DESPRE PISICI, NUMAI DE BINE!
[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]P[/mkdf_dropcaps]isicile sunt o adevarata sursa de inspiratie. Acum, desigur, fiecare face ce vrea cu ea, cu inspiratia. Unii umplu FB-ul cu poze de pisici, altii scriu poezii…
Pentru ca suntem o platforma culturala, voi vorbi despre pisicile vazute de un poet. T.S. Eliot pe numele sau.
Nu stiu cate pisici a avut, nu stiu cat le-a observat, cert este ca datorita cartii lui, si desigur iubirii pentru blanoase, avem celebrul volumul „Old Possum’s Book of Practical Cats”, devenit pe Broadway si mai celebrul muzical “Cats”, care a trait stagiune dupa stagiune pana la adanci batraneti si, daca nu a murit, mai traieste si astazi….
Dar nu despre pisicile lui T.S. Eliot vreau sa va povestesc, nici despre Cats, nici despre Broadway, ci despre minunata traducere a lui Florin Bican, aparuta la Editura Humanitas, intr-o prezentare grafica tare faina, ca sa nu zic “cool”. Nu zic.
Inca de la titlu ne dam seama ca T. S. Eliot a fost interpretat intr-o romana neaos bicanesca, “rasadita in sol autohton” cum ni se spune de catre traducator. Poftim, titlu! Pisicoteca practica a lui Mos Parsu.
Va e limpede ca orice urma de scortosenie literara a disparut si ne aflam in plina revolutie a limbajului, intr-un ludic dezlantuit, propriu pisicilor, lui Eliot, dar mai ales lui Florin Bican:
N-am fite in mine si nici nu-s fudul,
Da’ nu naparlesc si asta-i o pleasca.
Toti zice da mine, si io zic ca-i dastul,
“Nea’ Marcu al nost’, e felina de gasca
Toata cartea e “de gasca”. E de gasca de pisici, de gasca de limbaj viu, de gasca de admiratori ai calitatii grafice a unei carti, de gasca pentru toti cei care apreciaza si lucrurile care nu se digera cu stomacul, ci cu alte organe.
Traducatorului i-au luat 30 de ani “sa nasca” aceasta traducere. Nu fiindca nu avea “dilatatie artistica”, ci fiindca voia sa gaseasca exact acel declic prin care pisicle de pe Tamisa deveneau niste dâmbovitene autentice care fac purici pe la Gara de Nord, prin Pantelimon, pe la Semanatoarea. E greu de inteles acest “travaliu” prelungit intr-o lume fast food in care treizeci de minute par o vesnicie. Cum sa te gandesti 30 de ani la cum sa traduci un mieunat?
Rezultatul merita insa asteptarea. Fiecare poezie e o incantare. Umor, sensibilitate, regal vizual, totul ti se ofera pe tava si nu poti decat sa torci satisfacut si sa mustacesti de bucurie.
Bazdac era motan beton si locuia-n metrou.
Era motanul al mai dur iesit dintr-un depou.
Din Ghencea in Pantelimon avea el combinatii,
I se dusese buhul de TEROAREA DINTRE STATII
Eu cred sincer ca i se va duce buhul si acestei carti. Are tot ce-i trebuie. Pisici, in primul rand. Poze cu pisici, in al doilea… Glumesc, desigur. Ma refer la poezie de calitate, traducere exceptionala, o limba romana vie si viguroasa, prezentare grafica amuzanta si unitara semnata Mihail Cosuletu, cel care a gandit toate colajele care plaseaza pisicile in diferite locuri din Bucuresti. Practic are tot ce-i trebuie ca sa devina ceea ce si este, si chiar mai mult decat atat: un obiect cult.
Si fie vorba intre noi, nici nu-i scumpa, ceea ce e un avantaj in aceste zile in care incepem goana dupa cadouri, cadouri, cadouri!
Io zic ca-i o idee de pus in raft. Acuma, vedeti si voi…
