Emil Cioran se află peste tot și formează o mare parte din ceea ce definim astăzi ca filozofie a civilizației vestice. El este un continuator al unei linii de filozofi a căror principală temă de studiu este pesimismul și decadența. Și tocmai datorită acestor teme și a momentului istoric pe care îl trăim, Cioran este atât de actual. În momentele de criză ale civilizației vestice, la sfârșitul unui ciclu istoric care poate arunca din nou omenirea în abisul neputinței și irelevantei culturale, vedem în filozofia vestică semnele care reflectă imaginea timpului pe care îl trăim. În aceste momente Despre Franța devine o carte mai actuală ca niciodată.
Cartea eseu a lui Cioran devine o explorare amplă, dar și intimă a relației sale cu Franța. Este reflecția unei mari civilizații europene în sufletul unui „sălbatic” cultural precum Cioran, la începuturile sale franceze. Filozoful român vorbește din intimitatea experiențelor proprii, dar le așează într-un context mult mai amplu. Prin trăirile și viața lui Cioran acolo, Franța devine vie și își poartă măreția prin secole, mergând însă cu pași mărunți către inevitabilul ei sfârșit. Cartea devine o lecție de istorie și politică, o analiză culturală detaliată, dar și povestea unei vieți trăite de un străin al locurilor și a timpurilor în inima civilizației vest europene.
Cioran este în aceeași măsură Valahia și Franța. Ambele au pătruns în esența sa și au definit felul lui de a fi și de gândi. Filozofia vestică nu este aceeași fără Cioran, iar Cioran nu este același fără România sau fără Franța. Venit pe malurile Senei în vremurile de mare încercare a unei țări care a stat la baza creșterii și descreșterii europene, filozoful român vede o Franța secătuită de orice formă de gândire originală și incapabilă de a mai insufla viața unei idei. Filozoful român vede finalul a ceea ce el considera a fi cea mai importantă civilizație a ultimelor secole de existență a umanității.
Cioran locuiește în Paris și vede capitularea francezilor în fața armatelor Reich-ului lui Hitler. El vede acest moment istoric ca pe unul inevitabil și consideră că Franța a ajuns într-un punct al existenței sale în care căderea și înfrângerea sunt inevitabile. Cioran crede că dacă naziștii nu ar fi înfrânt Franța, altcineva ar fi făcut-o pentru că, după cum cartea de față spune de mai multe ori, Franța se prăbușește sub presiunea propriei greutăți nu sub cea a celor din jurul său.
Despre Franța este o scriere densă și complexă care acoperă foarte mult din fenomenul ascensiunii și decăderii unei civilizații. Cioran trece prin toată istoria Franței, punând accentul pe epoca modernă și cea contemporană lui. Construcția viziunii sale este una de sus în jos. Pornește de la nivelul superior al unei națiuni ca un întreg, un concept care, în viziunea filozofului, a dat forță lumii franceze. Apoi, viziunea coboară la nivelul catedralelor, unde Franța își arată viziunea sa asupra existenței în lume, și se oprește la nivelul cetățeanului francez, care prin a sa individualizare și rupere de corpul comun al unei națiuni, produce declinul întregului mecansim istoric. În viziunea cioraniană individualismul este combustibilul dezintegrării naționale.
Puterea de analiză pe care Cioran o are în acest volum vine tocmai din statutul său de străin față de cultura pe care o analizează. Acest statut îi dă luciditatea și forța de a realiza o analiză ferită de emoții inutile. Cioran descrie excelent drumul prin istorie al unei națiuni atât de diferite de cea din care provine el. Despre Franța capătă valoare mai ales în contextul unei noi crize de civilizație pe care mileniul III o pune în fața noastră și ne face să înțelegem mai bine fenomenul naționalismului și felul în care noi, ca indivizi, ne raportăm la el.
