[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]D[/mkdf_dropcaps]upa Prizonierii timpului n-aveam prea mari asteptari de la acest roman. Poate tocmai din acest motiv m-a surprins placut. Mi s-a parut mult mai bun decat primul.
Pentru ca Prada este o combinatie fericita intre stiinta, SF (prepoderent science), suspans, thriller, situatii limita si niste personaje excelent portretizate.
Desigur, povestea este o fictiune, insa atat de bine scrisa, incat citind-o, deseori iti pui intrebarea daca nu cumva ar putea deveni realitate – intr-un timp si loc unde stiinta depaseste limitele controlului uman. Nu-i deloc imposibil, iar “accidente” de acest fel a mai cunoscut epoca moderna. Si se pot repeat oricand, poate chiar acum cineva dospeste un imposibil periculos.
Nanotehnologia este grozava si poate face minuni, mai ales in domeniul medical. S-a demonstrate asta la nivel de laborator, insa producerea la scara industriala ridica mari probleme. Se pare ca problemele pot fi rezolvate de informaticienii vizionari. Cei care inca mai spera ca inteligenta artificiala nu e doar rezultatul unui cod de programare, dar ea poate invata si memora ca o entitate de sine statatoare. Iata un deziderat care, odata atins, poate deveni un pericol planetar.
Michael Crichton ne prezinta o combinatie naucitoare intre cele doua realizari de varf ale stiintei si merge mai departe cu imaginatia, aratandu-ne rezultatul. Terifiant!
„Tehnologiile sunt o forma a cunoasterii si, ca intreaga cunoastere, tehnologiile cresc, evolueaza, se maturizeaza.”
Despre asta e vorba in Prada. Iar dupa maturizarea tehnologiei, intr-un fel neprogramat si neasteptat, ea nu mai poate fi controlata. Nanoparticulele din Prada nu doar ca se maturizeaza, dar ele se adapteaza mediului si invata singure cum sa se hraneasca, sa se inmulteasca si sa domine.
Si mai este vorba despre aroganta Omului care crede ca stie tot si stapaneste tot, fara echivoc.
Noi credem ca stim ce facem. Intotdeauna am fost convinsi de asta. Se pare ca nu resim sa ne dam seama ca am gresit in trecut si deci am putea gresi si in viitor.
Prada – un roman foarte bun! Bine scris, cu suspans bine dozat, cu informatii interesante, chiar daca inspaimantatoate – ca un semnal de alarma, poate. Acest roman nu este doar un SF captivant si atat. Avem in el personaje interesante, caractere complexe si situatii extreme in care “umanul” este corupt de tehnologie.
