Biruitorul lui Ioan Voda. Ctitorul manastirii Galata. ”Domnu blandu, ca o matca fara ac, (…), nelacom, nerasipitoriu…” (Grigore Ureche). „Om dulce la cuvant, sever la purtari, indemanatic la fapte, (…) foarte incercat la orice mestesug si la litere (Ieremia al II-lea, Patriarh al Constantinopolului). Fragmente ale siluetei unuia dintre domnitorii moldoveni intelesi in prea mica masura. Cu toate ca viata sa este, potrivit izvoarelor istorice, una dintre cele simple.
Fiu al domnitorului Mircea al III-lea, fratele mai tanar al lui Alexandru al II-lea Mircea. Nascut in 1534, isi petrece prima parte a copilariei in Transilvania, unde parintele sau organizase incercari de redobandire a tronului dupa fuga, in iarna lui 1510, de la manastirea Cotmeana, „pre o fereastra, cu o sluga, noaptea, dasculti, dascinsi si fara islice” pentru a-si salva viata. Unsprezece ani petrece Petru alaturi de fratii sai, Alexandru si Milos, pentru linistea domnitorului Mircea Ciobanu, la Istanbul. Este eliberat din temnita in 1568. Si primul gand este obtinerea tronului Moldovei.
Ambitia aceasta a dominat numerosi pretendenti. In cazul lui Petru nuantele motivatiei definesc in mai mare masura aceasta dorinta. Bunicul celor trei frati, Mihnea al III-lea, fiu natural al lui Vlad Tepes, dupa cedarea tronului lui Mircea, in urma numirii de catre Poarta ca domn a lui Vlad cel Tanar, se retrage la Sibiu. La 12 martie 1510, dupa incheierea messei, la iesirea din biserica mare a Predicatorilor, este ucis. Moartea sa a fost ultima veriga a razboiului purtat impotriva Craiovestilor dupa ce, cu doua luni in urma, trupele conduse de mladita a acelui neam, viitor domn al tarii, Sfantul Voievod Neagoe Basarab, inconjurase Cotmeana spre consolidarea puterii lui Vlad Voda.
Eliberarea lui Petru este consecinta a urcarii pe tronul de la Bucuresti, in iulie 1568, a lui Alexandru Mircea, cu sprijinul marelui vizir, omnipotentul Mehmed Sököllu, pe fondul caderii doamnei Chiajna, fiica lui Petru Rares, vaduva lui Mircea Ciobanu, in dizgratia Inaltei Porti. Anularea sanselor de preluare a puterii de catre fiul Chiajnei, Petru cel Tanar, este dublata de fragilizarea pozitiei domnului Moldovei, Ioan Voda.
In martie 1574, fratele lui Alexandru Mircea, multumita insistentelor acestuia pe langa marele vizir, obtine investirea din partea sultanului. Firmanul nu echivaleaza cu atingerea telului deoarece, dupa infrangerea fortelor moldo-cazace loiale lui Ioan, tatarii, „cu narav de caine si cu obicei rau”, patrund in Moldova, inaugurand, prin jaf si distrugeri, noua domnie. De aceea, la Iasi este primit de catre boieri cu ostilitate. Nu doar pentru pagubele aduse tarii ci si pentru obligatia de a plati haraciul si apartenenta aparenta la o familie straina tarii. Un Basarab pe tronul Musatinilor nu constituia, totusi, un eveniment straniu cat timp Maria Voichita, cea din urma sotie a Sfantului Voievod Stefan, era fiica lui Radu cel Frumos, vara a bunicului lui Petru Schiopul. Bunavointa noului domn stinge sirul de rezerve in scurt timp, iertand pe apropiatii predecesorului sau si platind, din imprumutul obtinut pe piata stambuliota, haraciul. Linistea celui care obtinuse „uniunea interdinastica” (Nicolae Stoicescu) ravnita de inaintasii sai este tulburata de fratii si nepotii lui Ioan care, dornici sa razbune uciderea rudei lor, spera sa obtina, cu sprijinul cazacilor, jiltul de la Iasi.
