Comunicat de presă: Program spectacole Teatrul Evreiesc de Stat 1-14 aprilie
Sâmbătă, 1 aprilie, ora 19.00 – YENTL
Regia: Erwin Șimșensohn; Distribuția: Alexandra Fasolă, Raluca Aprodu, Darius Daradici, Luana Stoica, Nicolae Călugarița, Nicolae Botezatu, Rudi Rosenfeld, Geni Brenda, Mirela Nicolau, Marius Călugărița, Viorel Manole, Mihai Ciucă, Cornel Ciupercescu, Cristina Cîrcei, Mircea Dragoman, Natalie Ester, Veaceslav Grosu, Roxana Guttman, Anka Levana, Mihai Prejban, Cristina Pleşa, Dara Iovițu
În căutarea tainelor cunoașterii şi înțelepciunii, precum și a propriei identități spirituale și sexuale, Yentl traversează un hățiș de prejudecăți și obstacole de tot felul, sociale și morale. O poveste despre misterul aparențelor, despre decepțiile inimii și despre divina androginie a sufletului.
Duminică, 2 aprilie, ora 19.00 – NUNTĂ CU DIVORȚ
Regia: Dan Tudor; Distribuția: Viorica Bantaș, Mihai Ciucă, Geni Brenda, Veaceslav Grosu, Mircea Dragoman, Mihai Prejban, Neculai Predica, Arabela Neazi, Nicolae Călugărița, Mirela Nicolau
O fantezie comică ce ilustrează modul cum se aranjau căsătoriile în familiile evreiești tradiționale, precum și binecunoscutele relații dintre soacră și ginere. O tânără pereche, căsătorită recent, este hărțuită permanent de soacră, care încearcă să scape de ginere folosindu-se de influența pe care o are asupra fiicei sale. Rămâne de văzut cine învinge în cele din urmă: perseverența și intrigile soacrei, sau dragostea dintre cei doi tineri? Comedie muzicală care prezintă cu umor și fantezie o lume de basm, un tărâm fermecat și fermecător…
Miercuri, 5 aprilie, ora 19.00 – VARȘOVIA: GHID TURISTIC
Regia: Eugen Gyemant; Distribuția: Maia Morgenstern, Claudiu Istodor, Natalie Ester, Rudi Rosenfeld, Viorica Bantaș
”O mamă şi fiul ei călătoresc spre Varşovia, pentru a încerca să obţină o clădire care a aparţinut familiei lor înainte de cel de-al doilea război mondial. Călătoria lor dezvăluie conflictul între generaţii, relaţiile lor cu tatăl care a murit cu ani în urmă şi ”lecţia” Holocaustului, atât pentru generaţia care l-a trăit, dar şi pentru generaţia mai tânără, care a simţit această experienţă îngrozitoare în copilărie. Varşovia din piesă este doar o fabulă. Ar fi putut fi, la fel de bine, Bucureşti sau Budapesta. Varşovia este trecutul pe care părinţii noştri îl poartă cu ei. Un trecut dificil, pe care ei nu vor fi în stare să îl uite, şi totuşi un loc de care, surprinzător, le este dor.” (Hillel Mitelpunkt)
Joi, 6 aprilie, ora 19.00 – AMANTUL
Regia: Vlad Stănescu; Distribuția: Maia Morgenstern, Mircea Rusu
”La ce oră vine amantul tău?” e întrebarea-capcană în jurul căreia se dezvoltă acţiunea spectacolului ”Amantul”. Comedie ironică, dar şi dramă obraznică, de un erotism seducător, a cuplului adulterin care flirtează periculos. Într-un duel intens, pervers, sado-masochist, Sarah şi Richard derutează, scandalizează, spulberă prin fantezia jocurilor erotice convenţiile sociale, teatrale, asumându-şi subtil toate ambiguităţile create de violenţa dorinţei şi de paradoxala excitaţie produsă de trădare. Oare e posibil să-ţi îndeplineşti toate fanteziile fără să înnebuneşti?!
