Tot curajul lumii se aduna intr-un loc bine ales, intr-un moment bine cunoscut, in ziua de 1 ianuarie.
Toti barbatii isi vor marturisi iubirea cea nemarturisita, toate femeile vor jura sa admire doar de la distanta orice depaseste doza zilnica recomandata de calorii, toti studentii vor jura sa invete mai mult…toti vor face promisiuni solemne, a caror solemnitate va scadea progresiv incepand cu data de 2 ianuarie. De ce promitem lucruri pe care stim ca nu le vom (putea) respecta?
Eu cred ca acele promisiuni chiar ne fac puternici pentru un moment. La fix 00:00, atunci cand coboara mastile anului ce a trecut, cu totii ne simtim giganti. Nu mai suntem naivi, grasuti, umili, nu ne mai este frica sa spunem ce gandim sau ce simtim, nu ne mai e frica sa spunem “Nu!”. Exact in momentul ala avem in fata ochilor o proiecte clara a unui “Eu” neinfricat, gata sa se arunce in lupta de data asta cu un strigat mai puternic. Lupta se desfasoara in fata acelorasi ochi si acelorasi guri, arena nu e nici prea mare nici prea mica iar unele usi sunt la fel de negre si inchise ca si pana atunci. In schimb noi, noi avem ochi mai ageri, guri mai rasunatoare, brate mai puternice si picioare care nu sunt facute pentru fuga. Doar pentru o clipa. Avem chiar si oameni in jur care sa se joace de-a martorii, avem si artificii care sa faca momentul sa para special, cumva universul ne creaza toate conditiile pentru a fi mai buni. Intrebarea este “De ce totul dureaza doar un moment?”
“PROMÍTE, promít, vb. III. Tranz. A îndrept??i speran?ele; a prezenta perspectivele favorabile.”
Pentru ca perspectivele din definitie se schimba. Sperantele nu, dar perspectivele se schimba de nenumarate ori pe zi. Matematica e frumoasa atunci cand o stii dar parca incepe sa te plictiseasca atunci cand ai picat examenul pentru prima oara. Banii care trebuiesc pusi deoparte conteaza mai putin atunci cand perechea rosie de pantofi cu toc iti zambeste din vitrina si lista continua zi de zi.
Normal ca senzatia de invincibilitate paleste atunci cand ceva nu merge bine. Normal ca lucrurile care nu merg bine palesc la randul lor in fata celor care merg bine absolut din intamplare. Asa ajungem sa ne multumin cu lucrurile bune care ni se intampla fara sa facem vreun efort si ajungem la performanta de a crede ca lucrurile care nu merg, conteaza mai putin, sau mai mult de atat, ca ele nu merg cu un SCOP. Asa TREBUIE ca ele sa nu mearga pentru ca “totul se intampla cu un motiv”. Promisiunile noastre marete ajung la gunoi cu un motiv.
Asa ca in loc de “promit ca de anul asta/de maine/de la 1 sa…” eu va propun sa spuneti asa: “Promit ca de MAINE…
Intr-un spital:
“Dr. George O’Malley: Why do we hump on every dead or dying patient that comes through those doors?
Nurse Olivia Harper: Experience?
Dr. George O’Malley: So we can tell their family that we did everything we could”. ( Grey’s anatomy)
