[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]N[/mkdf_dropcaps]u stiu altii cum sunt, dar mie opera imi provoaca dureri de cap… la propriu. Acutele sopranelor imi reverbereaza parca la infinit in timpane, apoi se propaga nemilos catre fiecare nerv in parte.
De ce sa citesc eu in acest caz si sa va mai spun si voua ca ar fi o idee buna (pentru ca asta intentionez sa fac) sa cititi o carte numita Pentru ce mergem la opera? – o intrebare legitima pentru care am si un raspuns din fericire. Ba chiar mai multe.
I-am dat o sansa pentru ca a avut un ambasador bun: a ajuns la mine in cadrul unui eveniment organizat de Fundatia Calea Victoriei (sub patronajul careia a aparut si cartea) pe care l-am apreciat, asa ca nu puteam sa ma privez de o noua potentiala sursa de incantare.
Paranteza: daca aveti ocazia – iar daca n-o aveti, va incurajez sa o cautati – intalniti muzical orchestra Symphactory, sau macar o parte a ei – imi puteti reprosa ulterior aici daca veti fi dezamagiti, dar zau, nu m-as expune daca mi s-ar parea o probabilitate demna de luat in calcul. Am inchis paranteza.
Va spun despre ea pentru ca m-a convins sa o citesc (nu doar sa o rasfoiesc), si mai mult decat atat… sa merg din nou la opera, desi inainte de ea as fi ras copios la gandul ca as mai fi dispusa vreodata sa ma expun supliciului descris mai sus.
Cum a facut asta? Urmeaza sa aflati daca ati rezistat alaturi de randurile mele pana la acest punct.
Pentru ce mergem la opera? este urmarea unui proiect educativ premiat la Gala Societatii Civile 2013, la sectiunea Arta si cultura. Reprezinta transcrierea unei serii de conferinte prin intermediul carora dirijorul Tiberiu Soare a incercat sa initieze participantii, sa-i apropie de ceea ce inseamna pentru el opera.
Sunt povesti spuse cu un entuziasm care, fara a fi exacerbat sau macar evident, transpare ca tonalitate. Este acea bucurie calda, discreta, naturala a celui care ar putea vorbi ore intregi despre un subiect pe care il simte aproape si in care se regaseste. Care iti inspira sinceritate si credibilitate. Care iti trezeste cel putin o curiozitate binevoitoare, in cazul in care nu te cucereste direct.
Aceasta carte nu este un manifest sau o pledoarie inchinata operei. Este o invitatie deschisa de a-l insoti pe domnul Soare in lumea povestilor din spatele povestilor. Este o intoarcere la origini, la crampeiul de viata (copilaria – Spargatorul de nuci), epoca (Parisul anilor 1830 – la Boheme) sau personajul (Marie Duplessis / Violetta Valery – Traviata) transpuse (de libretist si compozitor) in spectacolul de poezie si muzica pe care il numim opera.
Nu stiu cand, cum si daca as fi aflat de exemplu istoria Traviatei. Si mi-ar fi parut rau. Povestea de dragoste incepe in Parisul anilor 1843, cand Alexandre Dumas fiul o intalneste si se indragosteste de curtezana Marie Duplessis, una dintre cele mai inteligente si stilate femei ale acelei jumatati de secol. Vestea mortii premature a acesteia (3 ani mai tarziu) il marcheaza pe scriitor si devine punctul de pornire al „Damei cu camelii”. Mi se pare amuzant faptul ca aceasta carte, Dama cu camelii, careia Alexandre Dumas tatal nu i-a acordat prea mult credit, s-a incapatanat si il contrazice in continuare de atata vreme. Ca este o carte de referinta si ca a fost ecranizata (nu o data), stim cu totii. Ce am aflat eu abia acum este ca succesul inregistrat inca de la aparitie i-a asigurat si dramatizarea, iar printr-o coincidenta fericita, Giuseppe Verdi s-a numarat printre spectatori. Se spune ca, impresionat, compozitorul a inceput sa lucreze la Traviata chiar din seara respectiva, cooptandu-l apoi si pe unul dintre cei mai respectati libretisti ai vremii, Francesco Maria Piave.
Traviata se joaca astazi pe marile scene din intreaga lume. Iar in spatele ei, in penumbra, isi implineste in continuare destinul o copila saraca din Grenoble, ajunsa pe rand curtezana, personaj literar, de teatru si opera. Nu pot sa nu ma intreb daca viitorul ii rezerva si alte surprize…
Revenind in prezent, mi-ar placea sa va mai povestesc si despre legatura dintre celesta si Zana bomboanelor fondante (Spargatorul de nuci), pauze si emotii (Puccini), cenzurarea lui Rigoletto sau despre legatura dintre Razboiul stelelor, Stapanul inelelor si Wagner.
Dar le veti afla singuri daca va aventurati in aceasta calatorie muzicalo-literara. Eu cartea am terminat-o, am si scris despre ea, deci ma duc la opera! Iar daca imi urmati exemplul, nu uitati sa impartasiti aici concluziile.
