Recenzie carte: Scrisoare către tata, de Franz Kafka
Scrisoare către tata și despre sensibilitatea lui Franz Kafka
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]C[/mkdf_dropcaps]ând vorbim despre literatura secolului XX și despre marii scriitori pe care acesta i-a consacrat, nu putem să nu ne gândim la Franz Kafka. Născut la Praga, pe 3 iulie 1883, Franz Kafka avea să devină, fără să intenționeze sau să prevadă, una dintre marile figuri ale literaturii universale.
Născut în zodia racului, dacă ar fi să ne luăm după astrologi, Kafka este un copil sensibil, introvertit și cu un grad redus de încredere în sine. Toate acestea se încadrează la polul opus al personalității tatălui, Herman Kafka, acesta urmând să îi influențeze în totalitate viața fiului său – într-un mod negativ, în principiu.
Întreaga operă a lui Kafka este greu descifrabilă, dar deloc lipsită de sens. De la romane precum ,,Procesul” sau ,,Castelul”, până la povestiri precum dureroasa ,,Metamorfoză” sau uimitoarea ,,Colonie penitenciară”, Kafka își păstrează originalitatea și stilul imposibil de imitat, în așa fel încât numele său a dus la crearea unui adjectiv – kafkaesque [1]; probabil că un astfel de adjectiv se cerea creat, în condițiile în care opera lui Kafka era greu de asociat cu ceva deja existent.
Scrisul a devenit pentru el un refugiu, locul în care tatăl său nu își putea pune amprenta, în care nu îl putea găsi. Pe de altă parte, doar prin scris, Kafka a reușit să riposteze față de tată și tot prin scris, a încercat să aducă pace între ei doi, în speranța de a reuși, măcar în al doisprezecelea ceas, să salveze ceva din relația lor dificilă.
Ultima încercare pe care Kafka o face este adresarea unei scrisori tatălui, în care pornește de la originile relației lor deficitare, pentru a analiza întreaga lui viață și rolul pe care tatăl său l-a avut în luarea diverselor decizii. Mai mult decât o scrisoare, textul face dovada unei reale introspecții; fiind un introvertit, nu este de mirare că îi reușește foarte bine analiza interioară, la care, de altfel, se supunea constant. De asemenea, scrisoarea în sine este apreciată și pentru valoarea ei literară, căci Franz Kafka își scrie gândurile într-un mod emoționant, dar fără a avea această intenție; atunci când Kafka povestește despre primul moment pe care l-a considerat drept punctul de plecare al temerii față de tatăl său, cititorul se înduioșează în fața unui copil care nu înțelege de ce tocmai acela care ar fi trebuit să-i ofere protecție îl pedepsește în mod nedrept. Concret, este vorba despre amintirea momentului cu care Kafka își începe incursiunea spre adâncurile sufletului său, cel în care, fiind mic copil, începe să plângă în miez de noapte, din cauza nevoii de a bea apă, până ce tatăl său, exasperat, îl scoate afară, pe balcon, unde îl lasă să își petreacă restul nopții. Kafka va explica faptul că plânsetul său era doar o formă de a atrage atenția tatălui, însă ceea ce a reușit, de fapt, a fost să trezească mânia acestuia; astfel, momentul respectiv devine punctul de plecare în ceea ce privește frica recurentă a copilului față de tatăl său.
Din cauza acestor sentimente, el nu reușește niciodată să se deschidă în fața tatălui sau să i se arate așa cum este, pentru că are certitudinea că acesta îl va considera un ratat. De altfel, în numeroase rânduri, Herman Kafka desconsideră fără pic de sensibilitate alegerile făcute de fiul său, fie că este vorba despre o slujbă sau despre o potențială soție.
În consecință, Franz însuși începe să creadă despre sine că nu este suficient de bun, că este lipsit de calități și că nu se va putea ridica vreodată la nivelul așteptărilor tatălui său. Nu reușește niciodată să se desprindă de influența tatălui, tocmai pentru că îl vede ca pe o somitate – figura lui puternică este reprezentativă, de exemplu, pentru ideea de bărbăție, iar felul în care își gestionează afacerile inspiră hotărâre, ba chiar tiranie, adică un tip de comportament pe care Franz nu l-ar putea adopta niciodată.
Cu toate acestea, prin scrisoarea pe care i-o adresează, încearcă să îi explice toate aceste lucruri, îndrăznește să fie el însuși și să își dea frâu liber exprimării sentimentelor, dar totul în ideea de a restaura liniștea, atât de devreme pierdută, dintre el și tată. Nu renunță la ideea de împăcare, tocmai din cauza influenței masive pe care Herman Kafka a avut-o asupra lui, atât de puternică, încât nu reușește niciodată să se detașeze de imaginea tatălui și singura modalitate de a fi liniștit este ca și tatăl să dea semne de înțelegere a semnificațiilor întregii povești.
Din nefericire însă, scrisoarea va rămâne doar literatură, Herman Kafka neintrând niciodată în posesia ei; Franz îi înmânează scrisoarea doar mamei sale, rugând-o pe aceasta să o transmită mai departe, lucru care nu se va mai întâmpla.
Franz Kafka se stinge din viață pe 3 iunie 1924 și lasă în urma sa adevărate capodopere, recunoscute însă prea târziu ca atare.
______
[1] Franz Kafka Online, http://www.kafka-online.info/
