Clarissa Pinkola Estes este o personalitate feminină autentică și complexă, are afinități artistice, fiind o scriitoare de succes, însă la bază este psihanalist. Dr. Clarissa Pinkola Estes reușește astfel să împletească în scrierile ei povești frumoase, în care ne putem regăsi cu toții, cu interpretări psihologice profunde și revelatoare. Nu e nevoie să fii cunoscător al domeniului pentru a înțelege explicațiile de natură științifică, pentru că acestea sunt transpuse în cuvinte magice, prin metafore, simboluri și semnificații dintre cele mai diverse.
Devenită bestseller internațional, lucrarea ,,Femei care aleargă cu lupii. Povești și mituri ale arhetipului femeii sălbatice” este una de mare profunzime, care nu poate fi citită decât lent, cu pauze de meditație, cu întreaga minte și întregul suflet dedicate înțelegerii ,,basmelor psihologice” prezentate aici.
Am spus ,,basme psihologice”, pentru că în acest fel le-am interpretat și, deși autoarea nu le numește neapărat astfel, ele exact asta sunt: niște basme, așa cum au fost transmise din generație în generație, peste tot in lume, unele mai cunoscute, altele mai puțin, dar care sunt interpretate din punct de vedere psihologic, primind conotații spirituale; regăsim aici o perspectivă mai rar întâlnită asupra poveștilor – de regulă, basmele sunt considerate niște ample metafore, dar în această lucrare, Clarissa Pinkola Estes arată că ele sunt mai mult de atât.
Dincolo de perspectiva metaforică (literară) basmele sunt și niște puternice lecții de viață, ale căror mesaje subliminale nu sunt atât de ușor de însușit cum ar părea la o primă vedere. Iar psihanalista Pinkola Estes exact asta face în cartea ei: descifrează aceste mesaje ascunse din basme
Abordarea este dublă. Pe de o parte vorbește despre puterea cuvântului, a poveștii prin care omul reușește să supraviețuiască, prin care omul dovedește că este viu, ba, mai mult, prin care devine nemuritor. Pe de cealaltă parte, ajungând acum și la titlul cărții, subiectul central al lucrării este femeia. Prin intermediul poveștilor grăitoare pe care le aduce în prim-plan, autoarea analizează diferitele ipostaze ale femeii, pătrunde în adâncurile sufletești ale acesteia, de ajutor fiindu-i vasta experiență din cabinet și din propria-i viață.
Punctul de referință în analiza spiritului feminin este ,,femeia lup”, arhetipul femeii sălbatice, adică originile revelatoare ale femeii. Asocierea femeii sălbatice cu lupul vine din caracteristicile esențiale, care stau la baza personalității feminine autentice: ,,o femeie sănătoasă e ca o lupoaică: puternică, viguroasă, plină de viață și de energie, conștientă de teritoriul său, inventivă, loială, dinamică. Desprinsă de natura ei sălbatică, personalitatea femeii devine sărăcăcioasă, ștearsă, fantomatică, spectrală.”
Iată deci tiparul, esența sufletului feminim. Femeia sălbatică ascunsă în toate femeile din lume, dintotdeauna. ,,Unde se află? Unde o putem simți? Unde o putem găsi? Cutreieră pustiurile, pădurile, oceanele, orașele, mahalalele și castelele. O aflăm printre regine sau campesinas, în sala de uzine, în închisori, în munții singurătății, în ghetouri, în universităși și pe străzi.”
Femeia sălbatică își face simțită prezența în orice femeie care este sinceră cu sine, care a învățat să își asculte și să își înțeleagă străfundurile sufletului, care se întoarce, din când în când, la origini, pentru a-și putea continua lupta și pentru a putea oferi lumii toată frumusețea interioară și toată magia ei.
Prin înțelegerea originii sălbatice, femeia se poate regăsi pe sine și poate trece cu mai multă ușurință peste dramele vieții de zi cu zi. Natura sălbatică înseamnă o altă dimensiune, aceea pe care doar femeia o poate recunoaște în ea însăși și pe care doar ea o poate hrăni. ,,Natura sălbatică nu-i cere femeii să aibă o anumită culoare, o anume educație, un anume stil de viață ori să aparțină unei anume clase sociale. De fapt, ea nu poate înflori într-o atmosferă de forțată corectitudine politică, nici nu poate fi obligată să se conformeze unor vechi paradigme depășite, dar crește frumos în aerul proaspăt al unei noi perspective. Crește prin însăși natura sa.”
Atât de frumos descrie Clarissa Pinkola Estes natura feminină, încât este foarte greu, ca cititoare, să nu vrei să descoperi propria-ți ,,sălbăticie”; prin cuvintele ei, autoarea încurajează introspecția, dorința de a medita la propria natură și de a-ți redescoperi sinele.