Rand pe rand, Ioan Cretul, Nicoara Potcoava, Alexandru Potcoava, Petru, Constantin – fiul lui Nicoara – infrunta armata lui Petru Voda, astfel ca „bine de unii nu sa mantuia, altii venia asupra lui” (Grigore Ureche). Unii inving, fiind zdrobiti de forte ardelene si turcesti dupa una-doua luni de domnie. Altii, doar incearca. Revenirea la Iasi a lui Petru este departe de calitatea de victorie. Iritat de incursiunile cazacilor in Bugeac, sultanul Murad al III -lea hotaraste, in noiembrie 1579, mazilirea domnului Moldovei. Mutarea la cele vesnice a lui Alexandru al II-lea Mircea, in septembrie 1577, asasinarea lui Mehmed Sököllu la mijlocul lui 1579, intrigile unui anume Iancu, fiu nelegitim a lui Petru Rares, faciliteaza prabusirea. Boierii privesc cu multumire schimbarea. Fostul voievod este exilat in Alep, in Siria, loc de recluziune pentru multi dintre domnii romani.
Noul cap al Moldovei, luteran, iubitor de placeri, calcator de legi, isi impune domnia drept „mare tiranie si deosebita cruzime”. Relatiile cu Polonia devin incordate. Sinan pasa, noul mare vizir, asaltat de plangerile boierilor, pregateste mazilirea. Constient de sporirea numarului adversarilor sai, Iancu se pregateste sa se intoarca in Transilvania. Se vede silit sa intre in Polonia. Pentru Stefan Bathory posibilitatea ca cele cinsprezece care cu bunuri de pret ce insotesc pe fostul domn sa fie preluate de otomani este inacceptabila. Urmarea: ajuns la Lvov, pe baza unor acuzatii croite in graba, in ciuda convertirii la confesiunea romano-catolica, Iancu este executat in curtea primariei, la 28 septembrie 1582, fara a se putea apara in cadrul unui proces.
Noul domn al tarii, dupa oferirea unei sume substantiale, este Petru Schiopul. Care se preocupa de achitarea datoriilor predecesorului sau fata de Poarta, platirea haraciului marit, ca si prima oara, multumita imprumuturilor la Istanbul. Boierii, multumiti la plecarea lui Petru, sunt la fel de multumiti de revenirea sa. Sunt reluate atacurile cazacilor si contracarate si de aceasta data. Incercarile ii impun reevaluarea situatiei. Inalta manastirea Galata, face danii locasurilor din Sfantul Munte si manastirii Sfantul Ioan Evanghelistul din Patmos. Innoieste acoperisul si pictura bisericii Sfantul Gheorghe din Suceava, infiinteaza prima fabrica de hartie, incurajeaza folosirea limbii romane in cancelaria domneasca si redactarea de carte, printre lucrari numarandu-se Pravila ritorului Lucaci de la Putna, cea dintai lucrare in limba romana din Moldova si continuarea cronicii tarii de catre Azarie.
Prin intermediul casatoriei lui Vlad, fiul lui Milos, cu Velica, nepoata a Doamnei Chiajna, in 1587, reuseste stingerea conflictului dintre Draculesti si Danesti, ramurile Basarabilor. Il indruma pe nepotul sau, Mihnea al II-lea al Valahiei, fiul lui Alexandru al II-lea Mircea, devenit domn la 13 ani, privilegiul comercial acordat negustorilor din Compania Levantului din 1588 consemnand numele lui Petru insotit de formula „princeps Valachiae et Moldaviae”.
In toamna lui 1589 abdica in favoarea fiului sau Stefan. Motivul: intentia lui Sinan Pasa de a-i obtine mazilirea pentru negocierea pretului unei prezumtive noi domnii. Oricum, daruri bogate stau la baza recunoasterii de catre Poarta a stapanirii lui Stefan. Asista la ungerea ca domn a fiului sau de catre Mitropolitul Gheorghe Movila, in prezenta Patriarhului Constantinopolului, Ieremia al II-lea. Un detaliu complica noua domnie: voievodul are doar… cinci ani. De aceea rolul lui Petru Schiopul ramane semnificativ in cadrul diarhiei (Constantin Rezachevici).
