[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]R[/mkdf_dropcaps]ecent l-am descoperit pe Eric-Emmanule Schmitt si m-am indragostit de scrierile lui. Are un stil special: personajele lui sunt simple in situatii complexe, cartile lui au pagini putine, insa mesajele lui sunt pline de miez si emotie.
Doctor in filozofie, scriitor cu success la public, prieten cu Amelie Nothomb (si ea scriitoare cu un stil aparte), Eric-Emmanuel Schmitt se bucura si de ecranizarea câtorva din romanele sale.
Pe cand eram o opera de arta îmi pare a fi o alegorie la adresa mondenitatii, a superficialitatii, a goanei dupa imagine. Citind tusele grosiere ale lui Eric-Emmanuel Schmitt în aceasta scriere, mi-a venit în minte Bruckner cu “Iubito, eu ma micsorez!”.
Autorul duce la extrem singuratatea sufleteasca a individului modern, si de aici, setea lui de atentie, setea de a fi admirat, laudat, iubit.
Adam Bis este “opera de arta” în care îl transforma “binefacatorul” sau, în urma unor operatii estetice care mai mult îl mutileaza decât îl corecteaza. Un tânar în pragul sinuciderii, lipsit de stima de sine, disperat de singuratate, face pact cu diavolul – nemernicul miliardar Zeus Peter-Lama, si-si vinde sufletul în schimbul gloriei si stralucirii.
Din fericire, în scurt timp îsi da seama de greseala, constiinta lui e mai puternica decât satisfactiile efemere pe care le are ca “opera de arta”. Chiar daca Adam Bis devine mai celebru decât Gioconda, omul din el se razvrateste dorindu-si libertate, iubire, liniste.
Chiar daca banii si operatiile estetice pot schimba înfatisarea, pot transforma fizicul, mentalul si sufletul sunt mai dificil de manipulat.
“Din ce cauza sufereai atunci când ne-am întâlnit? Din cauza ca aveai constiinta. Ca sa te vindec ti-am propus sa devii un obiect […] Societatea noastra e organizata în asa fel încât e mai bine sa fii un obiect decât o constiinta.” – este replica lui Peter-Lama în încercarea sa de a-i anihila gândirea lui Adam. Încercare esuata. Adam bis vrea sa scape din cosmarul în care din disperare a intrat, iar iubirea pentru Fiona este exact motivatia de care are nevoie. Fiona si tatal ei orb îi dezvaluie lui Adam un alt fel de viata si un alt mod de a o pretui.
Pe cand eram o opera de arta este o poveste ironica, pe alocuri brutala, dar nu lipsita de sensibilitate si învataminte.
“O carte extraordinara, discreta satira la adresa moravurilor contemporane supuse stralucirii desarte si puterii banilor. Si, ca o gura de oxigen salvatoare, o poveste de dragoste de neuitat” – titreaza Le Figaro, pe buna dreptate.
