Am mostenit, cu totii, o inima
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]A[/mkdf_dropcaps]m primit o recomandare de la o doamna septuagenara care citeste carti bune si foarte bune pe banda rulanta. Ii mai imprumut eu ei, ea mie, suntem cum ar veni intr-un trafic de carte fara frontiere.
Cartea primita acum, Regina Maria. Ultima dorinta este aparuta anul trecut, in 2015, la Editura Humanitas si e scrisa de Tatiana Niculescu Bran (poate putin cunoscuta dupa nume publicului roman desi una din cartile ei, Spovedanie la Tanacu a dat loc unei montari celebre in regia lui Andrei Serban, si unui film si mai celebru, Dupa dealuri, in regia lui Mungiu, film care a primit in 2012 premiul pentru cel mai bun scenariu la Festivalul de Film de la Cannes – si este despre ultima perioada a vietii Reginei Maria. „Regina Maria. Ultima dorinta”.
Ultima dorinta e importanta chiar si pentru un puscarias condamnat la moarte, asa ca nu e de mirare ca ultima dorinta a unei regine, mai ales cand este o dorinta neconforma timpurilor pe care le-a trait, aceea de a-i fi scoasa post mortem inima din piept si ingropata in alt loc decat corpul, a suscitat si suscita atentia. Ca sa fiu sincera, scoaterea inimii din piept mi se parea o dorinta cumva dulceag romantica, imi amintea de Alba ca Zapada si nu am mediat prea mult la aceasta tema, nici macar atunci cand presa, acum cativa ani, a anuntat asezarea inimii la Pelisor.
Asa ca am luat cartea mai mult din politete, fiindca am teancul de carti de la capul patului din ce in ce mai mare, de mi-e teama ca voi muri ghilotinata in somn, de cultura neajunsa si nepatrunsa.
Citesc primele pagini si nu stiu cand ajuns la ultimele. Pe ultimele pagini fiind chiar o scrisoare a Reginei Maria catre Regele Carol al II lea. Una din cele mai duios-dure scrisori pe care le-am citit vreodata. Dar sa nu vad in capat inceputul.
Shakespeare are aceasta idee ca pe om il poti deslusi cel mai bine din felul cum moare, si ea e evidenta in toate piesele lui istorice mai mult sau mai putin, dar e transanta si explicita in Richard al II lea, unde descoperim un rege care e de doi bani toata viata lui, dar care ajunge sa fie si sa gandeasca ca un rege in ultimele zile, si mai ales sa moara ca unul.
Sfarsitul vietii Reginei Maria face obiectul acestei carti, scrisa alert, cu nerv si impact jurnalistic. Descoperim o regina Maria macinata de boala fizica si mai ales de boala din familia ei, boala care o mananca precum un cariu, mai rau decat ciroza sau rana prin impuscare netratata corespunzator, sau orice va fi fost ceea ce a omorat-o pe englezoaica rusoaica cu suflet de roman.
Cartea trateaza aceasta ultima dorinta ciudata pentru secolul trecut a Reginei Maria, ca dupa moarte, inima sa-i fie scoasa din piept si inmormantata la Balcic, in Stella Maris, mica ei ctitorie. Corpul intr-o parte, alaturi de Regele Ferdinand, inima la Balcic. Sa fie vorba de o translare intru vesnicie a acestei ruperi in doua care i-a marcat toata viata?
Englezoaica care a trebuit sa faca trei nunti, in trei rituri diferite, ca sa impace pe toata lumea. Englezoaica care a luptat cu sotul german ca sa-l determine sa lupte impotriva alor lui, doar fiindca asa o dictau interesele Romaniei. Inima de regina si inima de mama rupte in doua de fiul nabadaios, Carol al II lea, care trebuie iubit ca un copil, dar mustrat ca rege.
Sau poate ca aceasta idee de a scoate inima in piept a fost doar un testament prin care ea, Regina Maria, se aseza post mortem in panoplia unor mari regi si regine, un fel de a se revendica unor personalitati ca Maria Stuart sau Elisabeta?
Oricare ar fi fost motivatiile reginei, ideea nu a fost nici usor de pus in practica, veti afla totul foarte clar din carte, nici usor de asimilat, ca dovada ca inca ne mai intrebam „de ce”.
Cartea nu-si propune sa striveasca corola de minuni a acestei regine atipice, nici sa ne dea ecuatia prin care s-o intelegem, ci ne face s-o iubim pe acesta fata care a acceptat si dus cu demnitate si curaj, de la 17 ani, destinul unei tari tulburate care strabatea cele mai tulburi vremi.
Revin acum la scrisoarea de final. Un citat sfasietor, intens, care ne da anvergura de mama, regina si inima sfasiata.
Drumurile vietii sunt lungi si numeroase, Carol, si daca eu, Regina, trebuie sa te azvarl din mine, inima mea te va astepta totusi la capatul fiecaruia dintre aceste drumuri, fiindca, fiul meu, Carol, cred ca va veni intr-o zi ceasul cand vei avea nevoie de mine, ceasul negru cand ai sa plangi singur, parasit de toti, asa cum tu i-ai parasit pe toti. Maria
Indiferent care au fost motivele, se pare ca ce a lasat regina Maria a fost o inima de mama. O inima de mama pentru un fiu nerecunoscator, sau pentru o tara si o istorie, nerecunoscatoare.
Cert este ca si azi, noi avem aceasta inima a ei si poate ca avem datoria sa nu fim precum fiul nerecunoscator si sa ne asumam istoria, trecutul, dar si obligatiile care ne revin din exemplul vietii ei.
