[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]M[/mkdf_dropcaps]ulte persoane din categoria de vârsta medie, adica cei care au petrecut o scurta perioada de formare educationala înainte de 1989 se declara spirituali, dar nereligiosi.
Ce anume înseamna acest lucru pentru noi, ca grup, nu stiu, pentru ca nu îmi amintesc sa fi citit pâna acum vreun studiu pe acest subiect.
Însa va pot spune ce anume înseamna pentru mine:credinta ca exista o entitate mai presus decât noi oamenii, regasita sub diverse nume în lume – Dumnezeu, Allah, Super-Extraterestru, fiecare o denumeste în functie de educatie si de experienta de viata.
Mai departe: mersul la biserica (nu la Biserica) doar când doresc sa aprind o lumânare (pentru mine este simbolul luminii traditionale) si descoperirea întâmplatoare a unor oameni cu vocatie de preoti.Acestea sunt ultimele manifestari scurte si cuprinzatoare a credintei mele cunoscuta drept spirituala, dar nereligioasa.
Probabil este un trend al zilelor noastre; vom vedea ce alt mod de raportare la divinitate va mai fi inventat/ reinventat pe viitor.
Mergând înapoi în timp, adica pe la 1875, atunci când Rainer Maria Rilke îsi facea aparitia în aceasta lume la Praga, vom afla ca mintea si sufletul majoritatii oamenilor erau încarcate de pozitivism, de ateism.
Autorul a fost profund marcat de puternica industrializare, de modernismul de la sfârsitul secolului al XIX-lea, iar sufletul sau sensibil s-a refugiat în poezie si mai apoi în proza cu caracter religios.
În prefata cartii scrisa de Rilke, Povestiri despre Bunul Dumnezeu, Nichifor Crainic l-a numit pe autor “poet religios”, dar si “nobil vagabond”.
Prin peregrinarile sale de-a lungul Europei, poetul trece printr-un proces de transformare spirituala, regasita în versurile poeziilor si în rândurile prozei sale.
A trecut prin Italia, Austria, Germania, Franta, Spania, Elvetia, dar si prin Scandinavia si Rusia; se pare ca dintre toate tarile enumerate mai sus, Rusia si Italia au fost locurile în care si-a gasit inspiratia pentru culegerea de proza scurta pe care doresc sa v-o propun spre lectura .
Religiozitatea primitiva din Rusia, dar si elementele de arta ce scot la iveala amprenta divina din capodoperele italiene sunt factori care l-au inspirat pe Rilke în crearea Povestirilor.
De la Povestea cu mâinile lui Dumnezeu, la O poveste spusa întunericului, povestirile sunt menite sa ne prezinte o alta perspectiva asupra divinitatii.
Descoperim un Dumnezeu personificat, prezent în viata de zi cu zi a oamenilor.
Nu voi încerca sa promovez o povestire sau alta; va trebui sa citim si chiar sa recitim unele dintre acestea pentru a percepe singuri spiritualitatea ce emana dintre rânduri si sa ne alcatuim un top al compozitiilor preferate.
Povestirile sunt redate de la persoana întâi singular, catre ascultatori curiosi:buna vecina, dupa cum ne este prezentata de catre narator, vecinul învatator, dar si vecinul Ewald, o persoana cu handicap fizic, mare amator de noi povestiri si cel care îi va ramâne fidel ascultator de-a lungul mai multor povestiri.
