Birdman. Sau virtutea nesperata a ignorantei
Mi-am zis “fir-ar! Inca unul care zboara fara avion si face minuni pe-ascuns”. Dar n-a fost chiar asa, “birdman” este numai porecla cu care s-a pricopsit Riggen (actor) dupa ce-a jucat cu ani in urma rolul cu acest nume. Filmul mi s-a parut foarte bun. Realist, dinamic, cu o actiune naucitoare in care scenele filmului se amesteca cu scenele piesei de teatru (din film), iar actorii joaca roluri de actori. Pe alocuri se amesteca si spectatorul e surprins…
Birdman este un film despre un teatru si, mai ales, despre actorii acelui teatru. Este un film despre vanitatea de a fi celebru, spaima trecerii in anonimat, lupta orgoliilor din spatele scenei si toate zbaterile atat de firesc-umane ale unor oameni obsnuiti cu celebritatea. Si disperati sa n-o piarda.
Riggen Thomson – un actor aflat pe panta descendenta a carierei, ar face orice pentru inca un pic de glorie. Isi scapa viata de sub control intr-un cocktail stresant de: pierderi financiare, certuri cu iubita, fiica si actorii din teatru, mustrari de constiinta si regrete – toate asezonate cu teama de critici nefavorabile.
In rolul lui Riggen joaca excelent Michael Keaton, iar pasiunea cu care-si face rolul este atat de puternica, de parca si-ar juca propria poveste de viata. Ni se infatiseaza nu numai un Riggen care lupta pentru existenta si recunoastere personala si profesionala, dar si un Riggen cu contradictii interioare, intr-o continua cearta cu alter-ego-ul sau – vocea constiintei care-l cearta intr-una. Si, ca o picanterie – cam bizara – Riggen are refulari de telekinezie cand, cu puterea mintii, muta lucruri din loc sau chiar leviteaza. Asta mi s-a parut ciudat dar si haios intr-un film cu asa actiune.
Si o replica ce mi-a placut: ilustreaza apetitul oamenilor pentru violenta in defavoarea sensibilitatii: “Da-le oamenilor ce-si doresc: o desfatare apocaliptica! Oase rupte, explozii. Uita-te la ei, iubesc porcariile astea, le place sa vada sange, adrenalina, nu aiureli filozofice. Iar apoi vei straluci pe milioane de televizoare”
Cu 6 nominalizari la Oscar 2015, sunt curioasa daca juriul ii va decerna vreunul.
Carcoteli/gafe:
Se afirma de doua ori in film ca Teatrul Sf. James are capacitatea de 800 de locuri. In realitate, capacitatea sa este de aproximativ 1.700 locuri.
Cand prietena lui Riggan ii aduce ziarul si ii spune sa citeasca comentariile de la pagina 12, vedem o pagina cu anunturi publicitare pe pagina stanga, iar el citeste comentariile pe pagina din dreapta. Paginile cu numar par sunt intotdeauna pe partea stanga a unei publicatii. Comentariile sunt, de fapt, la pagina 13.
[sursa]
P.S. Spre final, omu’ tot zboara putin peste oras. Dar am inghitit faza ca pe o metafora, l-am iertat…
