[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]P[/mkdf_dropcaps]oate cea mai sigura modalitate de a revela adevaruri usturatoare e jocul. Persepolis, romanul grafic al scriitoarei iraniene e un exemplu ilustrativ.
Marjane Satrapi a declarat cu mai multe ocazii ca benzile desenate au fost modul sau de a-si raspunde la intrebarile pe care realitatea i le-a impus, dar si de a raspunde intrebarilor venite din afara lumii in care ea a trait.
Povestea narata si ilustrata cu iscusinta e construita pe o abundenta de date autobiografice, constituind un roman care se pliaza pe toate gusturile si varstele. Aceasta urmareste o perioada din viata tinerei Marji care e martora schimbarilor petrecute in tara natala, se joaca de-a trupele de gherila si citeste benzi desenate despre Descartes si Marx la varsta la care alti copii se jucau cu papusile. Pe fondul schimbarilor politice survenite in Iran, adolescenta fiind, e trimisa de parinti sa studieze la Viena unde se confrunta cu greutatile noii lumi, dar unde se si maturizeaza. Se intoarce apoi in tara pentru a-si finaliza studiile si se casatoreste, parasindu-si insa cativa ani mai tarziu, din nou, patria pentru a se stabili in Franta.
Romanul este structurat pe patru capitole, fiecare dintre acesta ilustrand o etapa semnificativa din viata personajului. In prima parte, o cunoastem pe mica Marji care traieste intr-o familie de oameni culti si care se bucura de o pozitie buna in societatea imperialista a anilor ’70. Ea se trezeste in mijlocul unor demonstratii si revolte impotriva regimului sahului, acesta fiind momentul in care incep framantarile legate de religie, politica, drepturi si libertate. Valorile ei si ale familiei sale incep sa fie puse la indoiala, iar lumea pe care o cunostea devine nesigura. In universul ei de copil, se erijeaza in Che Guevara si Fidel Castro, aplica pedepse partenerilor de joaca si isi judeca irational prietenii si tara, toate acestea pe fondul ideilor difuzate de revolutionari. Dar visul ei de a deveni profet si discutiile cu dumnezeu iau sfarsit pe masura ce lucrurile se inrautatesc si membrii din familie si cunsocuti sunt ucisi sau intemnitati.
In cautarea unor explicatii viseaza sa fie erou sau martir si isi acuza, de multe ori, familia de lipsa de patriotism. Insa imediat ce intelege logica actiunilor parintilor si rudelor sale isi pleaca fruntea pentru ca mai apoi sa si-o ridice cu mandrie si cu pasiunea de a lupta pentru libertate si drepturi.
Dupa 1979 cand sahul fuge in exil si republica islamica se instaureaza viata devine din ce in ce mai dificila, iar legile mai absurde. Vecinii incep sa se pizmuiasca intre ei, prietenii sa se vanda, iar colegii sa se acuze. Atrocitatile regimului ayatolahului lasa in urma nu doar morti si ruine materiale, ci si suflete paraginite.
Timpul petrecut in Austria si care trebuia sa fie un bandaj dupa suferintele din Iran, se dovedeste o incercare si mai grea. Cauta sa se apropie de oameni cu aceeasi viziune ca a ei, sa isi faca prieteni, dar gaseste si acolo o lume alienata. Participa cu interes la petreceri cu „anarhisti adevarati”, se implica in afaceri cu droguri, doarme pe strazi, se indragosteste, sufera dupa iubitul pierdut si e pe cale sa isi piarda viata.
Dupa lectia primita in occident, decide sa se intoarca acasa unde pe langa caldura caminului gaseste o tara care inca se razboia cu Irakul si in care cele mai normale relatii si obiceiuri erau pedepsite. Petrece, totusi, cativa ani frumosi, il cunoaste pe Said, viitorul sot de care va si divorta trei ani mai tarziu cand se hotaraste sa paraseasca definitiv ceea ce fusese candva stralucita Persie.
Persepolis e mai mult decat o marturie istorica sau un roman autobiografic. Eu un joc de-a realitatea insa un joc atat de real incat din el razbat tristetea si adevarul.
