Regina mamă Elena

   Un neam este definit de raportarea la personalitatile  sale care stau dincolo de patimile politice sau de ambitii meschine. Printre ei – regina mama Elena a Romaniei. Discretia vietii  a condus, adesea, la plasarea sa intr-un con de umbra. A fost, rand pe rand, fiica regelui Constantin I al Greciei, sotia regelui Romaniei, Carol al II -lea, mama mostenitorului tronului si apoi rege, Mihai I, insa, spre deosebire de soacra sa, regina Maria, niciodata nu s-a aflat in lumina reflectoarelor. Acest fapt s-a datorat, inainte de orice, modestiei care, in timp, a capatat aspectul smereniei.

   S-a nascut  la 2 mai 1896, in vremuri tulbure pentru patria sa  In 1913, bunicul sau, regele George I,  pregatit sa cedeze puterea tatalui Elenei este asasinat. Constantin urca pe tron in circumstante dramatice, simpatia populara fiind completata de implicarea Greciei in cel de-al doilea razboi balcanic. Urmeaza tensiunile dintre rege si puternicul om politic Eleutherios Venizelos. Apoi, in 1917, abdicarea lui Constantin I, cel de care se legasera sperante privind eliberarea Constantinopolelui, in favoarea fiului sau Alexandru. Alaturi de familia sa, Constantin este silit sa paraseasca Grecia traind pana in 1920 in exil, in Elvetia.

   Pentru Elena, tumultul este diminuat de grija oferita de mama sa, regina Sofia si de bunica sa, Marea ducesa Olga. Insa ruptura de varsta de aur nu intarzie. La 10 martie 1921 se casatoreste cu printul mostenitor Carol al Romaniei. O casatorie dictata de conjunctura, de sperantele celor doua dinastii dar si ale tinerei printese, a carei singura implinire autentica o reprezinta nasterea, la 25 octombrie 1921, a fiului sau Mihai. Pentru ca moartea tatalui sau, dupa cea a fratelui Alexandru, sa contureaze credinta ei ca apartine pe deplin Romaniei. Relatia sotului sau cu Elena Lupescu ii impune drept esentiala datorie pe cea de mama. Se implica in activitati de caritate, sprijina proiectele Bisericii Ortodoxe. In 1925, Carol, aflat in strainatate, renunta la drepturile asupra tronului, preferand exilul. Principesa Elena cauta sa il determine sa revina in tara, insa viata fostului principe era legata de cea a amantei sale.

   Mutarea la cele vesnice a regelui Ferdinand, la 20 iulie 1927, determina urcarea pe tron a fiului ei. In acelasi timp, Carol ii cere divortul pe care i-l acorda dupa ezitari indelungi doar din dorinta de a nu perturba viata noului rege. Oricum, fiul sau este principal subiect al preocuparilor sale. Regenta care preia conducerea tarii se dovedeste incapabila sa mentina echilibrul politic. De aceea, la 8 iunie 1930, cu sprijinul Partidului National Taranesc, Carol revine in Romania si uzurpa tronul. Insa nori negri se aduna din nou. Fostul sot ii cere sa paraseasca Romania. Se retrage la Florenta. Isi poate vizita de doua ori pe an fiul. Accepta situatia si cauta sa fie de folos, ca si pana atunci, celor nevoiasi.

   Dar anul 1940 schimba din nou tot. Patria sa adoptiva pierde, pe rand, Basarabia si Nordul Bucovinei, N-V Transilvaniei, Sudul Dobrogei. Carol este silit sa abdice si sa isi paraseasca, iarasi, patria. Revine pe tron Mihai, iar Elena este preocupata sa ii fie alaturi. Invitata de guvernul Antonescu sa se intoarca, se bucura de o primire calduroasa. Il vegheaza pe tanarul rege, se ocupa de amenajarea castelului de la Savarsin, calatoreste in tara unde se bucura de o popularitate exceptionala. Cum rand pe rand atributiile politice sunt preluate de catre Ion Antonescu, iar tara ei materna este cotropita de italieni si germani, cauta sa se dedice cauzelor nobile. Printre care salvarea membrilor comunitatii mozaice din Cernauti, sortita deportarii in Transnistria. Insistentele apeluri adresate maresalului Antonescu sunt incununate de reusita. Prestigiul sau, sprijinul primit din partea patriarhului Nicodim Munteanu ii ingaduie sa obtina revenirea evreilor deportati intre Bug si Nistru.

   La 23 august 1944 Romania intoarce armele impotriva Germaniei. Si de aceasta data regina – mama se afla alaturi de fiul ei. Ca si trei ani mai tarziu cand este silit sa abdice. Alaturi de el, din nou, paraseste tara. Asista la nunta lui Mihai cu Ana de Parma. Si se intoarce la Florenta. impunandu-se prin generozitate, discretie, eleganta in randul exilului romanesc. Se muta la Domnul la 28 noiembrie 1982.

   Dincolo de detaliile biografice, de incercari si greutati, de umilinte si caderi, de o adevarata imagine a unui Iov feminin, se afla credinta profunda. Ea este cea care ii defineste fiecare demers. Ea este cea care o sprijina spre ocolirea deznadejdii si tot aceasta este izvorul dedicarii celor lipsiti de ajutor. Departe de imaginea Cenusaresei, se afla nobletea spiritului. Si – fara indoiala, permanenta rugaciunii.