[mkdf_dropcaps type=”normal” color=”red” background_color=””]Z[/mkdf_dropcaps]eul egiptean Osiris era initial considerat zeul lumii de dupa si al mortilor. Miturile legate de acesta, insa, ii ofera o imagine reprezentativa pentru tranzitie, reinviere sau regenerare.
Osiris era considerat cel mai mare fiu al zeulu Geb (sau al zeului soarelui Ra, in alte surse) si al zeitei cerului Nut, fratele si sotul zeitei Isis, si tatal lui Horus.
Osiris a fost pentru prima oara venerat in mijlocul celei de-a 5a Dinastii, dar este foarte posibil sa fi existat de mai mult timp. Majoritatea informatiei disponibile in legatura cu miturile lui Osiris se afla in textele piramidelor de la sfarsitul Dinastiei a 5a.
Mai tarziu, in Regatul Nou al Egiptului, Osiris apare in monumentul Shabaka si in relatarile luptei dintre Horus si Seth, si mult mai tarziu in scrierile grecesti ale lui Plutarch si Diodorus Siculus.
Osiris a fost venerat la scala larga ca stapan al mortilor pana la desfiintarea religie egiptene, in timpul instaurarii crestinismului in Imperiul Roman.
Reprezentare si asocieri
Osiris este cel mai des reprezentat ca o zeitate cu pielea verde, ca simbol al renasterii, cu barba de faraon si partial mumificat, in general in zona picioarelor. El poarta pe cap coroana Atef, similara coroanei Albe din Egiptul de Sus, dar care are in plus 2 pene de strut de-o parte si de alta a capului, iar in maini tine sceptrul regal si carja de pastor.
Sceptrul regal si carja de pastor erau initial simbolurile unei zeitati minore ale agriculturii numita Andjety. Odata cu asocierea acestora cu zeul Osiris, au fost folosite de regii egipteni ca simbol al autoritatii divine.
Zeul era considerat un judecator milostiv al lumii de dincolo. Preotii care-i aduceau onoruri il descriau drept „Lordul iubirii”, „Cel care este mereu bland si tanar” sau ca „Stapan al tacerii”.
Regii Egiptului erau asociati cu Osiris dupa moarte, mostenind viata eterna prin ritualuri magice. In Regatul Nou al Egiptului se considera insa ca toti oamenii, nu doar faraonii, pot fi reuniti cu Osiris in viata de dupa, daca platesc costurile ritualurilor de asimilare cerute de preotii cultului.
Datorita sperantei unei noi vieti dupa moarte, zeul a inceput sa fie asociat cu ciclurile naturii, precum renasterea vegetatiei si revarsarea anuala a Nilului sau aparitia constelatiilor Orion si Sirius de la inceputul anului.
Mitologia timpurie
Osiris este tatal zeului Horus, conceptie descrisa in mitul lui Osiris, mitul central al credintei egiptene antice. Mitul povesteste cum Seth il ucide pe Osiris pentru a-i lua tronul. Isis reuneste fragmentele corpului lui Osiris, cu exceptia falusului, pentru a-l readuce la viata. Isis faureste un falus de aur si il reinvie pe Osiris pentru un scurt timp, cu ajutorul unei vraji. Acesta traieste destul timp pentru a-l concepe pe Horus si moare iarasi. Cum Horus este nascut in urma renasterii lui Osiris, devine reprezentativ pentru un nou inceput si ca invingator al lui Seth.
Egiptenii din Antichitate credeau ca moartea este de fapt un proces de tranzitie. Acestia credeau ca doar sursa vitala, numita ka, parasea corpul in momentul mortii, insa toate ritualurile funerare indica intelegerea acestora asupra continuitatii vietii dupa moarte. Datorita acestei credinte, Osiris este cunoscut si ca zeul tranzitiei, renasterii si regenerarii.
Zeul berbec
Sufletul lui Osiris, cunsocut sub numele de Ba, era venerat ocazional ca o zeitate de sine statatoare, in special in orasul Mendes. Aceasta ipostaza a lui Osiris era numita Banebdjedet, care s-ar traduce prin „Sufletul stapanului stalpului de continuitate”. Djed, un tip de stalp, era asociat cu sira spinarii lui Osiris, la fel cum Nilul era considerat coloana vertebrala a Egiptului. Atat Nilul, care furnizeaza apa, cat si Osiris, care a murit si apoi a reinviat, simbolizeaza continuitate si stabilitate.
Cum cuvantul ba, asociat ideii de putere, este si cuvantul egiptean pentru berbec, Banebdjed a fost descris in forma de berbec. Astfel ca, in Mendes, se gasea mereu un berbec viu, care era slavit ca reincarnarea zeului, iar cand mureau, berbecii erau mumificati si ingropati in necropole specifice.
Variatiuni ale Mitului lui Osiris
Cultului lui Osiris a avut un rol deosebit de important fata de conceptul nemuririi. Plutarch povesteste o varianta a mitului in care Seth, impreuna cu regina Etiopiei, unelteste cu 72 de complici asasinarea fratelui sau. Acesta il pacaleste pe Osiris sa intre intr-o cutie, pe care Seth o sigileaza si o arunca in Nil. Isis, sotia lui Osiris, pleaca in cautarea cutiei si o gaseste intr-un trunchi de copac pe coasta feniciana. Reuseste sa o deschida, insa Osiris era mort deja.
