Schmitt vs Lungu. Evanghelia dupa Pilat vs Cum sa uiti o femeie

Dumnezeul lor e mai bine facut decat al nostru

[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]C[/mkdf_dropcaps]um e la noi si cum e la ei a definit multa vreme lumea, divizata de ideologia politica. Capitalism la ei. comunism la noi. Acum ca suntem consumisti cu totii a mai ramas religia sa ne diferentieze. Catolicism oficial la ei, ortodoxie oficiala pe la noi. Si ca sa ma intorc la oile noastre  literare mi se pare ca daca pui fata in fata doua carti, Evanghelia dupa Pilat de Eric-Emmanuel Schmitt si Cum sa uiti o femeie de Dan Lungu, obtii cea mai elocventa ilustrare a acestei diferente dintre ei si noi.

   Ca sa nu cititi degeaba ce urmeaza, anunt de la inceput ca il consider pe Eric-Emmanuel Schmitt un scriitor genial care n-are nimic de spus. E un mestesugar genial. Stapaneste tehnicile literare ca nimeni altul. Dar n-are suflet, n-o are pe Ana lui sa o puna la temelie, ci are doar capul pe umeri. Daca sunteti fani si fanatici Eric-Emmanuel Schmitt, mi-a parut bine.

   Despre Dan Lungu, al nostru, eu una n-am auzit pana la cartea asta cu femeia. E  tiparita si in colectia Top 10+ de la editura Polirom. Carti, adica, de top, de zece si cu plus. Daca asta e literatura noastra cu plus, sa ma ierte generatiile viitoare, n-au nicio vina ca nu mai citesc nimic. Dan Lungu e de necitit. E scarbos in neprofesionalismul cu care leaga cuvintele in fraze, frazele in propozitii si propozitiile in idei. Rar de tot are momente de gratie in care reuseste pret de-o clipa sa lege, cum se zice, doua vorbe. De situatii nu mai zic. Dar stiti ceva, asta e un stil. Nu e o prostie bajbaita si grotesca, ci e un stil. E stilul omului. Cel care l-a consacrat si l-a trimis in Top 10+.

   La polul opus, Eric-Emmanuel Schmitt creaza personaje, situatii, premise, suspans si mai ales un discurs tesut in cuvinte minunat potrivite. E atat de curajos incat se arunca in gol fara aripi scriind ceva ce nimeni pe lume n-a mai indraznit. Jurnalul lui Isus copil si adolescent.  Si reuseste chiar sa pluteasca dupa acest salt nebunesc, pret de cateva clipe. Foloseste toate sistemele inventate de omul din carne si oase ca sa ajunga pe malul miracolului, neintrupat. E un profesionist pana in varful stiloului, caci zice ca a scris cartea asta de mana si stie care ii sunt instrumentele si ce edificiu vrea sa faca, folosindu-le. Si reuseste admirabil.

   Pe cand Dan Lungu, cladeste ceva ce numai el stie, si probabil si cei de la Polirom, de l-au inteles atat de bine si l-au considerat de pus in topul lor, ceva ce pentru mine este, repet grotesc, hilar, gretos.

   Ei bine si ajungem si la Dumnezeu, fiecare pe calea lui.

   Una minunata, cu caramizi galbene miraculoase, care iti da de gandit, care te urmareste zile intregi, te obsedeaza chiar si te formeaza sau  te schimba, daca esti mladita,  si una care te face sa arunci cu cartea dupa caini  si sa zici bata-te sa te bata de scriitor de provincie indragostit sa se citeasca, deloc nu ti-ai facut treaba.

   Insa, daca stai stramb si judeci drept, ce vinde Eric-Emmanuel Schmitt cu tot mestesugul lui literar fara cusur, in Evanghelia dupa Pilat, e ratiunea, nu misterul.  Ratiunea care te face sa-ti ordonezi ideile, care face curatenie si nu lasa loc pentru gunoiul inexplicabilului. Dupa parerea mea, destul de smintita de vremurile contemporane, se salveaza de pacatul urias al discursului sau, chiar daca iubirea e tot parte a ratiunii, in abordarea lui. Dar trebuie sa cititi ca sa intelegeti ce zic si apoi dezbatem daca doriti. Una peste alta discursul lui Eric-Emmanuel Schmitt te duce catre ratiune si constiinta de sine nu catre smerenie si acceptarea nevazutelor.

   Pe  cand mizeria literara in care se scalda discursul lui Lungu, ce sa vezi, vinde necuprinsul, neintelesul, mai marele decat tine. Daca ai puterea sa rezisiti, sa te tii de nas si sa treci peste toate balegile din drum.

   Cam asta e diferenta dintre ei si noi. Ei stapanesc lumea oamenilor in intreaga ei perfectiune, minunata, si  in stare sa faca lucruri “dumnezeiesti”. Noi, bajbaiam in indeletnicirile pamantului, pastrand inima  putin mai puternica decat capul. Noi? Sau poate doar Dan Lungu. Altii si-or face mai bine treaba.

   Si uite asa nu te mai miri deloc ca si la ei si la noi, din aceasta infruntare castiga tot mai multi adepti, cel de-al treilea: budistul din Viata lui Pi.