Vineri, 7 aprilie, ora 19.00 – AZILUL AMANŢILOR
Regia: Dan Tudor; Distribuția: Mihai Ciucă, Viorica Bantaș, Cornel Ciupercescu, Geni Brenda, Nicolae Botezatu, Roxana Guttman, Cristina Cîrcei
Spectacolul ne spune povestea lui Harriet, care joacă pe degete doi bărbați, până când entorsa suferită de unul dintre ei riscă să-i dea peste cap delicata echilibristică. O mulțime de complicații care te scot din minți: ”Sunt iubita a doi bărbaţi”, spune Harriet. ”A fost un an tare greu pentru femeile întreținute“. O comedie turbulentă despre o femeie cu doi amanţi căsătoriţi şi despre aiuritoarele tribulații ale unui triunghi amoros ilicit, cu tendințe pentagonale. Atenție: în caz de râs, adresați-vă medicului sau farmacistului!
Duminică, 9 aprilie, ora 19.00 – TANGOU FINAL
Regia: Moshe Yassur; Distribuția: Maia Morgenstern, Tudor Istodor
Spectacolul prezintă povestea unei mari actrițe ce se confruntă, într-un moment de adevăr, cu umbrele și luminile propriei existenţe. Actriţa interpretează o fostă stea de cinema care ura ziariştii pentru că i-au distrus viaţa şi cariera, dar acceptă să dea un ultim interviu. Povestea este simplă, dar cu o mare încărcătură emoţională. Ea, fosta stea de cinema, este silită de false împrejurări să-şi dezvăluie trecutul tenebros unui ziarist care a idolatrizat-o, măcinat el însuşi de propriile complexe. Un interviu nonconformist, care nu va ajunge niciodată în paginile ziarului. Pentru că răzbunarea fostei dive va fi cruntă.
Marți, 11 aprilie și miercuri, 12 aprilie, ora 19.00 – PĂPUȘARUL
Regia: Alexander Hausvater; Distribuția: Constantin Florescu, Rudi Rosenfeld, Nicolae Călugăriţa, Alexandra Fasolă, Natalie Ester, Anka Levana, Marius Călugăriţa, Iolanda Covaci, Darius Daradici, Viorel Manole
Povestea vieţii unui celebru păpuşar supravieţuitor al unui lagăr de concentrare, care refuză să creadă că războiul şi coşmarul s-au încheiat şi care recreează în ascunzătoarea lui, cu ajutorul păpuşilor, lumea în care a trăit şi care i-a rămas vie în memorie. ”Spectacolul celebrează creativitatea umană, devenită unica modalitate necesară în lupta pentru supravieţuire. Refugiat într-un apartament din Berlinul postbelic, în compania marionetelor sale, Finkelbaum, fostul păpuşar din Lodz, intenţionează să dea un magistral spectacol de adio. Prin magie, membrii trupei sale, de mult decedaţi, reapar la repetiţiile cândva faimosului său teatru de păpuşi. Astfel, revine la viaţă un întreg univers în care regăseşti toate acele sentimente şi calităţi umane pe care niciun lagăr de concentrare n-a reuşit vreodată să le extermine: dragostea, curajul, onoarea, şi mai ales bucuria creaţiei… Am căutat să combin muzica şi coregrafia, teatrul de marionete. Textul este interpretat în română, rusă, poloneză, engleză, idiş şi germană.” (Alexander Hausvater)
Vineri, 14 aprilie, ora 19.00 – ŞOFER, PICTOR
Regia: Alexandru Dabija; Distribuția: Maia Morgenstern, Lucian Iftime
Mira este pictor. După patruzeci de ani de cariera artistică în America de Sud, revine în Israel, în casa copilăriei sale. Acasă, Mira descoperă că fratele i-a murit, iar în locul lui trăieşte prietenul acestuia, Aaron – şofer de camion, care şi-a pierdut memoria din cauza unui accident. „Şofer, pictor” rămâne până în ziua de azi una dintre piesele cele mai dragi inimii mele. A fost scrisă când tatăl meu, pictor, era pe moarte şi constituie un omagiu adus lui şi diverselor laturi expresive ale personalităţii sale. (Hillel Mitelpunkt)