Sunt femeie si scriu. Sunt o muiere simpla, dar stiu citi. Am venit pe lume iobaga, dar acum sunt libera. In decursul vietii am vazut minunatii. In decursul vietii, am facut minunatii. Un timp, lumea a fost un miracol. Apoi a facut cale intoarsa in bezna.[1]
Povestea regelui straveziu este o poveste despre povesti si despre puterea de netagaduit a scrisului. Rosa Montero ii da voce Leolei, o adolescenta care se imbarca intr-o calatorie ce o va transforma pentru totdeauna.
Eu scriu. Astea-mi sunt triumful, laurii, harul cu care ma falesc cel mai mult; desi marea tacere imi inghite vorbele, ele-s azi singura-mi arma. In calimara, cerneala, ingrozita si ea din pricina loviturilor, da in clocot.[2] Din cavalerul ratacitor care lupta cu arme scumpe, ramane doar femeia care incearca sa-si duca ultima batalie cu pana, sa-si creeze din hartie si cuvinte un turn imbatabil.
Legenda regelui care devine straveziu din cauza minciunilor la umbra carora isi conduce regatul este cadrul in care se construieste povestea Leolei care isi da la schimb inocenta pentru a putea supravietui. Instrainata de pamanturile pe care a crescut, Leola porneste in cautarea lui Jacques, logodnicul ce i-a fost luat din brate de soldati. Dar straniul incepe de-abia din momentul in care, fortata de imprejurari, Leola devine Leolo, iar armura furata de la un cavaler cazut pe campul de lupta ii devine propria piele. Manata doar de dorinta de a-si recapata iubitul, Leolo capata toate puterile, indatoririle si obiceiurile unui adevarat cavaler. Invata de la un maestru sa manuiasca spada, sa lupte in turnir, rataceste din loc in loc si devine obiectul dorintei Doamnei Albe.
Ca orice erou-cavaler are si un scutier, tot femeie in povestea noastra: Nyneve. Personaj misterios, o vrajitoare care se rafuieste cu Merlin, ea ii sta alaturi lui Leo, il sfatuieste, ii oblojeste ranile si il indruma.
Dar pe masura ce timpul trece, telul cavalerului se disipa, cautarea lui Jacques ramanand doar o urma a impulsului initial: Ca sa spun drept, nici nu stiu unde mergem. […] Ma tem sa nu-mi confirme ceea ce ma cred: ca nu mergem, in realitate, niciunde, ca suntem cavaleri ratacitori, ca ingrosam valul pestrit al vagabonzilor […].[3]
Chiar dupa ce-si gaseste logodnicul din adolescenta, el nu e altceva decat un strain, iar cavalerul Leola e nevoita sa se infrateasca iar cu drumurile, deoarece Jacques nu ii mai poate oferi caminul la care tanjise atatia ani.
Sunt razboinic naimit. Fac parte din grupul celor mai dispretuiti si mai degradati razboinici ai Crestinatatii. Cei pe care ii urasc toti. […] sunt deasupra normelor, deasupra limitelor acceptate. […] Cu emotiile inghetate, nu ma doare amintirea victimelor, a sangelui varsat de sarmanii tarani pe care i-am strapuns cu sabia.[4] Viata pe care si-o asuma o inaspreste, o face de otel asemeni armurii pe care o poarta. Cu toate acestea, sub bandajele care-i ascund sexul, exista Leola, o femeie care invata sa iubeasca arzator si pamanteste, impletindu-si dragostea cu durerile pe care le traieste la fel de intens.
Leola isi reintra in drepturi odata cu renuntarea la viata aventuroasa care ii rapeste nestiinta (si doua degete de la mana stanga) si o inzestreaza cu cel mai de pret dar, pe care daca ar fi ramas sa lucreze pamantul, nu l-ar fi avut niciodata: cunoasterea.
Povestea regelui straveziu este un elogiu adus darului de a spune povesti, Leola devenind ea insasi un bard care-si canta cu pana viata. Fericire e ultimul cuvant pe care il adauga in cartea la care lucreaza inainte de a pleca pe insula Avalonului.
_________
Cartea poate fi gasita aici, la reducere.
_________
[1] MONTERO, Rosa, Povestea regelui straveziu (2006), Ed. Rao, Bucuresti, p. 9;
[2] Ibid.;
[3] Ibid., p. 76;
[4] Ibid., p. 185-186
