[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]Î[/mkdf_dropcaps]n plina criza a refugiatilor a ajuns la mine, cu totul intamplator, un roman: Cel care ma asteapta scris de Parinoush Saniee.
Din curiozitate si din dorinta de a incerca sa inteleg, poate, care este rostul acestei crize, am inceput sa o citesc, fiind convinsa ca voi abandona usor. Pana la urma cred insa ca eu eram cea care astepta aceasta carte.
Parinoush Saniee este nascuta in Iran, la Teheran in 1949, este sociolog si psiholog, iar acest roman este debutul ei editorial. Cartea a fost interzisa de doua ori in Iran, fiind insa un best-seller in afara hotarelor acestei tari.
Tot continutul romanului se poate restrange la o fraza:
Tot ceea ce imi doream am obtinut in ziua in care nu mi-am mai dorit.
Amara si dureroasa rezumare a unui destin sinuos si plin de surprize.
Cel care ma asteapta este un roman despre femei si despre rolul lor in societatea si familia musulmana, despre dragoste in toate formele ei.
Masumeh (numele ei inseamna „inocenta”) este eroina principala, suntem pe urmele ei timp de o viata, si nu doar noi… cititorii, ci si familia si o societate traditionala confruntata cu schimbari si framantari.
Tot ce isi doreste Masumeh este sa invete, sa evolueze, sa nu ramana asemeni mamei ei, inchisa in casa si in prejudecati religioase.
Familia din care provine este una traditionalista, tatal, Agha Jun, este cel care intelege dorinta fiicei sale de a invata si care este mandru de studiile ei. Cei trei frati, Mahmud, Ali si Ahmad sunt de partea opusa a baricadei – respecta spiritul traditiilor musulmane si nu sunt de acord ca sora lor sa mearga la scoala, ei oricum nu se omoara prea mult cu studiul.
Masumeh este obligata sa abandoneze scoala si sa se casatoreasca cu un barbat pe care il vede doar intr-o poza inainte de nunta, Hamid. Dar sa nu uitam ca acesta nu este un basm in care printul pleca in cautarea frumoasei pe care a vazut-o intr-o poza! Casatoria devine o modalitate de a scapa de tirania familiei habotnice si, in acelasi timp, un motiv de griji intelectuale.
Hamid, sotul lui Masumeh este un revolutionar care traieste permanent in pericol, sfarsind prin a fi executat ca dusman al statului. Pune in pericol si viata familiei lui, dar nici o clipa copii si sotia nu sunt factori demni de luat in calcul si de protejat.
Casatoria lui Masumeh si viata traita in permamenta teama reprezinta insa pentru ea este alegerea raului celui mai mic. Daca ar fi ramas in familie lucruri mai grave o asteptau – o alta casatorie, cu un macelar analfabet.
Marea dragoste a vietii sale, Saeid, este cel care ii pricinuieste si casatoria rapida si in acelasi timp cele mai frumoase si dulci momente, dupa aproape 50 de ani.
Ar fi putut fi fericita cu Saeid, insa in adolescenta, cand a dorit sa se marite cu el, nu a fost de acord familia, iar la maturitate, ramasa vaduva, cand Saeid o cere de nevasta, se loveste de acelasi zid de habotnicie, ridicat insa de aceasta data de copii ei – Siamak, Shirin si Masuud.
Acest din urma episod este de neinteles. Parintii si fratii aveau circumstanta traditiei musulmane, copii ei insa, sunt departe de a fi crescuti in acea traditie, si totusi comportamentul este acelasi. Traditia striveste orice forma de libertate de alegere a femeii.
Nimic bun pentru Masumeh, ca si cand nu ar fi meritat niciodata sa fie fericita. Singurele lucruri care ii insenineaza viata sunt studiile pe care reuseste sa le termine. Dar tocmai asta o face sa fie mai constienta de golul de dragoste si intelegere in care a trait.
Exista multe tipuri de femei reprezentative in roman: prietena cea mai buna din adolescenta – Parvaneh, apoi o femeie coapta, trecuta prin viata, care va fi un inger pazitor – Parvin Khanum, si, nu in ultimul rand, revolutionara Shahrzad.
E un mozaic de figuri feminine care alcatuiesc piesajul unei societati in care femeia este desconsiderata si pusa pe cea mai joasa treapta. Te revolti de multe ori citind cartea, te doare nedreptatea si ai dori ca toate aceste femei sa duca o viata mai usoara.
Cel care ma asteapta este un roman rotund, incepe si se termina cu acelasi zid ridicat de traditiile unei societati in care Coranul si barbatul sunt atotstapanitoare.
Constructia discursului narativ pleaca din si te aduce in acelasi loc, oferindu-ti o experienta exotica si aducand in minte intrebari referitoare la evolutia societatii umane in ansamblul ei.
Ca un cadou de 8 martie si pentru luna in care sarbatorim femeia, acest roman trebuie cu siguranta citit.
