Trebuie neaparat sa-i publici urmatorul sau volum; este plin de versuri fermecatoare, muzica de flaut si serenade si sonete in ivoriu si aur. Este inteligent, gratios, fermecator de privit, un om minunat impreuna cu care sa fiu. De asemenea, este cel care mi-a ruinat viata, deci nu pot sa nu-l iubesc – este unicul lucru pe care-l pot face.

   Mai multe excelente corespondente ale celor doi apar in lucrarea Oscar Wilde: A Life in Letters, dar numai aceasta propozitie, singura — “Ma intelege si imi intelege arta si le iubeste pe amandoua.” — este o aditie de o frumusete incomensurabila la cele mai profunde definitii ale dragostei, din istorie, o sublima manifestare a celei mai intense nazuinte pe care un suflet creativ il poate avea pentru uniunea cu un altul.