Teatrul National Bucuresti incheie anul cu o premiera de exceptie: shakespearianul Rege Lear intr-o reinterpretare actuala, creativa si spectaculoasa.
Piesa clasica a primit un suflu nou prin viziunea regizorului georgian David Doiashvili, care semneaza si scenografia. Este respectat textul piesei, mereu actual ca tematica, de altfel, dar nu si perioada istorica (la nivelul decorului si al costumelor).
Personajele, purtand tinute elegante, de seara, sunt introduse la inceputul spectacolului prin intermediul unei proiectii, a unui breaking news de la Palat. Intra pe rand in scena si isi ocupa locurile, incadrate de imensele litere volumetrice care anunta: King Lear. Un tablou superb caruia, din pacate, nicio poza nu cred ca ii poate face dreptate pe deplin.

Din punct de vedere vizual, Regele Lear este un spectacol de lumini si umbre, intr-un decor minimalist, dar deopotriva ingenios si functional. Cromatica se rezuma la alb-negru, iar singurele pete de culoare se regasesc pe buzele actritelor si sub forma unor… jucarii de baie pentru copii. Jocul actorilor este completat de proiectii de imagini (tot alb-negru).
Spectacolul este lung, de aproape 4 ore, iar ritmul sustinut, mereu intens, il transforma intr-un tur de forta atat pentru spectatori, cat, mai ales, pentru actori (Mihai Constantin, Ioan Andrei Ionescu, Monica Davidescu, Raluca Aprodu, Tudor Aaron Istodor, Silviu Mircescu, Pavel Ulici, Marius Manole, Gavril Patru, Crina Semciuc, Istvan Teglas, Lari Giorgescu, Rares Andrici si Idris Clate).
Dar la un asemenea nivel, desigur, profesionalismul isi spune cuvantul si rolurile sunt duse cu bine pana la capat, orice ar fi. As vrea totusi sa-i remarc pe cei trei care, din perspectiva mea, au stralucit.
In rolul principal, Regele Lear, il urmarim pe Mihai Constantin. O alegere surprinzatoare, atipica, cel putin raportat la asteptarile mele pentru acest personaj. Dar una foarte reusita. Nu l-as fi vazut in acest rol si nici nu l-am vazut de fapt, pentru ca, dupa primele scene, din fata mea a disparut actorul si a ramas doar… Regele.
Pentru ca Mihai Constantin a reusit ceea ce numai marii actori pot face: sa-si anihileze propria identitate (obligandu-te sa renunti la alte roluri sau imagini cu care il asociezi tu, ca spectator) si sa devina una cu personajul sau.

Tot o alegere reusita a fost si Marius Manole pentru rolul bufonului: sarmant si genial cum il stim, plin de energie, vibrand intens in fiecare moment. Asa cum ii sta bine unui bufon, si-a secondat, completat si potentat regele. Tot el a fost insa si liantul dintre personajele de pe scena, si cel dintre scena si spectatori.

Nu in ultimul rand, l-am remarcat pe Istvan Teglas, pe care l-am vazut pentru prima data jucand, foarte expresiv si credibil in dublul sau rol: Edgar, fiul lui Gloucester/ Tom. Sper sa-l mai vad cat de curand.
Va invit si pe voi sa incheiati (sau sa incepeti) anul teatral cu Regele Lear al lui David Doiashvili, aceasta punere in scena actuala si spectaculoasa a unei piese clasice, universale. Spectacolul va asteapta in Sala Mare a Teatrului National, pe 29 decembrie si 8 ianuarie, de la ora 19:00. Biletele pot fi gasite aici.