Radu Toma prefateaza aceasta carte si o face mai adanc decat pot eu deslusi. In limbajul sau super-literat, el pomeneste despre o idee aparuta la sfarsitul Veacului Luminii, iar asta am priceput din prima: “esti ceea ce faci din tine si poti face din tine orice”. Ei bine, aceasta este esenta romanului Palatul chelfanelii.
Un roman aparent usor. Doar aparent. Cand il termini si vrei sa-l rezumi in cateva fraze, te blochezi. Pentru ca este un roman alunecos. Citindu-l, simti de la primele pagini ca, satira sociala ce abunda din fraze, ascunde, prin ridiculizare, deficiente grave ale societatii umane.
Intr-o tara utopica, aflata “undeva intre Elvetia, Franta, Germania, Asia si Africa”, Presedintele decide ca orice adult sa mai bata vreun copil. Indiferent de apartenenta, motiv, situatie sau nivel al furiei, bataia haotica este interzisa. Megalomanul conducator – tiran absolut cu idei comuniste – creaza o institutie a batailor, bine organizata si chiar profitabila. Toti copiii vor fi batuti in cadru organizat, in doua weekend-uri din luna, pentru ca bataia sa fie uniform si “cinstit” repartizata. Cine-i bate pe neastamparati? Toata lumea. Toata lumea care are bani sa plateasca un asa spectacol si, mai ales, toata suflarea sufocata de o agresivitate tinuta-n frau pana acum.
Si uite-asa aflam cum valuri de furie umana, bine ascunsa, se revarsa peste plozi, sub forma unui spectacol al groazei. Aflam cum oameni aparent onorabili devin animalici in setea lor de a-i chinui pe altii. Personajele hiperbolizate pana la absurd dau savoare cartii care debordeaza de un amuzament ciudat, propriu lui Bruckner (mi-amintesc de “Iubito, eu ma micsorez…”).
Insa dincolo de partea amuzanta, in subtil, Bruckner arata cu degetul spre latura urata a omului. Cea care exista in noi toti si pe care o mascam jenati intr-o societate normala, dar pe care o putem afisa nonsalant intr-un mediu violent si nociv.
Nociv este si Conducatorul Suprem – de un ridicol grotesc si genial de prost in tirania lui. Poate pentru Bruckner si cititorii straini acest tip de lider este o utopie tragi-comica. Insa noi stim bine ca un astfel de “personaj” ne-a condus ani. Pentru noi nu este utopic, e istoric.
Un roman simpatic si interesant ca tema. Dar mai putin savuros decat altele scrise de Pascal Bruckner.
