Pisica verde a venit de la Iasi si si-a facut aparitia in Festinul pe Bulevard, in cadrul sectiunii „crize de familie”.Spectacolul a fost gazduit de Teatrul Odeon, partener al festivalului organizat de Teatrul Nottara.
In foaierul Salii Studio, inaintea reprezetatiei a avut loc si un eveniment apartinand sectiunii „lansari de carte de teatru”, prezentarea si lansarea lucrarii „Carte cu pisica verde”. Prezentarea cartii a fost realizata de cea care a coordonat si volumul, Oltiţa Cîntec, critic de teatru, președinte al Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru – România (AICT.RO) impreuna cu Bobi Pricop, regizorul spectacolului „Pisica verde”, dar si personaj in aceasta lucrare de insotire a unui spectacol.
Pisica verde de Elise Wilk este in cadrul Festin pe Bulevard la a opta selectie si participare intr-un festival, intr-un an de zile, avand premiera în cadrul celei de-a opta ediții a Festivalului Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași, 4-9 octombrie 2015.
„Carte cu pisica verde” este un proiect colectiv, coordonat de Oltiţa Cîntec si cuprinde informatii din culisele construirii spectacolului Pisica Verde, avand drept personaje principale pe cei care au creat acest spectacol: Bobi Pricop (regizor de teatru), Irina Moscu (scenograf), Elise Wilk (dramaturg), Ioana Natalia Corban, Dragoș Maftei, Carmen Mihalache, George Cocoș, Alex Iurașcu, Camelia Dilbea (actori). Aceste personaje nu relationeaza intre ele (se pastreaza structura piesei scrise de Elise Wilk), ele interactioneaza cu cititorii. Pe langa aceste materiale, cartea cuprinde si pasaje din articole tip „cronica de teatru” aparute in acest an.
Scopul acestei lucrari este pe de-o parte acela de a crea o legatura mai puternica intre public si spectacol (aducand in lumina munca, eforturile, creativitatea din spatele construirii unui spectacol) iar pe de alta parte este acela de a conferi concretete unui spectacol de teatru (fiind de fiecare data reprezentat live, un spectacol de teatru, exista pentru public, atata timp cat se joaca, apoi raman doar amintiri).
Pisica verde de Elise Wilk in regia lui Bobi Pricop te surprinde inca din foaier. Esti invitat sa imprumuti o pereche de casti de genul celor folosite la evenimentele „silent party”. Apoi esti poftit in sala de spectacol care este… un club. Da, iti pornesti castile si intri in club: in loc de scaune gasesti cuburi, ring de dans cu jocuri de lumini ce se aprind, sting, rotesc in ritmul muzicii din casti (antrenanta, actuala), valuri de fum de gheata carbonica, tineri care danseaza energic, cu bucurie si care te invita la dans. Nu e niciun dubiu, suntem in cluuuuub! La un moment dat incepe sa se auda o voce masculina care te intreaba daca ai vazut vreodata o pisica verde. Recunosc ca stiam textul, destul de bine si uneori am regretat, pentru ca mi-as fi dorit sa nu stiu unde vom ajunge, dar chiar si asa, spectacolul m-a tinut mereu activa, implicata si mi-a starnit curiozitatea.
Ai impresia ca este un MC, incerci sa identifici cine vorbeste, descoperi si asculti mai departe. O alta voce intrerupe, de data asta o fata, care iti impartaseste o serie de trucuri prin care poti afla tot felul de chestii, initiala numelui viitorului tau sot, ce sa faci sa iti mearga bine, legende care circulau din vorba in vorba in grupurile de tineri din cartiere si in anii adolescentei mele.
Rand pe rand faci cunostinta in aceasta atmosfera vibranta cu toti cei 6 tineri din Pisica verde. Personajele ti se adreseaza direct prin monoloage si pe masura ce cunosti mai multe date despre ele, incepi sa intelegi si ce ii leaga. Toti relateaza prin proprii ochi o intamplare puternica prin care au trecut, care i-a afectat si care le-a schimbat cursul vietii. Actorii sunt implicati, energici, calzi, isi construiesc rolurile gradat, sporind suspansul, totdata accentuand schimbarile ce au loc in ei prin trairea evenimentelor impartasite.
Atmosfera de tinerete, bucurie, energie specifica cluburilor frecventate de adolescenti te cuprinde, dar usor usor se creeaza o prapastie pe masura ce inaintezi in poveste. Incepi sa simti ca aceasta este normalitatea tinerilor, este ceea ce isi doresc, sa traiasca aceasta libertate, exaltare pe care o cauta in Periferia (clubul in care ne aflam) dar ca fiecare este apasat de multe alte lispuri care creeaza goluri pe care ei le umplu cu altceva: fantezii, mix-uri de medicamente, vodka, bani. De fapt, toate reprezinta aceeasi evadare, aceeasi fantasma sub forma de pisica verde pe care unul dintre ei o vede in momentele grele, de frica sau de saturatie si care il ajuta sa indure, sa fuga de realitate. Aceste repimari sunt ca niste strigate mute, interioare, acumuleaza sentimente toxice si devin periculoase in momentul in care simti ca vei pierde si putinul bine abia intalnit, pe care vrei sa-l pastrezi cu orice pret.
Sentimentul cu care pleci din club sau de la spectacol, este unul destul de apasator, iar intrebarile care isi cauta raspunsurile in mintea ta, te fac sa simti ca apropierea care se creeaza de-a lungul spectacolului intre tine si adolescenti, este apropierea creata intre tine si adolescentul din tine, pe care-l regasesti printre beat-urile puternice, luminile si povestile din Pisica verde.
FOTO CREDIT: Fotografii de pe site-ul Teatrul pentru Copii și Tineret Luceafărul, Iași (România)