Intr-o varianta a mitului, Isis foloseste magia pentru a il readuce la viata pe Osiris destul timp cat sa il conceapa pe Horus. Dupa ce moare din nou, Isis ii ascunde cadavrul in desert. In timp ce il crestea pe Horus, Seth gaseste cadavrul lui Osiris in timpul unei vanatori. Plin de furie, acesta sfasie trupul fratelui sau in 14 bucati si le imprastie in intreg Egiptul. Isis le gaseste ulterior si le bandajeaza impreuna pentru a desavarsi ritualul funerar traditional. Zeii sunt impresionati de devotamentul acesteia si il reinvie pe Osiris ca zeu al lumii de dincolo.
Diodorus Siculus a scris o alta versiune a mitului, in care Osiris este un rege antic care ii invata pe egipteni artele civilizatiei, precum agricultura. Osiris este omorat de fratele sau Typhon, ulterior indentificat cu Seth, care il cioparteste in 26 de bucati. Isis si Horus razbuna moartea lui Osiris si il ucid pe Typhon. Isis recupereaza toate partile trupului lui Osiris, cu exceptia falusului, si le ascunde in secret. Isis face copii dupa acestea si le distribuie in diferite locatii, care ulterior devin centre de slavire ale zeului Osiris.
Monumentul Ikhernofret
Multe din informatiile existente cu privire la Patimile lui Osiris se regasesc pe monumentul Ikhernofret din Abydos, ridicat in Dinastia a 12a de Ikhernofret, in timpul faraonului Sesostris al III-lea (aprox. 1875 AD). Sarbatoarea Patimilor se tinea in ultima luna a revarsarii anuale a Nilului, care coincidea cu inceputul primaverii, ulterior trasformata de crestini in Sarbatoarea Pastelui.
Partea in care Seth il taie pe Osiris in 14 bucati nu este reprezentata de acest monument. Cu toate acestea, este atestata ca fiind o parte dintre ritualuri in papirusul Jumilhac (aprox. Dinastia a 17a si a 18a). Conform acestuia, i-a luat 12 zile zeitei Isis sa lipeasca partile trupului lui Osiris intre ele, perioada care coincide cu festivalul de arat. Parti ale ceremoniei se tineau in templu, in timp ce altele aveau nevoie de implicarea publicului, formandu-se un fel de teatru.
Monumentul Ikhernofret contine programul elementelor publice impartite pe 5 zile ale festivitatilor:
- prima zi, Procesiunea lui Wepwawet: o imitatie a bataliei in care dusmanii lui Osiris sunt invinsi, procesiune tinuta de zeul razboiului Wepwawet;
- ziua a doua, Marea Procesiune a lui Osiris: trupul lui Osiris este dus din templu la mormant intr-o barca, numita Neshmet, care trebuia aparata de inamici;
- ziua a treia: Osiris este jelit si inamicii Egiptului sunt distrusi;
- ziua a patra, Noaptea de Veghe: se recita rugaciuni si este facut ritualul funerar;
- ziua a cincea, Renasterea lui Osiris: o statuie a lui Osiris este adusa la templu.
Judecata de apoi
Ideea judecatii divine dupa moarte este prima oara intalnita intr-un mormant din timpul Dinastiei a 6a (Vechiul Regat) care continea fragmente din Confesiunile Negative (42 concepte morale decise de zeita justitiei Ma’at).
Odata cu nasterea cultului lui Osiris din timpul Regatului de Mijloc, apare posibilitatea vietii eterne chiar si pentru cei mai umili dintre adepti, moralitatea devenind factorul determinant al deciziei divine.
Dupa moarte, orice persoana raspundea in fata unui tribunal format din 42 de judecatori. Daca aceasta ducea o viata in conformitate cu normele zeitei Ma’at, atunci era primita in regatul lui Osiris. Daca era gasit vinovat, persoana era data unui devorator, precum demonul Ammit si ii era refuzata viata eterna. Persoanele care erau luate de devorator erau supuse intai unei pedepse ingrozitoare si apoi anihilate.
Iertarea divina in momentul judecatii de apoi a fost intotdeauna o preocupare principala a egiptenilor din Antichitate.
Perioada Greco-Romana
Faraonii eleni au decis sa produca o zitate acceptata atat de populatia locala egipteana, dar si de afluxul vizitatorilor greci, unindu-i in loc sa permita o sursa de rebeliune. Astfel, Osiris a fost identificat cu Apis si sincretismul celor doi a dat nastere zeului grec Serapis.
Cultul lui Osiris a continuat pana in secolul 6 AD pe insula Philae, decretele lui Theodosian de a distruge toate templele pagane nefiind executate si acolo.
Venerarea cuplului Isis si Osiris a fost lasata sa continue la Philae pana in timpul lui Justinian I, printr-un tratat intre Diocletian si popoarele nomade Blemmyes-Nobadae. In fiecare an acestia vizitau orasul Elephantine si la anumite intervale de timp duceau imaginea zeitei Isis pana la tarmul poporului Blemmyes, pentru slavire.
Aceste practici s-au incheiat cand Iustinian si-a trimis trupele sa distruga toate sanctuarele ramase, sa-i aresteze pe preotii practicanti si sa confiste imaginile divine, care au fost duse la Constantinopol.
