”Ce vreau să vă povestesc astăzi este cum a început totul. Iubeam o femeie, bineînțeles. Așa începe totul. Sunt de părere că însuși Dumnezeu nu are cum să existe în afara unei perechi. E o șarlatanie ipoteza clasică – din Biblie. Lumea e făcută cu siguranță pentru a impresiona o femeie, care, la fel de sigur, nu a fost foarte impresionată.”
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]L[/mkdf_dropcaps]-am descoperit pe Andrei Crăciun citind Baricadele; de atunci, am început să îl urmăresc în mediul online și mi-am dat seama că face parte din categoria scriitorilor pe care îi admir cel mai mult; acest lucru nu se datorează numai cărților publicate, ci și articolelor (este jurnalist la bază) și, în egală măsură, perspectivei lui asupra vieții și a felului în care reușește să exprime diverse ipostaze ale naturii umane și ale condiției lumii actuale.
Apoi am citit Aleea Zorilor, una dintre cele mai recent lansate cărți ale lui (și a cărei recenzie am scris-o aici, și m-am convins că vreau să citesc tot ce a scris și va mai scrie Andrei Crăciun în viața aceasta. Drept urmare, am cumpărat și cea de-a doua cea mai recentă carte publicată, Îndurabile. După cum mă așteptam, m-a lăsat constant fără cuvinte și nu a făcut decât să îmi întărească tot mai mult convingerile.
Îndurabile este exact despre situațiile de viață nici plăcute, nici doborâtoare, ci, pur și simplu, îndurabile. Este o colecție de nuvele foarte reușite, originale și, de fiecare dată, extrem de bine scrise.
Pe cât de simple sunt ipostazele în care regăsim personajele, pe atât de tare ne pot atinge sufletește, pentru că talentul scriitorului face cuvintele să transmită mai mult decât se vede pe hârtie și să trezească în cititori emoție, strângeri de inimă, dar și zâmbete.
Firește că nu am putut să o las ușor și am citit-o pe nerăsuflate; fiecare povestire mă făcea să îmi doresc să o descopăr pe următoarea, iar ultima pagină m-a întristat, pentru că nu voiam să se termine… pentru că aș fi putut continua să citesc încă 52 și tot nu mi-ar fi ajuns.
Fiecare povestire aduce un personaj nou, căruia îi cunoaștem doar numele și de care nu apucăm să ne atașăm prea tare (cel puțin așa s-ar spune la prima vedere). Tot ce aflăm este povestea lui dintr-un anumit moment, nu trecutul, nu sentimentele sau perspectiva lui asupra vieții. Totuși, acel moment unic pare să fie suficient, pentru că reprezintă însăși esența prezentului respectiv și simțim că știm totul despre personaj și că îl putem înțelege cu adevărat.
Prin simplitatea scriiturii, prin lipsa de cuvinte nefolositoare și detalii irelevante, scriitorul ne permite să ducem noi, ca cititori, fiecare poveste și fiecare personaj mai departe – fie pentru a-l privi de la distanță, fie pentru a-l transpune în noi sau de a ne regăsi, măcar într-o frântură de poveste, pe noi înșine. Tocmai în asta constă frumusețea lecturii – nu aflăm povestea în întregime, ci doar exact atât cât este nevoie să știm.
Astfel, fie că citim povestea unui corporatist care nu mai reușește să iasă din zona de confort, plafonându-se în comoditatea unei vieți mediocre, cu sentimente anihilate și, uneori, incapabil să demonstreze un dram de umanitate, fie că aflăm povestea unei prostituate care își practică meseria pentru a-și putea crește fiica în condiții decente sau citim o nuvelă despre trecerea neîndurabilă a timpului, toate acestea devin fermecătoare prin autenticitatea de care dau dovadă, prin realismul lor; ne putem da seama cu toții că personajele acestea sunt personaje doar în cartea lui Andrei Crăciun, pentru că, în realitate, sunt oameni în carne și oase, confruntându-se cu provocările lansate de viață, care își trăiesc zilele cum pot, încercând să găsească din când în când o fărâmă de bucurie în tumultul din sufletele lor.
Iată încă un motiv pentru care cartea mi-a plăcut atât de mult – pentru că aș putea spune că este lipsită de ficțiune (nu știu care este sursa de inspirație a scriitorului, dar pot să bănuiesc că este exact realitatea înconjurătoare), este mai degrabă un soi de lucrare de cercetare într-o manieră artistică, un veritabil observator al vieții omului modern; este ca și când ai bate din ușă în ușă și ai așterne pe hârtie ce vezi înăuntru, în casele oamenilor, cum își duc zilele și ce îți spun ei.
Cu alte cuvinte, scriitorul Andrei Crăciun m-a cucerit iremediabil și aș reciti oricând cu același entuziasm cărțile lui, iar cele pe care nu le-am citit încă și-au făcut loc deja în topul listei de lecturi viitoare.
”Marius își dădu seama că primăvara este anotimpul său preferat. De ce?, vă veți întreba pe bună dreptate. Răspunsul este mai simplu decât l-ați bănui: pentru că primăvara era anotimpul în care oamenii mai făceau, cât de cât, curățenie în viețile și garderobele lor. Scăpau de boarfe, zdrențe, de ștoarfe și odârlituri.”
