Scoala pentru prosti e un manual sinestezic care preda cuvinte uitate, stari sufletesti caleidoscopice, invataturi despre memorie si vant, teorii despre iubiri fantasmagorice si despre boli ale sunetelor.
Daca incepem prin a parafraza incipitul romanului, am putea spune ca o carte obisnuita e cartea asta, dar ceea ce se afla in spatele cartii, e neobisnuit.
Un scriitor care se preface a fi nebun si care petrece cateva luni intr-un ospiciu doar pentru a nu pierde posibilitatea de a scrie, reuseste sa se erijeze intr-un demiurg si sa creeze o alta lume, in care nu exista notiunea de timp si in care spatiul are coordonate mitice si relative.
Fiul unor diplomati rusi care s-au dovedit mai tarziu a fi spioni, Sasa Sokolov traieste intr-o lume absurda si care il exileaza din randul ei, printre secrete si membrii ai familiei care se tradeaza intre ei si care deservesc regimul sovietic. Supravietuieste numai gratie visului de a pleca din URSS si de a scrie o carte, dar odata ajuns in occident, dragostea bolnavicioasa pentru limba sa materna ii da puterea de a crea una dintre cele mai importante romane ale literaturii ruse.
Cartea de fata, e mai mult decat un omagiu adus limbii ruse. E un altar nepieritor dedicat literaturii, cuvintelor si frumusetii de a povesti. Daca zeul lui suprem e Cuvantul, Scoala pentru prosti, e cartea sacra a celor aflati in cautarea identitatii, a celor pentru care viata nu inseamna o scurgere lineara a timpului si o serie de evenimente carora trebuie sa li se supuna. Cuvantul, magia si forta lui, sunt atat principii creatoare, cat si distructive ale unei lumi alienate care ii ofera individului doar doua alternative: fie se conformeaza, fie se sminteste. Si totusi, Sokolov pare ca mai gaseste o cale. De aceea, personajele sale se retrag in sine si se dedubleaza, permitandu-si sa isi duca existenta dupa placul inimii.
Personajele din roman sunt criptice, iar numele lor trimit la o serie de interpretari accesibile la o prima lectura sau care se lasa descoperite de-abia cand cititorul incearca sa priveasca povestile din alt unghi. Elevul Cutare, Roza Vetrova (Roza Vanturilor), Paul si Saul, Leonardo da Vinci, Nymphea Alba (denumirea latina a nufarului), Kutuzov sunt doar cateva dintre pesonajele care traiesc pe malul raului Lethe, intr-un satuc in care jocul cu memoria, cu adevarul si prezentul face parte din rutina.
Scoala pentru prosti este o frumoasa alegorie nu numai la existenta umana, ci si la societatea sovietica, iar structura sa polifonica ii asigura dainuirea in literatura universala.
S-a spus despre textele lui Sokolov ca nu sunt nici proza, nici poezie, ci proezie. Scrieri in care limbajul se metamorfozeaza si da nastere unei lumi proprii, mult-visate de autor in care frumusetea sunetelor si muzicalitatea povestilor sunt eliberatoare.
Cele cinci capitole par a fi povestiri separate, fiecare centrata pe cate un personaj sau un element-cheie insa legate prin aceeasi forta a naratiunii si prin aceleasi tendite schizoide ale personajelor.
De la inceput si pana la ultimele randuri ale romanului, dialogul intre diferitele euri ale personajelor este axul care ghideaza comprehensiunea lecturii, iar finalul cartii ne promite, de fapt, incipitul unei alte povesti, al unei alte calatorii in lumea cuvintelor.
Elevul Cutare si autorul, cele doua voci centrale ale romanului, ies la urma in strada pentru a se transforma in trecatori, pasind astfel in afara acelei lumi ocrotitoare pe care si-au creat-o si in care nu exista nicio lege in afara propriilor vise.
Astfel, Scoala pentru prosti e un manual sinestezic in masura in care nu doar cele cinci simturi umane sunt trezite la viata, ci in care imposibilul si posibilul se asociaza pentru a crea o lume veridica.