Introducerea în lumea basmului are loc prin prima poveste din carte, ,,Barbă albastră”, foarte cunoscută în multe colțuri ale lumii, dar ale cărei semnificații nu sunt întotdeauna interpretate la fel. Ca în toate celelalte povestiri prezentate aici, personajul principal este o femeie. De fapt, nu este orice femeie, ci reprezintă o parte a psihicului feminin și, la un nivel mai puțin abstract, o situație de viață prin care orice femeie trece la un moment dat. Ca orice metaforă, povestea ,,Barbă albastră” permite analogii multiple; în esență, este vorba despre femeia oprimată (din orice punct de vedere), despre un prădător care atacă spiritul feminin, slăbindu-l, furându-i puterea, energia și strălucirea. Prădătorul poate fi oricine sau orice și nu este întotdeauna vizibil de la bun început. De multe ori, prădătorul face ca femeia să își piardă abilitățile instinctuale, acestea fiindu-i anihilate, motiv pentru care ea nu realizează ce i se întâmplă.
Psihanalista Estes vorbește tocmai despre aceste situații în care femeia nu este conștientă de pericol, dar totuși, o forță intrinsecă o avertizează că ceva nu este în regulă. Astfel, înțelegem de ce ,,natura sălbatică a femeilor trebuie păstrată și, în unele cazuri, protejată chiar cu mare grijă, ca nu cumva să le fie furată brusc și sugrumată. Trebuie să hrănim această natură instinctuală, să o apărăm, să o stimulăm, întrucât, chiar și în spațiul cultural, familial sau psihic cel mai restrictiv, femeia care a știut să rămână în relație cu natura sa instincutală profundă este în măsură să reacționeze. Femeia captivă și/sau amăgită să rămână naivă și supusă este profund afectată, dar îi mai rămâne totuși destulă energie ca să își învingă temnicerul și să evadeze, iar mai apoi să-i extragă esența și să o întrebuințeze spre a se reconstrui.”
Toate celelalte basme și interpretările lor sunt prezentate în aceeași notă; sunt analizate diverse aspecte ale psihicului și spiritului feminin: intuiția, creativitatea sau libertatea sufletului, iubirea, relația cu celălalt, redescoperirea sinelui, semnificația trupului, furia și iertarea, sexualitatea, întoarcerea acasă sau întoarcerea la profunzimea naturii sălbatice. Toate acestea sunt cuprinse în povestioare mai mult sau mai puțin cunoscute în cultura europeană: ,,Păpușa din buzunar”, ,,Imn bărbatului sălbatic”, ,,Femeia-schelet”, ,,Rățușca cea urâtă”, ,,Pantofiorii roșii”, ,,Ursul cu luna în piept”, ,,Femeia cu părul de aur” ș.a.
Fiecare basm reprezintă un capitol de sine stătător și corespunde uneia dintre temele enumerate mai sus. Basmul este redat în întregime, în versiuni mai noi sau mai vechi, iar ulterior, în cadrul subcapitolelor, tema-umbrelă este ramificată în alte subiecte, analizate pe îndelete.
Lucrarea se încheie simbolic cu tema reîntoarcerii acasă care reprezintă, de fapt, redescoperirea propriului spirit și înțelegerea profundă a acestuia. După toate ,,crizele” spirituale sau psihice evocate anterior, ale căror rezolvări posibile ni le arată tot Dr. Clarissa Pinkola Estes, în manieră proprie, se presupune că spiritul este pregătit să se reîntoarcă la origini.
După ce femeia s-a confruntat cu durerea, frustrarea, furia, paralizia sufletului, este timpul ca aceasta să își umple din nou inima cu frumusețea naturii sale, cu ceea ce este esențial pentru ca sufletul ei să fie complet.
,,Căile de întoarcere acasă sunt numeroase. Majoritatea sunt prozaice, dar sunt și unele sublime. Iată câteva activități cât se poate de obișnuite, despre care clientele mele spun că le înlesnesc întoarcerea […]; să recitească un fragment dintr-o carte sau poezie care le-a impresionat, să petreacă chiar și câteva minute pe malul unui râu, al unui pârâiaș, al unui golf, să stea cu omul iubit fără să aibă copiii prin preajmă, să privească răsăritul soarelui, să stea într-un bar, lângă fereastră și să scrie, să planteze flori […].”
,,Femei care aleargă cu lupii” este o carte atipică. Nu este o carte motivațională, în care cineva trasează direcții exacte pentru atingerea unui scop precis, nu este o carte fondată pe platitudini, nu este o lucrare a clișeelor și nici una a abordărilor superficiale. Este o carte complexă și, citind-o, este foarte ușor de imaginat efortul colosal pe care trebuie să-l fi depus autoarea la redactarea acesteia. Lucrarea de căpătâi a Clarissei Pinkola Estes trebuie citită în liniște, cu mintea deschisă; trebuie citită pe îndelete și cu pauze, trebuie citită exact așa cum simte fiecare.
Femei care aleargă cu lupii este cartea reîntoarcerii acasă, la noi înșine, iar ,,Întoarcerea acasă nu este neapărat o lungă și istovitoare călătorie, dar nici nu trebuie să credem că ar fi ceva foarte simplu, întrucât, ușoară sau nu, această reîntoarcere trebuie să învingă o mare rezistență.”
________
Lectura a fost oferită de Editura Niculescu. Cartea poate fi comandată aici.