Sperantele investite in Stefan definesc viziunea parintelui asupra datoriei sale. Dupa moartea sotiei, Maria Amirali, in 1588, relatia lui Petru cu doica copiilor sai, Irina Botezat, mama noului domn, devenise de notorietate. In 1591 se casatoresc, ceremonia fiind o piesa a ultimului proiect al fostului domnitor. Urmatoarea – achitarea, in cursul aceluias an, a sumelor restante creditorilor. Ultima – convocarea Sfatului Tarii si anuntarea intentiei parasirii Moldovei. Argumentele: fiscalitatea excesiva impusa de catre otomani („Nu voi sa fiu sub apasarea blestemelor norodului”), lipsa respectului demnitarilor turci fata de credinta demonstrata in numeroase ocazii, riscul ca, asemenea nepotului sau Mihnea, Stefan sa fie obligat sa adopte religia musulmana.
Rugamintile dregatorilor nu il indupleca sa isi modifice planul. Le incredinteaza grija tronului, o locotenenta domneasca urmand sa administreze problemele tarii pana la numirea unui nou domn. In dimineata de 19 august 1591 intra in Polonia. Incredinteaza soliei, ce urmeaza a transmite la Istanbul hotararea sa, lada cu steagul de investitura, cuca, restul haraciului, un raport despre situatia financiara a Moldovei. In fruntea unui alai format din 500 de persoane, continua drumul. Supravegheat, purtand printre bunuri portretul strabunicului sau, Vlad Tepes, este oaspete, apoi prizonier neoficial al arhiducelui Tirolului, Ferdinand von Kuepech. In septembrie 1592 ajunge la Bolzano. O luna mai tarziu moare doamna Irina. Singur, apasat de artroza careia ii datoreaza porecla, parasit de o parte dintre insotitori, care revin in Moldova, spionat, stramtorat financiar, se ocupa de educatia fiului sau. Si, dornic a-i asigura viitor pe masura strabunilor, spera in ocuparea tronului Tarii Romanesti. Apeleaza pentru atingerea acestui tel la ajutorul vechilor prieteni – Patriarhul Ieremia al Constantinopolului, Iane Cantacuzino. Din Moldova, fratii Ieremia si Simion Movila ii propun sustinerea pentru revenirea pe tronul de la Iasi. In fata schimbarilor din viata politica a celor doua tari, raspunsul lui Petru este ezitarea. Varsta, boala, statutul incert, crochiul unui viitor deloc senin in cazul reusitei il impiedica sa se implice in mod real in desavarsirea proiectelor. In septembrie 1592, Aron revine pe tronul Moldovei. In noiembrie 1593, de la Istanbul, primeste vestea numirii ca domn a lui Mihai Viteazul. Isi redacteaza testamentul, iar intreaga avere ii revine lui Stefan. Se impotriveste presiunilor gazdelor sale de a accepta confesiunea romano-catolica, marturisind ca „nici-un bine din partea lor nu ar putea sa ma faca cel ce nu sunt”. Cere ca, dupa moartea sa, trupul sa-i fie dus la Venetia, slujba de inmormantare urmand sa aiba loc in una dintre bisericile ortodoxe de aici. Cand va fi aflat o perioada favorabila, osemintele urmau sa fie aduse la manastirea Galata, ctitoria sa.
In zorii zilei de 21 iunie 1594, dupa primirea Sfintei Impartasanii, paraseste aceasta lume. Arhiducele Ferdinand, credincios ardent al Bisericii Romei, dispune inhumarea fostului domn in biserica manastirii franciscane din Bolzano. Stefan, convertit la confesiunea romano-catolica, a carui mostenire, in ciuda vointei parintelui lui, este administrata de gazdele sale, beneficiaza, prin grija arhiducelui, de cea mai buna educatie. Rezultatele meritorii sunt rasplatite prin alegerea ca prefect al Congregatiei mariane a colegiului iezuit unde studiaza. La moartea sa, in martie 1602, printre bunurile personale sunt aflate carti de cult ortodoxe, ultime resturi ale mostenirii tatalui sau. Este inmormantat in biserica Sfantul Iacob din Innsbruck (Emil Petru Ratiu).
Petru Schiopul. „Nici mai bun, nici mai rau decat toata lumea” (Nicolae Iorga). „Om foarte vestit in fericire si restriste, in razboi si in pace, ” se defineste el insusi. „Vrednic sa domneasca nu in Moldova, ci la Tarigrad” (Ierotei, Mitropolitul Monembasiei). Dar, mai cu seama, „cel care deschide calea unitatii tuturor romanilor” (Gheorghe David).
_______________________________
sursa cover photo: www.snipview.com
